poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-03-08 | |
Lasa toamna-n aer pasari
Pasii mei alunga-mi-i Dimineata bolta scurse Urlete de ciocarlii. Dupa o vara infierbantata,o toamna melancolica si rece a sosit peste noi. Nopti intunecate si reci! Nu zaresti decat un felinar singuratic care arde pentru a lumina o strada. Totul este pustiu,parca fiecare farama de viata ne-a parasit. Atat pe noi,oamenii,cat si alte vietati. Pana si natura este mai mohorata decat deobicei. Faci o plimbare de dimineata,ramai uimit de o forta care te inconjoara, “singuratatea”. Stai si te gandesti,iti pui tot felul de intrebari la care nici tu nu poti raspunde. Oare de ce? Oare de ce toamna aceasta e mult mai diferita decat deobicei? Mai mergi putin,o banca langa un parc,prafuita cu un miros de lemn ud parca te astepta sa ii tii companie. Te asezi, te uiti din nou in jurul tau,acelas lucru,”singuratatea” inca te inconjoara. Vrei sa auzi un cantec al unei privighetori? Nu prea cred,micile noastre pasari si-au luat zborul intr-o lume mai buna,o lume mai calduroasa. La sfarsitul de dupa-amiaza stau si ma bucur singura de un soare portocaliu. Un apus inflacarat,norii se agita si capata ciudate forme,cerul ia foc,ciorile zboara deasupra ta si scot urlete de disperare,sunt si ele la fel de agitate. Un vant puternic incepe sa bata,iar crengile copacilor se balanseaza ,frunzele se ridica de pe pamantul umed si incep sa danseze,se apropie furtuna. Incepe sa tune,ma sperie. Inchid fereastra si privesc totul din patul meu. Tuna si fulgera lacrimi curg din cer din ce in ce mai rau. Stau si ma uit cum ploua si se ineaca pamantul,animalele fug sa se adaposteasca de ploaie si copii grabiti fug spre case. De la un timp,ceea ce ma trezeste in fiecare dimineata este acea lumina alba ca de iarna care se scurge usor pe fereastra mea printre crengile copacilor abea uscati. Fereastra era deschisa,ma uit atent si priveam cum zboara o frunza ingalbenita,usor usor a cazut pe pervazul geamului meu. Un gand imi trece prin minte “Cum se poate ca acea frunza sa se desprinda asa usor de viata? Cum de isi pierde asa de repede culoarea tineretii?”. O intrebare la care nu pot da raspuns. Am suflat o data si frunza mergea spre pamant atrasa de metamorfoza ce o astepta. Si cand te gandesti ca acea frunza in noptile lungi de vara se gandea ca va ajunge pana la soare,zagariind cerul albastru. Insa acum a sosit vremea in care cade din cer spre pamant,asezandu-se langa celelalte frunze formand un covor melancolic de toamna. O voi zilelor de vara unde sunteti? Acele nopti cu luna plina cand te uitai la stele s-au dus. Acuma timpul trece mai repede si nu inteleg de ce,acea frunza mai ca acum doua zile era imbracata de un verde colorat,iar acum sta si da ultima suflare de viata pe o strada rece si pustie. Nu e asa ca toamna provoaca o stare de depresie? Toamna esti mai trist,cerul plange pentru tine sau in locul tau. Sunt atatea idei care nasc in mine nici nu stiu cum sa incep. Probabil ca este indiferenta. Indirefenrta care creste in mine,nu mai exista nimic. Tristetea este acoperita cu un val atata de gros precum o catifea neagra. Nu mai vezi,nu mai auzi. Incepi si strigi,dar te aude cineva? De ce trebuie totul sa fie asa? De ce de fiecare data cand ies la plimbari singuratatea ma inconjoara si ma sperie?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate