Mi-am spotit incet in camera inimii ca nu am sa mai desenez cuvinte pe peretii ei, pana nu aud un acord de chitara. Dar am gresit, nu am asteptat acordul, ci m-am lasat impresionata de bass-ul unei alte inimi, diferita de a mea. Si fara sa iau seama, mi-am rupt inima in bucati, in bucati... Am daramat toti peretii pe care mi se poruncise viziunea. Am zdrobit cu ciocanul cel mare, folosit odata ca motiv pentru ranile lui Cristos in palmele sale sfinte..am zdrobit tot ce era copilaros in mine, am facut pulbere toate zambetele ce mi le dadea Dumnezeu cand ma intalneam cu El... Mi-am batut eu insami cuie in mainile si picioarele mele, ca sa ma regasesc acum fara putere, singura si bolnava, intr-un univers privat regulile timpului.

Eu insami? Inseama ca eu si inima mea ne regasisem. Dar deosebit de diferit de ceea ce credeam ca am sa fac dupa ce am sa imi potrivesc inima in locul gol al pieptului meu....in loc sa zburam spre Soare, spre cer, ne-am trezit in universe misterioase, in care inimi fara umbre ne faceau ochi dulci. Si, binenteles, fiind ca oamenii, nepasatoare, am decis ca iubirea se poate gasi la orice colt, in orice stea, cu orice chip...

Mi-am inselat amarnic mintea, iar pentru prima data Dumnezeu s-a suparat pe mine, intr-atat de mult, incat mi-a luat ingerul pazitor de cot, de umar, ...l-a impins pe-o carare-nainte si, cu o ultima privire in ochii mei, mi-a intors spatele. Am inmarmurit. Auzisem ca Dumnezeu este gelos, dar ma credeam exclusa in povestea asta.


Dumnezeu ma iubeste. El clatina munti pentru mine, risipeste planurile oamenilor din jurul meu, pentru ca sa imi fie bine, ridica ziduri de aparare cand sagetile celor rai ma ameninta, fuge inainte, si cu talpile desculte, imi netezeste cararea ce era odata spini si palamida. Imi canta dimineata imnul soarelui-rasare, imi da la amiaza painea cea de toate zilele, iar seara imi face cadou o rochie foarte alba si devine Printul meu, El conducand dansul... Dumnezeu ma iubeste..

Pentru prima data, incep sa cred in coincidente...