Au gustul amar, din pereții lor gemetele ascultă fiecare zi trecută în liniște. De când s-au schimbat propietarii, nopțile au aromă de lumânări arse și trupuri nepotolite. Într-o zi Pante s-a dus să-și cumpere o litră de panuello, i-au rămas copiii și muierea în bătătura casei. Au plâns o vreme după viața lui, apoi au vândut pe rând acaratele unei matroane de provincie, până au rămas fără acoperiș. Pe mine m-au lăsat în mansardă după învoiala făcută înainte de toată nenoricirea abătută peste sufletele lor. I-am mulțumit femeii până când și-a luat copiii sub fuste și nu s-a mai văzut, departe de acel loc rămas acum matroanei o femeie nu tocmai plăcută la prima vedere, care după uitătură nu îmi pare tocmai străină de cele întâmplate.

A doua zi după ce inima nefericitului a rămas în lama unui necunoscut, am dorit să plec. Ghinionul m-a urmărit multă vreme ca să-i mai las loc și mâine. Îmi făcusem bagajele și am coborât la Consuelo să-i îmbrățișez puradei, mai ales pe cel mic, o să ducă dorul bicicletei ruginite. L-ai fi plăcut! Erau cu toții înfășurați în mâini, palmele nu le mai ajungeau pentru amarul vărsat. Asta a fost atunci, acum încă sunt aici și încerc să te aflu. Cred că sunt mai aproape ca oricând, mai ales de când Consuelo mi-a vorbit.

Ziua 500: pașii s-au oprit în dreptul intrării. Să tot fie de când umbra lor a rămas dedesuptul ușii. Am uitat să respir.