Orizontul

Sensul metafizic al orizontului este definit de observatorul aflat pe pamânt prin ridicarea capului.
Într-o primă variantă, viața este un drum spre orizont. Într-una mai evoluată este căutarea unui drum în sensul de încercari succesive, depășiri, regăsiri. Într-o ultimă variantă, viața este încercarea de a defini o căutare a unui drum.
Pe măsură ce te ridici de pe sol noțiunea de orizont devine tot mai vană. La o înălțime considerabilă vezi pământul iar noțiunea de orizont își pierde sensul metafizic.
Prima variantă a vieții este una htonică, fără prea multe demersuri retorice. A doua, lasă sa se întrevadă posibilitatea ca drumul, calea spre orizont, să fie prin cer. Ultima, pune sub semnul întrebării chiar existența telosului, a orizontului.
Din spațiul extraterestru orizonul pare o biata paradigmă lumească, intocmai ca orice încercare de a defini un sens. Din spațiu realizezi că sensul este strâns impletit cu nonsensul.