poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-09 | |
A fost odată demult, cam de vreo cîțiva ani, într-o țară îndepărtată, destul de aproape de noi, o familie în care s-a născut un băiețel foarte dorit și foarte așteptat.
Din ziua în care s-a născut părinții lui și-au schimbat toate celelalte priorități pe care le aveau în viață și au pus pe primul plan grija pentru copilaș. Îl hrăneau, îl iubeau, îl mîngîiau și se jucau cu el. Cînd tatăl era dus la muncă, mama lui îl spăla, îl hrănea și-i cînta cîntece tot timpul. Cînd dormea copilașul, mama făcea toate treburile casei în așa fel în care atunci cînd se întorcea tatăl de la muncă să nu rămînă altceva de făcut decît să se joace cu băiețelul. Cînd a împlinit zece luni, băiețelul s-a ridicat în picioare și a pornit singur. Părinții au fost foarte fericiți și îl trimiteau de la unul la altul și băteau din palme și dansau. Băiețelul David, căci așa se numește el, a început să danseze și el. La început bătea cu piciorușele pe loc, dar în cîteva luni a început să danseze chiar bine. Primul lui cuvînt a fost “tata”, dar n-a stat mult pe gînduri și a învățat să spună “mama”. Cam pe la un an jumătate știa să spună destul de multe cuvinte și se descurca destul de bine în conversații scurte. Părinții începuseră să facă filme scurte cu el dansînd și vorbind. David nu mai adormea decît dacă auzea muzică în surdină și de fiecare dată înainte, dansa. Într-o zi, Doctorul a dat telefon părinților că este timpul să facă un control de rutină. -Dar copilul este sănătos, spuse mama. -Trebuie să-l Vaccinăm... veni răspunsul doctorului. Cu inima îndoită, părinții l-au dus la cabinet. Acolo asistentele l-au cîntărit, l-au măsurat, au spus că este sănătos și a crescut frumos, dar iată a venit timpul pentru Vaccin. Două asistente au intrat în cabinet și au prins copilul de picioare și de mîîni și doctorul a venit cu două ace și cît ai zice “auuuuuuuuu” le-a infipt în piciorușele copilului pe rînd și repede încît el nici n-a apucat să respire de durere. Un țipăt puternic a făcut-o pe mamă să-și ia copilașul și să plece supărată, dar cu gîndul că Așa Trebuie să facă, iar ea a făcut ce a Fost mai Bine pentru copilașul ei. A doua zi copilul a făcut febră și a stat supărat în pătuț toată ziua. Doctorul a zis că asta Este Normal. A treia zi copilul s-a ridicat din pătuț dar era Tot Supărat și nu mai voia să Vorbească. Au trecut cîteva zile, săptămîni, lucrurile au reintrat Oarecum în normal, adică David începuse din nou să danseze, dar Nu Vorbea. Într-o zi copilașul a făcut febră mare. L-au dus părinții repede la Doctor și acesta a zis că are Nevoie de Antibiotice. I-au dat Antibiotice timp de o Săptămînă și copilul s-a Vindecat. După cîteva săptămîni David a avut Nevoie din nou de Antibiotice. Și din nou. Și din nou. Într-o zi Doctorul a sunat că a venit timpul pentru Vaccin. Părinții au Crezut că Așa e Bine pentru copilașul lor și l-au dus la Doctor să pună acele în el cu Vaccin. Într-o zi mama a întrebat: -De ce trebuie să punem atîta Vaccin în băiețelul nostru? Uite, noi părinții suntem sănătoși, n-am fost bolnavi niciodată și nici nu am fost vaccinați și pe vremea noastră erau mai multe boli. Doctorul s-a Supărat, pentru că lui de obicei Nu i se pun întrebări. Și a răspuns ca acuma în Þara Asta sunt Multe Boli. Dar așa din Vaccin în Vaccin, iată au trecut cîțiva ani și a venit timpul ca David să meargă la școală. În prima zi, David s-a trezit foarte de