Nae a plecat târziu din casa preotului. Luna și stelele stăteau ascunse după nori groși. Cu greu a găsit drumul spre casa gazdei. I se părea că se clatină. La un moment dat s-a lovit de ceva. Dar ce putea fi în mijlocul drumului. Ori i se năzare doar că este în mijlocul drumului? Aha, este Monumentul Eroilor. L-a apucat ciuda. Ce a trebuit să bea atât de mult? Dar față de părintele și de Bărbătei lui i se părea că a fost un cumpătat. Niciodată nu și-a golit paharul în întregime. Ceilalți doi au făcut glume pe seama lui zicând că bea înnodat. După ce a intrat în cameră, s-a trântit pe pat îmbrăcat. A urmat somn fără vise. S-a trezit tot atât de brusc precum adormise. I-au trebuit câteva minute până să-și aducă aminte de tot ce se întâmplase în ajun. Era mulțumit de serbare. Copiii au fost cuminți și l-au ascultat. S-a gândit apoi îndelung la ce a fost după. Nu, n-are de ce să-i fie rușine. A băut și a mâncat cu măsură. Altfel coana preoteasă n-ar fi fost tot timpul cu gura pe el să mănânce și domnul părinte n-ar fi insistat atâta cu umplutul paharului. E bine că a rezistat la insistențele lor pentru că astfel n-a avut cum să se facă de râs. Dar pe el tot îl doare capul. Acum trebuie să afle urgent cât este ceasul. Trebuie să se țină de ceea ce și-a propus. În a doua zi de vacanță va fi la Olănești. Până atunci din Sibiu ori din Vâlcea va cumpăra cadouri pentru toți ai casei. Și sunt mulți. Fără el sunt unsprezece. Ultima surioară i s-a născut anul acesta. Este trecută și ea pe lista cumpărăturilor de cadou cu câteva biberoane și o căciuliță. Tatălui i-a cumpărat deja briceagul cu prăsele de os cu două lame și tirbușon. Și pe el s-a pus la socoteală. Își va cumpăra un geamantan elegant, așa cum au boierii care vin la băi. Tot pe lista cumpărăturilor pentru el este și ceasul de buzunar marca Omega. De mult l-a zărit în galantarul ceasornicăriei „La Motocu”. Pentru acest ceas văzut în galantar și-a cumpărat și costumul. I-ar fi plăcut un costum bleumarin dar cele de această culoare n-aveau buzunar de ceas. Așa că a trebuit să se mulțumească cu acesta de culoare cafenie. E drept că și acesta este foarte scump. Dar fără costum nou nu se poate prezenta în prima lui vacanță de învățător. Și apoi, dacă mai pui la socoteală și ceasul, înseamnă că se va prezenta impecabil în fața alor lui și a consătenilor. Dar până una alta „Omega” este în galantarul lui Motocu și el nu știe dacă va putea prinde trenul de ora doi. Din vina lui este în această neștiință. Doar bine i-a spus gazda sa, lița Flecoaie, cum o numesc oamenii din sat, să nu uite ca în fiecare seară să tragă „punturile” ceasului cu cuc. Și el aseară a uitat venind târziu de la părintele.
A ieșit în curte și s-a spălat până la brâu, în jghiab, cu apa proaspătă scoasă de cumpăna fântânii. A auzit un bună ziua subțirel venit de dincolo de ulucii gardului. S-a uitat într-acolo. Era Gheorghiță Breazu dintr-a treia.
- Să trăiești, Gheorghiță! Dar de unde vii tu cu sticla aceea. Ai grijă să n-o spargi.
- Am fost la boldă. M-a trimes muma să cumpăr gaz.
- Și mai sunt oameni în prăvălie, Gheorghiță?
- Mai mult copii, dar și câteva femei. Aproape toți sunt cu glăjile după gaz că a venit aseară badea Iordan cu butoiul de la gară.
N-a mai stat să-i corecteze vorbirea copilului, cum ar fi făcut altă dată. S-a îmbrăcat și s-a dus și el la prăvălie. Nu atât pentru a cumpăra ceva, ci pentru a se uita la ceasul de pe perete. A cumpărat bomboane care, la cererea lui, au fost împărțite în opt pachețele. S-a lămurit și la cât este ceasul. Este trecut de unsprezece. Așa că nu va mai ajunge la trenul de ora doi. Nu-i nimic. De abia are timp să se pregătească mai ca lumea și să tocmească pe cineva să-l ducă la gară.
A doua zi, la ora șapte Nae era în gara Cunța pentru că la șapte și un sfert trebuia să treacă trenul spre Sibiu. Șeful gării i-a dat o veste proastă. Spre Sibiu în următoarele două trei zile nu va mai pleca niciun tren. Dincolo de Miercurea, spre Apold, datorită unei alunecări de teren s-a mișcat un pod metalic.
- Și eu ce mă fac acum, domnule ? Treburi care nu suferă nici o amânare mă cheamă spre Sibiu. Ce mă fac eu acum? zise Nae
- Se rezolvă, domnule învățător. Garnitura care mergea ieri spre Sibiu este și acum tot în Miercurea. Se întoarce într-o jumătate de oră. Vă suiți în tren și mergeți până la Teiuș, via Alba Iulia. De acolo, prin Copșa, ajungeți fără probleme la destinație.
- Dați-mi un bilet la clasa a doua. Costă cu mult mai mult prin via asta a dumnitale?
