Era o după-amiază frumoasă de toamnă. Bâlciul de Sfântă Maria Mică se terminase, orașul se refăcea după nebunia celor șapte zile în care fusese luat cu asalt de mii de oameni veniți din tot județul, ba chiar și din capitală, pentru tradiționalul târg anual, cu vechime de peste cinci sute de ani. Din casetofon, răsuna cântecul „Din bucata mea de pâine/Am crescut un om și-un cîine…” Toți erau strânși în jurul meselor, cu băutura în pahare, într-o liniște suspectă. Doar Bidigaie lipsea, fiind în refacere după aceste zile care-i solicitaseră talentul de țambalagiu.
- Că veni vorba, începu Săndel, n-am să mai mănânc pâine, uite ce burtă am făcut. Domnu’ Profesor, nu știți vreo metodă de slăbire? Da’ fără să mă puneți să alerg sau să fac flotări. Mă gândeam că știți dumneavoastră niște pilule de slăbit. Sau pe cineva care să cunoască problema, doar cunoașteți atâția medici.
- Săndele, toate metodele sunt bune, adică te îndeamnă să mănânci și să bei mai puțin. Dar poți să înghiți niște ouă de tenie, aia îți consumă jumătate din cât bagi în stomac. Tenia e un parazit care trăiește în stomac și are aspect de panglică. Adică e lung, nenică.
- Aoleo! zise Bicuță. Nici nu vreau să-mi imaginez o goangă d’aia în mine. Te-mbolnăvește de "screloză" la cutia ucraineană, am văzut și io la televizor.
- Ideea e bună, interveni Poetul. Parcă și împărătesele din China foloseau metoda asta, am citit eu pe undeva. Dar ce te faci cu băutura? Þi-ai permite, Săndele, să-ți bea animalul ăla jumătate din ce consumi? Adică, să se îmbete pe banii tăi? Munciți de tine?
- Asta, într-adevăr, ar fi o problemă, zise gânditor Săndel. Evident, l-ar avantaja pe Bicuță, că ar trebui să cumpăr dublu de la el. Teniile astea or fi toate la fel? Poate sunt mai multe specii, găsim una care să nu consume alcool, una abstinentă.
- N-am auzit încă de așa ceva, răspunse Profesorul. Dar știința merge înainte. Mai știi? Poate prin mutații genetice și încrucișări vor apărea și tenii abstinente. Dar va costa și mai mult, cred. Ar fi o afacere profitabilă pentru crescătorii de tenii.
- Eu nu pricep deloc cântecul ăsta cu bucata mea de pâine, interveni Dan a lu’ Nașu, schimbând subiectul. Nu are nicio logică. Adică omul are o bucată de pâine și o împarte în trei. Una o dă altui om, a doua, câinelui, iar pe a treia o păstrează pentru el, că altfel ar fi chiar tâmpit. Și ce pretenții are? Să-i slugărească toată viața și omul și câinele? Și să-i mai și mulțumească pentru asta? Câinele, da, înțeleg. Știe că dacă stă prin preajmă mai obține mâncare, dar omul? Nu pricep și pace. Asta s-ar numi exploatare curată, sclavie.
- E vorba de metaforă aici, zise Poetul. Nu trebuie să dovedești sau să demonstrezi ceva anume în spațiu și timp, adică hic et nunc, cum spune latinul.
- Poate „hâc”, zise Bicuță de după tejghea. Mai bea cineva ceva sau închidem? Că de vorbe sunt sătul și nu ține de sete. Am primit marfă proaspătă, nu vreți să încercați? Am două categorii: „Bonjur mormânt” și „6 din 49”.
- „Bonjur mormânt”, înțeleg, zise Dan a lu’ Nașu. Dar cum e aia, „6 din 49”?
