De vorbă cu Primăvara




Sunt patru anotimpuri. Fiecare are frumusețea lui. Dar Primăvara e magic!
Să privești cum mantaua albă de gheață și zăpadă se topește și natura reînvie...acel verde crud al mugurilor...cerul redevine albastru...lumea se schimbă-n jurul tău, în timp ce stai culcat pe spate în iarba proaspătă, ascultând păsările cum cântă și simțind vântul răcoros scuturându-ți pletele.
Ea apare lângă tine. Apare mereu zâmbind și se arată doar oamenilor care o iubesc cu adevărat. O privești și te uimește frumusețea ei. E-n fiecare an la fel. Ea nu îmbătrânește; e exact așa cum ți-o aminteai: înaltă, slabă, cu piele albă și ochi verzi, îmbrăcată în aceeași rochiță turcoaz de mătase, cu floricele albe în părul lung și negru, ce i se revarsă în valuri peste umeri, până la genunchi.
Stă în fața ta și-ți zâmbește. Nu poate face altceva. Glasul ei sunt florile, copacii, iarba...ea nu are altă voce. Te privește în ochi, îți citește din suflet și vede o ușoară tristețe, o ușoară melancolie, o ușoară părere de rău... Își întinde mâna stângă spre tine și îți atinge fruntea. Te simți învăluit de o căldură benefică, o stare uluitoare de bine, simți că de acum înainte te vei bucura de orice și nu vei mai fi trist.
-Mulțumesc ! șoptești tu.
Ea-ți zâmbește și mai larg, iar lângă tine răsare o floare albastră de nu-mă-uita.
Îi zâmbești și tu.
Se uită spre cer.
Te uiți și tu.
Îți cade un strop de apă pe obraz...altul....altul....se întețesc...plouă.
Ea se ridică în picioare și-ncepe să plutească spre norul cel mai de sus.
O privești pierdut...de ce te părăsește....de ce te lasă singur în ploaia rece?
Deschide gura și spune șoptit:
-Nu te speria! Soarta ți-a fost scrisă printre stropii de ploaie ai Universului și lacrimile lui ascunse...Universul plânge....plânge pentru tine....
O privești nedumerit. De ani de zile n-a vorbit...de fapt, niciodată n-a vorbit. Cum de ....?
Dar ea din nou parcă-ți citește gândurile:
-Uneori, cuvintele sunt insuficiente...și inutile, șoptește înainte să dispară într-o lumină albă și să se transforme într-un porumbel.
Te gândești, zâmbești, te transformi și tu într-o șoaptă și-o urmezi în infinit.