-2-

Au trecut zile și totul a revenit la normal. Nu s-a mai întâmplat nimic. Carmen era mai liniștită. Deși nu putea să uite acea noapte, încerca să o ignore, să nu se gândească. Încetul cu încetul, s-a eliberat de acel sentiment de teamă iar viața ei a revenit la rutina ei.
Camelia nici nu știa ce să creadă. Uneori credea că poate Carmen pur și simplu a visat toate acele lucruri, însă în adâncul sufletului ei știa că prietena ei de-o viață nu e nici nebună, nici mincinoasă. Ceva ciudat se întâmpla și nu era sigură ce anume. Se întâlneau în fiecare dimineață la cafebarul "Di" unde luau micul dejun împreună, apoi mergea fiecare la locul ei de muncă.
Camelia Moraru, o fată cu ochii albaștrii, părul aproape roșcat, destul de înaltă. La cei 24 ani, era una dintre cele mai bune traducătoare de la biroul de traduceri " TLI". Locuia în centru orașului, într-un apartament pe care l-a cumpărat destul de greu. Părinții ei fiind la țară, nu o avea decât pe Carmen aproape de ea.
Carmen Diaconu, era asistenta unuia dintre cei mai buni avocați din oraș. Locuia în casa care i-a rămas moștenire de la părinții ei, amândoi fiind decedați. Nici una dintre ele nu aveau frați sau surori. S-au cunoscut de la liceu
și au devenit cele mai bune prietene iar în timp fiecare a găsit în cealaltă sora pe care nu o avea.