Scrisori sau nu, lebedei ori alt număr de pe altă stradă, câteodată am chef să fim doar noi. Transparent să îți simt prezența fără să te întreb de ce. Cuvintele să îmi fie mâini și să privesc ca un orb în neștirea beznei după tine, să îmi rămâi chiar dacă mâine am să urăsc o altă zi singur. Este vară și sunt ca un om în luna fără urlet. M-am trezit în șoaptă să îi spun vântului dorul, a bătut fără să afle. Cerului meu, soarelui meu strâmb cu raze pe jumătate goale păsările nu-i mai zboară. Tăcut ca un punct între lumi, prezentul nu mai este o șansă este doar un loc în care trebuie să mori și nimeni să te plângă.

Ziua 505: au trecut două zile de când eu și nodurosul nu ne vorbim. Nu am de ce să îi mulțumesc și știe asta. Dacă există trecut, viitorul nu mai există pentru cei care nu uită.