- Ba chiar mai puțin, pentru că schimbarea de rută este din vina CFR-ului
În vagonul de clasa a doua capitonat cu pluș albastru era singur. Parcă-i părea rău că nu mai este cineva care să-l vadă și în fața căruia, chiar prin tăcere dar și prin poziția mâinilor încrucișate pe piept, să-și dea importanță. Încet, încet gândul a început să-i zboare spre cei înspre care se îndrepta. N-a spus nimănui, parcă de rușine cu toate că-și zicea că n-ar trebui să-i fie, despre surioara lui de nici două luni. Doar de nașterea surorii sale Nuța nu-și aduce aminte. Era prea mic, de abia împlinise doi ani. Pe ceilalți frați și surori și-i aduce aminte din primele lor zile de viață. La asta mică, Măria or s-o boteze și va fi și el de față, nu s-a gândit niciodată că o să vie. I-a cam stricat socotelile. Va trebui să-i pună sub perinița din covată o sumă destul de frumușică, doar este fratele cel mare și cu slujbă bună. A trebuit să renunțe la o pereche de pantaloni și două, trei cămăși. Nu-i pare însă rău, are un rând de haine bune pe lângă cele cu care a mers la școală și acelea, acum pe el, destul de bune. De nu s-ar ivi însă și alte cheltuieli neprevăzute că nu le va putea face față. Va trebui să fie foarte atent la ce va cheltui prin Sibiu până se va urca în trenul de Vâlcea. Ceasul de la Motocu, un lănțișor care să pară de argint și atât. De mâncare va aștepta până va ajunge acasă. Dar totuși în geamantan va trebui să aibă o franzelă și câteva bucățele de salam de care va zice că sunt restul mâncării ce a avut-o pentru drum. Își și vedea frații și surorile cum își împărțeau aceste rămășițe. Nu este sigur dacă toți dintre ei au mai mâncat până acum așa ceva. Cu ciorba de fiecare zi, cu mâncarea de fasole ori linte din zilele de lucru mâncau mămăligă. Doar duminecile și în zilele de sărbătoare mâncau din când în când pe lângă felurile cu carne și pâine coaptă în țăst. Din această lume, care era nu demult și a lui, a fost readus de glasul controlorului de bilete care l-a anunțat că în curând vor fi la Copșa și că trenul nu va trebui schimbat aici. După douăzeci de minute această garnitură va pleca spre Sibiu.
La o vreme, după ce trenul a ieși din Copșa și înainta printre dealuri, a început să privească pe geam. Va revedea în curând locurile și gările pe unde a fost nu de mult, cu Radu Dobrotă. I se părea că au trecut ani mulți de atunci. N-a întrerupt legătura cu el. Și-au scris în câteva rânduri. Deodată trenul și-a redus viteza a trecut pe lângă un canton în plin câmp și s-a oprit. Citind ce scria pe tabla neagră înfiptă pe peron: Halta Vesăud, a tresărit. A deschis geamul. Doar o singură persoană se urca în tren și aceea în vagonul în care se afla el. Da, sigur, este el, prietenul său Viorel Șerb. A ieșit pe coridor întru întâmpinare. Noului sosit i-au trebuit câteva clipe bune pentru a-și da seama pe cine are în față.
- Nu se poate! Tu ești, Nae?
_- D-apoi cine? Credeai că n-o să mai mă vezi? De aceea nu te-ai arătat pe Schinarea Câinelui, cum îi ziceți voi.? M-ai lăsat să mă descurc singur.
- Și te-ai descurcat de minune. Mi-a spus Radu.
Nae știa din scrisorile lui Radu de ce n-a putut veni Viorel la întâlnirea de pe Schinarea Câinelui nr. 18.
- Și acum unde mergi, Nae?.
- De mine nu-i mirare că mă găsești în tren. Mă duc în vacanță acasă în Oltenia. Tu, unde mergi?
Radu i-a spus dintr-o suflare noutățile legate de el. Este în pragul unor mari schimbări. Bădițul Petrică n-a terminat încă procesul cu optantul ungur și nu știe cât va mai ține. A cheltuit o sumă mare de bani cu avocații. A hotărât, neavând copii, să-l ia pe lângă el. Lui îi va lăsa tot ce are. Până atunci, pe cheltuiala bădițului, va studia dreptul la Cluj. Asta este condiția pe care i-a pus-o. Nae se gândea că trebuie să facă un efort pentru a-și ascunde invidia. Trebuia să facă un efort nu numai pentru a-și ascunde sentimentul, dar și pentru a scăpa de el. Nu se putu gândi prea mult la aceste probleme de morală pentru că discuția o luă pe alt făgaș.
După ce l-a felicitat pentru noua lui situație, Nae îl întrebă din nou despre scopul călătoriei sale în oraș
- Prea multă treabă n-am pe acolo. O să mă duc pe la librăria Dacia Traiană să mă uit după niște cursuri de drept să văd cam ce mă așteaptă. Dar v-a trebui și să-mi însoțesc o verișoară la cumpărături. Este de la noi din sat și-i învățătoare în comuna Bogatu. Se va urca în tren la Ocna.
- Toate pe care le însoțești îți sunt verișoare?
- Chiar dacă ești răutăcios îți mai spun odată că îmi este verișoară. Tatăl său este frate cu mama și-i primarul nostru.
- Ei, dacă-i așa pot să-ți spun că-l cunosc pe primar. Este un om în vârstă, are o bucată de pământ pe lângă Hașag, iar feciorul său, Zaharie, a vândut un cal, pe care-l cheamă Zmeu, la târgul Din Ocna, învățătorului Biriș.
Viorel a rămas cu gura căscată la spusele lui Nae.
În acest timp trenul urca gâfâind printre niște brazi ca apoi ajungând pe pământ drept să nu mai meargă mult și să se oprească în gara Ocna. Viorel care era deja cu capul scos pe geamul deschis a început să strige:
- Victorie…verișoară Victorie!