dimineață și plin de emoții și s-a pregătit de școală. A dansat tot drumul pînă acolo. La școală, învățătoarea i-a întrebat pe rînd cum îi cheamă. David s-a bîlbîit de emoție, pentru că atunci cînd avea emoții, David se bîlbîia. Bîlbîiala a debutat odată cu vaccinurile. Și din cînd în cînd nu putea vorbi nimic atunci cînd se bîlbîia și din cauza asta izbucnea în plîns și Nimeni nu-l putea ajuta. Copiii au rîs de el pentru că se bîlbîia. Toți copiii au rîs. S-a întors acasă trist și nu a mai dansat. Părinții l-au întrebat de ce este trist și el a spus că nu mai vrea să meargă la școală. -Trebuie să te duci la școală!!!, au țipat părinții, pentru că Așa e Mai Bine pentru tine. -De ce este bine pentru mine,dacă toți copiii rîd de mine? Părinții nu au știut ce să răspundă și au Plecat Supărați la treburile lor. Seara nu au mai dansat. Au tăcut și au mîncat în tăcere. Api învățătoarea a spus mamei: -Copilul tău Are Defect, Dragă! Și mama a simțit o durere în Piept. Ca și cum Toată, dar Absolut Toată Strădania ei de a Construi o Familie Bună a fost în zadar. Și a fost supărată. Și n-a mai rîs. Nu mai răsuna casa de veselia ei. A doua zi la fel... Și a treia zi... Apoi casa a Devenit Foarte Tristă... Și Mama a spus că ea nu mai stă într-o casă Tristă și vrea să meargă să Muncească. Și Tata fiindcă era supărat, Nu mai Stătea acasă deloc și zicea că muncește Fără întrerupere ca să Aibă Motiv să nu fie acasă într-o casă Tristă. Apoi nimeni nu mai avea TIMP. Și David se juca Trist pentru că părinții lui au Pierdut Timpul care era Destinat copilului. Destinat. Ce cuvînt frumos. Destin. Destinat. Și mama Robotea. Adică muncea la serviciu și apoi acasă muncea ca să recupereze ce trebuia oricum făcut. Și Tata muncea și el, dar nu așa de mult, pentru că nu mai avea pentru cine să muncească, pentru că el era construit să muncească pentru o casă Veselă, iar acuma ei locuiau într-o casă Tristă. Și mama se gîndea să dea foc casei într-o zi ca să scape de acea Casă Tristă. Ce noroc că David a venit la ea întro zi și a întrebat-o: -Mami, îmi promiți că vei fi o mamă bună? Și Mama a izbucnit în plîns și l-a îmbrățișat și au fugit repede la Tata să-l îmbrățișeze și pe el. Apoi a luat o coală mare de hîrtie pe care a scris: ȘCOALA MAMEI BINE AI VENIT, DAVID! Și au început să schimbe lucrurile pe rînd. Au început să caute Informația în surse care se potriveau cu Inima lor, sau cu Sufletul lor. Și în fiecare zi, David era mai fericit și mai încrezător. Și au început să danseze din nou. Și să rîdă. Și tata s-a alăturat imediat. Și David s-a schimbat mult. S-a vindecat. Citește bine, scrie foarte frumos și de curînd un test a spus că vocabularul lui este al unui copil de 12 ani deși el are doar șapte. La matematică a terminat deja clasa întîi și a început clasa a doua. Pentru că la Școala Mamei nu li se spune ce să facă și unde să se oprească. Așa că ei merg mai repede. David nu se mai bîlbîie demult. Doctorul a sunat din nou pentru vaccin și mama a răspuns politicoasă: -Noi te iubim foarte mult, doctore, dar am găsit alt cabinet în care acel doctor nu ne dă vaccin. Noi acuma știm că nici un copil nu ar trebui să fie Vaccinat. Adică otrăvit. Te iubim, Doctore! Adio! David a început să danseze cînd a auzit și cred că și acuma cînd vă spun povestea, el nu s-a oprit și țopăie, dacă nu cumva o fi pe aici, ia uită-te bine, o fi pe undeva pe acolo, în jurul tău... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate