poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-27 | |
Mihail! Du-l și ține-l de frunte, să borască un pic. Ete, flori, pune-ți folia de protecție pentru aripi dacă nu vrei să te murdărești. Hai, pas alergător, că vreau să stau de vorbă cu el treaz. Și spală-l în Pinky Splash înainte să mi-l aduci înapoi! Miroase a vin de răpciugă…
Potra, ia vino-ncoa… Ai dictafonul? Da știu că ți l-am încorporat de la creație, dar ai uneori un stil de a rămâne fără baterii când mi-e lumea mai dragă… Hi, hi, când mi-e Lumea mai dragă, asta chiar că-i bună… Nu zâmbi îngăduitor, că-ți dau cu liberul arbitru în cap! Ce m-o fi apucat să fac arhanghel cu liber arbitru, e clar că am început să mă plictisesc de jucăriile convenționale… Da… Deci ești încărcat, ai hardul curățat, ești pregătit să consemnezi, da?... Ai studiat materialele pregătitoare? Vizita soldatului la mine și Balada! Știu că-ți place să mă enervezi, dar fă o pauză, chiar avem treabă. Îl iau pe soldatul Jonel într-o excursie de trei pași prin Rai, vreau să consemnezi totul cu mare precizie… Evident că doar replicile mele, ca și cum nu ar fi cuprinsă toată creația în mine, auzi întrebare… După aceea redai posterității pe canalele obișnuite, ok? A… și e o ocazie deosebită, ia și camera la tine, da’ nu filmezi decât când îți spun eu. Cadrul pe Jonel, plan mediu, variezi cu plan american, strângi la gros plan când are revelații, capisci? Ia uite-l că vine… - Soldat Jonel… - S’ trăiți! - Ho, că nu-s locotenent… Auzi, mă, Ionela e-n tine? - Doarme, să trăiți!... - Să trăiesc!… Băi, în altă odine de idei, cine te-a-nvățat pe tine să vii beat în rai? - Nu-i vina mea, Dom’ Dumnezeu, Ionela s-a-mbătat, și pe urmă m-a lăsat singur în fața expieriențelor metafizice, cum fașe dă obicei… - Dacă mai vorbești moldovenește, îți sparg capul. Mihaiiil! Dă-i cu pudră de oltean! - Păi, cum zisei, Ionela se pili olecuță, și mă lăsă ca puișoru’ de găină în fața matale… Da’ io nu pusei gura pe băutură, jur pe mătușa de n-o cunoscui, Ionela fu cu pilangeala… - Mda, o îmbunătățire cu totul și cu totul relativă… Și de ce s-a îmbătat Ionela? - He, he, de bucurie Dom’ Dumnezeu! - Și ce bucurie așa mare lovi casa Ionelei, măi Jonel, că nu-mi aduc aminte să fi semnat prea multe rugăciuni ieri, pe Moldova?... - Sărbătorea, mâncați-aș barba ta… - Mihail, cu ce i-ai dat, nu vezi că degenerează în țigan? Da, oltean cu moldovean… Mă enervezi! Evident că știam și eu asta!... Și ce sărbătorea Ionela? - Păi ț-aș zice, că iești ditamai bulibașa, da’ e barosanu’ de față și mă scuipă-ntri ochi… - Ce bulibașă, mă, că mă scoți din grație! - Nea arhanghelu’ Potra… Că Ionela făcea bairam de orgasm ce avu între aripile lu’ ‘mnealui… - Potraaaaaaaaa! D-aia aveai aripile cleioase! Băga-mi-aș toată binecuvântarea în iluminarea ta, te-ai căcat pe cea mai importantă regulă a divinității, de când fac, mă, auzi? de când fac arhanghelii dragoste cu muritorii, fiți-ar înălțarea de râs!? - Stai bre’, Doamne Doamne, că dacă o vedeai ce cămeșe roșe avea… - Jonele… - Stai, Doamne, că-ți zic io… Că dacă nici io nu știu ce-i poate pielea Ionelei… La-nceput, panarama m-a băgat pe mine la înaintare, și-i adevărat că arhanghelu’ Potra, mă țuca părintește pe frunte. Da deodată, zbâc, sări Ionela și mă dete la o parte, și se înfățoșă toată roșe, deschiată până la buric, de-i fâlfâiră aripile arhanghelului… Io deja treceam în inconștient, da’ tot am mai auzit „vrabie” și john lee hooker la surround, și-nainte să mă pună de tot la somn am văzut aripile arhanghelului înălțându-se spre tavan, imense, de ziceai că suntem la Mariott în Ballroom C, nu în amărășteanu ăla de apartament! Da’ părerea mea, Doamne, e că Potra n-are nici o vină, l-o luat prin surprindere Ionela, știi, el se grijea de mine, era cu toate scuturile la zero, ca în jocul ăla… - Mihaiiiil! Spune-i lui Nostradamus că dacă nu îmbunătățește urgent pulberea Babel, îl reîncarnez în astrolog pe AcasăTV! Taci, Jonele, taci! Vine imediat cineva cu apă de maslu, să te clătești în gură, în unele cazuri a mers… Mă doare capul de la amestecătura asta de regionalisme… Și tu, Potra!... Singurul Arhanghel 50% uman… Ce dracu ți-a plăcut la ea, când ai… mda, nu prea ai, în fine, în Rai nu se face sex, clar?! Și nici când sunteți în misiune! Apropo, de ce e becul ăla roșu aprins acolo? Băi dementule, tu ai înregistrat tot? Cenzura te mănâncă! Știu că ești singurul editor audio-video compatibil cu înregistrarea, da’ ți-l dau de cenzor pe vicarul ăla, cum îi zice, ăla de care nu trece nimic!... Ce de flori, că nu mai înregistrezi în condițiile astea, crezi că poți să-ți scoți dictafonul când vrei tu? Gura și lasă-mă să mă gândesc… Excursia asta a lui Jonel începe să devină un dezastru mediatic… Jonele, tată… - Da Dom’ Dumnezeu, să trăiți! - În fine, o să trăiesc dacă nu-mi mănâncă ficații înainte Potra… Ia zi, Jonele, cum te simți? - Mă simt, Doamne. - Cum, mă?! - Tare bine, Doamne… - Detaliază! - Ca la jumătatea drumului dintre împărtășanie și maslu, cu o chemare spre canon, MegaTreimea Ta. Vorbicios mă simt, aș vorbi pentru toți, zău așa… - Bravo Jonele, înseamnă că ai făcut deja primul pas în Rai, așteptăm acum să te curețe în gât de regionalisme, și ne continuăm excursia… - Că bine zici, Doamne, da’ poate să vină și arhanghelul Potra, să-mi facă vânt cu aripile?... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate