Theodor


1.

Theodor își trase plapuma până la gât, se imobiliză aproape în ea – lui Theodor îi place să fie bine-bine învelit – și mai privi o dată frumosul desen cu elefanți de pe cearșaf. Atunci văzu.
Unul dintre elefanți era rănit. O pată destul de mică, roșu-închis (dacă nici ăsta nu-i sânge?!), pe gâtul elefantului, dar elefantul e în miniatură, deci o pată cât de mică e mutilare curată, iar în timpul în care gândi toate acestea, Theodor azvârli deja plapuma de pe el, turma de elefanți începu primul ei exercitiu de zbor, Theodor fu în picioare, părând stăpânit de o sfântă furie, prinse turma în zbor și o jupui cu o singură mișcare violentă, carnea plapumei tremură un timp, apoi deveni inertă. Theodor rămase împietrit și ridicol în fața supliciului.
Abia după câteva minute fu în stare să se miște. Apucă cu două degete și cu brațul perfect întins cearșaful în așa fel încât niciun fildeș textil nu-l putea atinge. Cu o rotire a bustului în jurul propriei axe, Theodor mână turma la piciorul patului. Marile mamifere căzură buluc, precum odinioară bizonii în Americi. Un adevărat măcel, cu toate că însângerat rămăsese doar unul dintre elefanți.

2.

După această măreață și înfricoșătoare scenă, Theodor a dispărut pentru câteva minute, timp în care nu se poate ști ce a făcut. În cameră persista însă un amenințător amestec de mânie și neputință.

3.

Ușa se deschise, veioza lumină slab holul, Theodor intră cu lumină cu tot și holul redeveni întunecat după ușă. Pijamaua a dispărut, în locul ei apărând o siluetă osoasă și prelungă, care cercetă corpul neînsuflețit al plapumei cu minuțiozitate. Nimic suspect, parcă. Theodor întinse cu fermitate plapuma în poziție de somn și se așeză tremurând ușor pe marginea patului, se așeză să se gândească la o cale de scăpare, nu-i va fi ușor, se știe doar cât de periculoase sunt micile pete de sânge, mai ales cele nedepistate la timp, cine știe de când fusese rănit elefantul?!
Frumoasa clanță a ușii de la dormitor (Theodor are convingeri estetice solide) păru apucată de o forță stângace, începu să se încline în același timp în care ochii neliniștiți ai lui Theodor se ridicau către ea. Apăsarea fu lentă, interminabilă i se păru lui Theodor, care, ridicându-se de pe pat, se îndreptă defensiv către fereastra aflată la celălalt capăt al camerei. În sfârșit ușa se deschise nu fără greutate, Theodor se încordă și își întoarse corpul în profil, așteptând. Înspre el țâșni o cămășuță de noapte pufoasă, preferata Lucreției. Dar nu apucă să își vadă dorința împlinită – aceea de apuca râzând și gudurându-se piciorul uscățiv al lui Theodor, în vederea obținerii permisiunii de a dormi iarăși cu el – că Theodor o opri apucând-o de guler, cu mâna trecându-i pe deasupra capului, în așa fel încât picioarele ei grăsuțe mai făcură, derapând, câțiva pași pe parchet. Lucreția făcu ochii mari și din cale-afară de albaștri.

4.

Pe chipul lui Theodor se citea o enervare condamnabilă, dar care părea să aibă totuși conștiința propriei inadecvări. Suprimând cu fermitate încercarea infantilă a Lucreției, el slujea, pesemne, un scop mai înalt, care nu fu, însă, de natură să împiedice lacrimile de pe obrajii rotunzi ai fetiței. Enervarea sau, mai bine zis, tensiunea nu dispăru, părea că Theodor ignoră suferința miniaturală a Lucreției. O întoarse către pat și îi arătă turma zdrobită la piciorul patului, din care ieșea în evidență, credea el, elefantul rănit. Fetița observă cu destulă greutate pata aceea mică și roșie, lucru care amplifică surd nervozitatea lui Theodor, pe care el o controlă totuși spunând ,,Mă rog...”. O luă pe Lucreția de subsuori și o așeză pe un fotoliu. Deși o manevră cu toată atenția, tot nu putu împiedica lenta alunecare a papucilor de casă închipuind hipopotami, iar fetiței îi fu teamă că aceștia s-ar putea rostogoli către elefanți și că Theodor le va face ce le-a făcut și elefanților, dar n-o să le facă, nu?!

5.

Theodor îndepărtă și restul lenjeriei despre care credea că n-ar fi altceva decât bandajul elefantului, cel puțin asta îi spusese Lucreției, care terminase de plâns. Cunoscându-i dorința – chiar dacă momentul era cât se poate de nepotrivit, șansele de supraviețuire după contactul cu un elefant (sau orice alt mamifer însângerat) sunt doar așa de mici –, Theodor o strecură pe Lucreția sub plapumă, apoi se strecură el însuși, fetița se lipi de el și amândoi tremurară o vreme.