E joi. Sunt liberă câteva zile. Duminică am musafiri, îl serbăm pe Costel. M-am sculat devreme și el m-a dus la piață și m-a și adus. M-a lăsat în fața blocului și
a plecat la muncă. Sunt o femeie organizată și viața mea are câteva repere clare, între care și niște reguli pe care nu le calc, chiar dacă uneori sunt tentată. Asta îmi dă liniște și siguranță. Mă cunosc bine și uneori îmi permit "deviații controlate", dar nimic nu mă poate scoate din liniile pe care mi le-am impus. Mai intru pe "site"-uri să vorbesc cu bărbați, dar sunt protejată de un anonimat dens. Totul e sub control. Intru în scară, cu sacoșele pline, și-mi reiau rutina pregătirilor. Ziarul pentru Costel așteaptă în cutie. Cutiile poștale, ca pătrățelele într-un caiet de matematică, mă amețesc, așa că înumăr de sus în jos trei rânduri și apoi urmăresc numai orizontala: Georgescu Costel și Dalia, stop!
Lacătul mic și galben îmi aduce aminte de Mihai.
Deschid cutia, iau ziarele, încui și mă uit lung la cheița argintie. Întotdeauna mi-au plăcut, sau m-au atras, bărbații mai "copți". Unii direcți și insistenți, alții mai puțin răbdători și mai ușor de dezamagit în așteptările lor, au trecut prin viața mea fără complicații sau urme, dar înclinația către ei a rămas: "năravul din fire n-are lecuire". Mă uit la cheița argintie. Lacătul de la "scrisori" l-am primit în dar, ca pe o bijuterie, de la MIhai. O propunere delicată de a face dragoste cu el. Cu câteva cuvinte, bine și delicat spuse, mi-a sugerat că acordul meu poate fi marcat de "întoarcerea" cheiței la el. Cu teamă, parcă, sau cu un gând ascuns, am lăsat o cheiță la birou, știind că nu o voi returna niciodată.
Liftul coboară și apoi mă duce în casă. Am tot timpul să fac pregătiri. Meniul nu e greu de preparat, chiar dacă vom avea mulți oaspeți. Fiica noastră, Ioana, are șase ani și insistă să mă ajute, socrul meu de asemeni.
Le dau de lucru, și eu mă apuc de spălat paharele.
Afară ninge. Mihai e un visător, căsătorit, ca și mine, cu iubirea tinereții lui. Mâinile îmi rămân în aer cu paharul spălat, apa curge ușurel, afară ninge și bate vântul. Intru puțin pe "mess" să vorbesc cu MIhai. Ca oricărei femei, îmi place să flirtez și mai ales cu el. Mă iubește. La început am fost neincrezătoare dar totul e necondiționat și se multumește cu puțin. Uneori dorește să mă vadă și să mă audă cât se poate de mult. E reconfortant,
imprevizibil și un sac de cunoștințe de cultură generală: muzică, pictură, poezie, proză, sculptură,
istorie, filozofie. Chiar scrie versuri iar mie mi-a dedicat multe dintre ele. E timid. Îi e mai ușor să-mi scrie versuri decât să-mi spună direct ce gândește.
Uneori sunt atât de criptate imaginile create de el încât simt nevoia să-l rog să-mi explice. Îmi place nerăbdarea și sensibilitatea lui. Uneori îi cer explicații chiar și când nu e nevoie și-mi joc rolul de "blondă" cu atâta candoare. Știu ce voia să-mi spună dar cer explicații pentru că îmi place să-l aud detaliind și făcându-mi complimente cu stîngăcie.
Am mâncat de prinz, cu cea mică și cu socrul meu, m-am odihnit un pic și am pus la punct ultimele detalii pentru petrecere. Ar cam trebui să vină Costel dar mai e cam o oră. Să "intru" pe mess cu Mihai, dar nu este prezent in rețea. Intru în arhivă și citesc dialogurile noastre întinse pe luni de zile. Cred că îl iubesc. Mi-a spus că dacă am fi "liberi decontract" nu s-ar căsători cu mine. Știe că îmi mai doresc un copil. Mi-a argumentat că peste douăzeci de ani copilul "nostru" nu ar avea tată. E onest și uneori nu dă dovadă de fermitate. Mie imi plac bărbații hotărâți. Pe Costel îl iubesc, pe Mihai îl iubesc. Nu pot pune semnul egal dar nici nu pot să fac din amândoi unul singur. Ies de pe mess și redevin Dalia de fiecare zi, cu soț, serviciu, copil și când și când cu câte o "fantezie" nevinovată pe mess sau pe câte un chat, sub protecția anonimatului. Știind că voi fi liberă câteva zile, Mihai a venit să mă vadă și mi-a dăruit câte ceva, cu ocazia zilei sărbătorite.Printre daruri am primit și o scoică. Am trăit cu el fantezia unui weekend la mare, iarna, într-o căsuță izolată pe malul mării. Mă surprinde mereu cu atitudini
și "scenarii" fanteziste. Mi-a spus serios,că dintr-o urmă a pașilor mei pe zapada plajei, a păstrat scoica pe care mi-a adus-o. Nu am fost niciodată la mare iarna! A venit Costel și am urmat pas cu pas sfaturile mamei: "dacă dorești să-ți ții căsnicia oferă bărbatului tău mâncare bună, haine curate, sex și respectă-i "țăcănelile" ". După gândurile mele la Mihai, m-am simțit "obligată compensator" să fac amor cu soțul meu. A fost minunat, ca de fiecare dată dar o clipă....m-am gândit la Mihai. Nu mi-am înșelat soțul niciodată de când suntem căsătoriți, chiar dacă el a fost plecat mai mult timp "afară". Am avut și noi o cumpănă grea dar a trecut. Nu vreau să-mi amintesc nimic! Mihai ar spune că dacă negăm ceva nu inseamnă că acel "ceva" nu există. E vineri dimineața. Pun de cafea și mă uit pe geam: ninge și e vineri. Conform "fanteziei" lui Mihai, diseară mă va aștepta în gară, pentru un weekend la mare, care ne va duce printr-o vrajă, în dimineața zilei de luni și vom constata că e din nou și din nou vineri în loc de luni dimineața...