- Adică, dacă beau 49, mai scapă doar 6, răspunse Profesorul. Logic, nu? Uite, eu din cauza băuturii n-am putut să-mi cumpăr casă. În sensul că nu făceam față cerințelor. Am vrut să-mi cumpăr o căsuță prin „Inox” („Inox” era un cartier care-și luase numele de la un soi de votcă botezată așa). Proprietarul terenului a zis că nu vinde oricui, trebuie să cunoască omul și să aibă și acceptul vecinilor. Așa că i-a chemat pe toți, toți fiind vreo cinci drojdieri și ne-am pus pe băut. Am rezistat și eu șase sute de votcă, pe urmă s-a rupt filmul. A doua zi mi-a trimis un bilet pe care scria: „Din cauza incompetenței dumneavoastră alcoolice, nu puteți deveni proprietar în cartier. Mai exersați și reveniți la negocieri după două săptămâni. Și să aduceți și o sticlă de votcă săniuță”. Pe urmă mi-au spus și alții că acolo e pământ foarte bun, cum sapi două cazmale, dai de alcool. Legumele cresc mai vesele, după ce mănânci o salată te ia alizeul. De aceea și copiii cartierului sunt mai liniștiți când sunt mici. Școala unde merg ei nu are probleme cu disciplina, sau absențele, mereu îi laudă inspectoratul. Doar atât că mai adorm în clasă, dar asta nu apare în statistici.
- Apropos de copii, ați fost în bâlci anul acesta? întrebă Dan a lu’ Nașu. Că eu n-am scăpat o zi, m-au luat ăia mici pe sus.
- Bineînțeles că am fost, zise Profesorul. A intrat în sânge să trecem pe acolo, măcar o dată, chiar dacă aș defini locul acela „kitsch-ul absolut” E totuși un exercițiu bun pentru toate simțurile. Chiar am stat să analizez nițel chestiunea asta, mai mult din plictiseală, fără să am pretenția că am trecut totul. Ar suna cam așa:
De-ale gurii
Mici, cârnați, pastramă, ardei murat, floricele, turtă dulce, gogoși, semințe, acadele, bere, bere, bere…coca/pepsi cola, apă minerală, fluiere. Apropos, am auzit una nouă. Un țigan voia să cumpere la fast food „șauroma cu miauneză”
De-ale privitului
Toate culorile în amestec necenzurat, becuri neoane, panouri pictate, descover 4 D, (ăia cu ochelarii quadro).
De-ale auzului
Manele, manele, manele…chemări la distracție, la tiribombe, călușei, ciocane, mașinuțe, comédii.
Mirosul
Fum de la grătare, parfumuri, transpirație, wc-ul improvizat lângă masa ta.
Simțul tactil
Aglomerație, mâna pe portofel, strângeri de mâini, castroane, linguri și scaune de lemn, copăi, butoaie, tingiri, tuciuri.
- Destul de cuprinzător, zise Săndel. Eu am dat peste o țigancă care vindea un fel de căței de pluș cu baterii. M-a văzut că mă opresc în dreptul ei, voiam să-i cumpăr unui nepoțel o drăcie d’aia, a și început să-și laude marfa: Ia uite ce frumos e, mânca-ți-aș portofelu’, dacă lu’ matale îți place, da’ lu’ ăla micu’? Se cacă pe el când l-o vedea. Asta m-a determinat să-mi văd de treabă, nepotu’ ăla mic abia scăpă de diaree.
- Râdem noi, zise Poetul, dar ne paște gaura neagră, cu experimentele alea.
- Să-i ia naiba cu găurile lor, răspunse Săndel. Bine că n-a fost mai prin noiembrie, înainte de alegeri că ne făceau la toți capul mare. Ca și când n-am avea noi destule găuri în buzunare. Mai ales acum, la sfârșit de vacanță. Concediile astea or fi ele bune, dar înghit tot.
- Bicuță, interveni Profesorul, sper că mai ai caietul acela pe care ți l-am dat în primăvară.
- Cum să nu, domnu’ Profesor? Uite-l aicișa, scrie pe el „Caiet de teză”. Toți sunteți scriși în el. Vă aștept la salariu. Chiar nu vrea nimeni un rând de 6 din 49? Hai că fac cinste cu primul. Da io nu pun decât limba.