Poate că dacă totul s-ar rezuma la un cuvânt ar fi: vânt, uragan sau mișcare cosmica, adiere de aripi de îngeri sau pur și simplu - suflare.
Existența este simpla naștere, creștere, înmulțire, inexistență sporadică.
M-am născut într-o lume simplă ,plină de complexe, unde lacrima mea se unea cu lacrima universului.Trăim în lumi deplorate, triviale, unde fericirea este un domeniu al științei interzis. Nu se cultivă nicăieri , nici măcar în suflet, doar pe câmpurile aride ,unde un fir de grâu este fericit că vede lumina soarelui,și că simte sărutul ploii, îmbrățișarea vântului - rareori.
M-am născut dintr-un bob de grâu. Mi-ar fi plăcut să fiu soare, ploaie sau vânt.Poate că m-aș fi simțit mai bine, decât un simplu fir de grâu. Cândva încolțisem și crescusem frumos și verde ,în unele suflete, dar recolta s-a dus demult. Acum zac într-un hambar părăsit, într-o lume veche, anostă, prăfuită de amintiri, dureri incerte și profane...un singur bob de grâu.
Poate că voi fi verde cândva! Sau poate că-mi doresc să fiu mâncat de vreo lighioană ,în care să încolțesc și s-o sfârtec...
Fericirea este incertitudine. Nu fii fericit! Atunci vei găsi
fericirea în propriile-ți mâini, când strângi în pumn un bob de grâu.
Sufletul este un bob de grâu care zace, respiră greu, foarte greu ,apoi deloc. Nu pot spune că urăsc, nu pot spune că simt ceva...poate dispreț și silă nebună.
Eram cândva un înger blând care iubea.......Uite așa se duce tot! ...Iubirea! ea e vinovată! Iubirea!...sentimentele acelea inocente ,slabe pentru cei care au un suflet mic, rahitic ,malformat...Așa ajungi să nu-ți mai pese de nimic, ca apoi să ajungi să te simți nu știu ce plantă ,cereală sau pasare, nisip, sau nu știu ce nor....Jalnic! Poate că, dacă mă nășteam cenușă, eram o Feonix.
NU-mi pasă dacă vă ploua mâine, nu-mi pasă dacă va mai apărea vreun rid, sau fire albe, nu-mi pasă dacă voi trăi sub forma de om, sau nu...
Sunt liber! Fericirea exista decât 3 zile, și au fost, le-am consumat la maximum.