Samuraj

Când Bog a creat bărbatul, l-a creat după chipul și asemănarea etichetelor de ciorapi turcești. Când s-a hotărât să creeze și maiștri militari a venit la noi în apartament și a furat o găleată cu miros de bărbați. Atunci ne-a surprins pe toți în toată plenitudinea noastră așa cum suntem: periculoși la șeptică și plini de păr.
Când Bog ne-a trecut pragul casei, Costi mânca o halbă pe Zoran Paunovici.
– Nu m-am tăiat niciodată! Și nici nu o să mă tai! Eu am dezbrăcat în curu’ gol două femei măritate cu ajutorului trenului! mărturisi Costi mestecând la ciob. A venit moșu’ grăbit cu sarsanalele pline… S-a oprit ca negustorii, s-a uitat la cer…. Drezina a piuit rusește – că numai așa știe ea să sune – pentru ca noi ce-i de pe terasament să nu înțelegem.
– Păi și la tăiat? a întrebat Othello curios.
– I-a tăiat un picior. Mare bărbat!... Înalt… Rumen… nu salcot ca mine. Și pe când Bog era ocupat să tundă bros copiii de la cămine, eu rupeam fustele de pe Cerasela și Victorița și în legam pe moș la ciot. Sângele țâșnea, rupea garourile improvizate, ele se dezbrăcau fâșie cu fâșie și până la urmă le-am lăsat în curu’ gol. Au luat rata și au plecat. Victorița… Cerasela… Victorița… Cerasela… Curugorela…
– Tragică poveste! interveni Gaga. Și omul?
– Crezi că mă interesează?! Þi-am demonstrat dezbrăcarea trenului… Eee! Uite că am reușit să mă tai, spuse Costi mânios pe halba colțuroasă.
– Demasiado corazon, băieți!... Demasiado…îndemnă vocea femeiască. De unde vii, Pu… ăsta…Claudiu?
– Vin de unde voi nici nu gândiți că am fost!
– Păi și unde ai fost? mă întrebă Othello neliniștit.
– Ai fost pe țeava tunului, mamă?! Cum e pe țevușcă?
Toți izbucniră într-un râs violent, încât eu am avut destul timp să mă uit la fiecare în nări și să încep să le urăsc nasurile și mamele și tații și cazacii de pe Don și pe cei Zaporojeni, dar și pe cazacii din centrul Pinocchio. Zoran Paunovici cânta nestingherit în boxele de la combină și Samuraju’ lui îmi zăpăci iar mintea.
– Am fost într-un magazin de bube…
– Și ce ai cumpărat? Zgaibe? mă iscodi rânjind Doamna V.
– Pâine. V-am adus pâine.
– Demasiado pâine… murmură Gaga.
Râsul începu iar să se lege ca o mămăliga subțire și să se taie treptat pe spinarea Samurajului ca o maioneză spumoasă.
– Băăă! mă bruscă madama. Aici ai șansa să evoluezi! Ce faci tu cu liceul?! Ce faci tu cu facultatea?! Aici ai șansa să scapi de mimă. Ce am eu între craci e mai tare decât Salamanca!
– Demasiado Salamanca…Demasiado Sorbona, adăugă Gagarin, nesătul de râs.
– Aici ai șansa să devii… samurai, se băgă Costi.
– Nu, nu vreau! Nu mai suport melodia asta!
– Păi și ce vrei și ce vrei tu să te faci, copile? Ia uimește-ne!
– Vreau să mă fac Porto-Franco!...
– Bun! sări și Othello, proaspăt dus la toaletă. Ești mai demasiado decât noi toți. Nu vrei la tanti Veronica la… Sorbona!… Nu vrei să te faci nici samurai! Nu vrei nici pe dreacu’!
Am ieșit din apartament obosit de jocul lor prostesc, demasiado scârbit de Sorbona sau Scorbona, cum or fi gândit-o ei. Și iar Paunovici… Și iar Doamna Veronica peste cap…