Costel pleacă la serviciu. Mă obosește să tot trag de el și de cea mică în fiecare dimineață. Ei se scoală greu iar eu întârzii veșnic. Intru pe mess, îmi citesc "porția de poezie" și apoi îl ascult pe Mihai și despre problemele grele pe care le are cu Mihaela..
Îl îmbărbătez și ies din rețea. Am treabă multă și trebuie să spăl și rufe. Strâng toate rufele și caut până și batistele de prin buzunare. Din buzunarul paltonului meu cade un plic cu un bilet de loto și cu scrisul lui Mihai, pe spate: "sună-mă, sunt fierbinte!"
Îl sun și cer explicații după ce îl cert pentru că m-a expus. Mă lasă cu gura căscată! Îmi spune că biletul este posibilitatea să avem o șansă pentru a ne cumpăra bilete de drum pentru "un dus", fără întors. Înțeleg, mă sperii și cer detalii și alte explicatii. Potul la loto este de trei milioane de euro. Metodic, îmi explică ce vrea să spună. Dacă va fi câștigător biletul, este o cerere în căsătorie cu trei "ieșiri":
să cumpăram biletele "dus", să păstrez eu banii, să facem suma jumătate. Nu va fi cistigator! Nu se poate!
La asta mă gândesc după tragere. Pun biletul într-o carte și continui pregătirile un pic bulversată.
"Nu te pune cu hazardul!" mi-a spus Mihai.
"Măcar mental, oferă-mi șansa care nu există!"
E nebun de-a dreptul! Nu poate fi câștigător biletul!
Eu nu am câstigat niciodată la loto.
"E biletul nostru numai dus!"
Sunt un pic nervoasă dar mă iau cu treaba.
Pînă miercuri nu-l văd pe Mihai și nici nu pot vorbi cu el. Poate pe mess dar e riscant. Petrecerea a fost minunată, ne-am distrat pe cinste! Miine merg din nou la muncă. Intru pe mess și Mihai mă caută...
"ai verificat numerele?"
Uitasem de bilet iar Mihai pusese numerele la întâmplare și nu le știa. Iau biletul. Pe prima variantă erau ieșite două numere. Cochetez cu gândul că "am scăpat". A doua variantă mi-a atras atenția pentru că avea numerele așezate după "pasul calului" din șah Unul...,două...,patru...,cinci....,ȘASE!!!
Imposibil! Au "ieșit " toate șase din patruzecisinouă.
Ce mă fac??? Cum putem să împărțim banii? În ce mod?
Relația noastră secretă ar deveni publică. Am vrut să intru pe mess și să-i spun. Am ezitat. Ce reacție va avea??? Sunt aproape trei milioane de euro! În urechi imi sună niște versuri ale lui:
"Vei îndoi pe fiecare an ce trece
Câte un deget, pentru neuitare
Iar când, cu pumnii strânși, în judecata rece,
Vei remarca un semn de întrebare,
Ce-a apărut din timp, ca un cârlig de carne,
Viața ta va fi la jumătate.
Privind ce-a fost și ce va fi, în coarne
Dori-vei să le fi luat pe toate.
Atunci mă voi afla în trenul ce desparte
Doi pumni de o "virgină" practicantă
Iar gara-terminus, ce azi ți-e prea departe,
Va fi mai clară și decent vacantă.
Prin amintirea ștearsă, un ciopor de fluturi,
Te-or bântui prin pântec și pe frunte
Și-n prag de gară, în amurg, vei vrea să scuturi
Povara albă-a lor ca pe un munte."
Intru pe mess și pentru prima dată îi dau eu întâlnire.
"Pa, ne vedem miercuri dimineața."
Nu m-a întrebat nimic de bilet. Bănuiește ceva? Speră?
Ce aiurea! O exista un Dumnezeu al lui?
E miercuri. Îl văd din autobuz cu o floare în mână așteptându-mă ca un puști. Văd o agenție devoiaj,
"bilete numai dus!"
Alung acest gând. Nu pot! Nu se poate!
L-am întâlnit și îi intind biletul. În ochii lui citesc un semn de întrebare, o speranță.
"Domnule, ai câștigat potul cel mare!", îi spun.
"Deci luăm biletele pentru D U S ?"
"NU! Ai câștigat trei milioane de euro."
A privit îngrozit biletul, ca pe o citație de divorț.
L-a mototolit încet, meticulos și cu un gest hotărât l-a trântit în bordura ce mustea de apa sordidă.
A plecat. Și-a schimbat numărul de telefon, serviciul și nu a mai apărut pe mess. L-am pierdut?!
În urechi îmi sună cuvintele lui care mă necăjeau adesea:
"CARE N-AM AVUT NOROC".