poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-14 | |
"păi cum adică?" îi răspunse Maria pe un ton îngrozit
"cum adică să tai pe cineva?" Andrei rânjea mulțumit. "o să-i tai pe toți" continuă. Maria lăsă iute păpușa din mână, ocoli in viteză trenulețul lui Andrei și, dintr-o săritură, prinse mâna mamei ce părea să fi adormit pe fotoliul de lângă măsuța de cusut. "Mamă, mamă! Andrei o să-i taie pe toți!" Mâna, puțin rece, după cum i se păru Mariei nu răspunse prin niciun gest glasului. Maria păru speriată. Mama, isi ridică incet pleoapele și, fără parcă sa-și miște niciun mușchi răspunse cumva sâsâit: "Lasă mamă, dacă-i taie când trebuie e bine..." Maria nu ințelese. Pentru prima oara mama ținea cu Andrei. Cu Andrei si nu cu ea! "Pai cum, mamă" continuă, "cum să-i taie?" O lacrimă se scurse incet pe obrazul drept. Mama nu-i ținea partea. Ea, cea mai bună prietenă. Si-n plus ea era mai mică si delicată iar Andrei, Andrei, numai numele îi provoca repulsie. Si mama ținea cu el! Din ochiul stâng al mamei se formă o mică peliculă ce cobora pe obraz sub forma unei lacrime predispusă dispariției, pe obrazul fierbinte al celei ce o crease. Maria nu înțelegea nimic. Mama de ce plângea? Să mai fi tinând si la ea sau numai la fratele ei ? Se gândi un moment și-i păru rau că pentru o clipă o judecă. “Andrei, știu că-ți este foarte greu, e sora ta, dar trebuie sa întelegi că-i este frică. Ei ii e frică să fie tăiată” Andrei zâmbi puțin rușinat. Se sprijini cu mâna dreaptă de trenuleț si se ridică grăbit să-i explice mamei: “cu toții ne mai tăiem dar… Fu intrerupt de mama care izbucni intr-un plâns sufocat. ”Dar nu toți murim, cel putin nu astfel și nu acum” Copilul, deși avea numai 5 ani părea sigur de sine. “uneori trebuie sa știm să și renunțăm, e mai bine așa” raspunse mama dar parca mai mult pentru sine. “Păi si tu de ce ai murit, mamă?” continuă pe un ton pe cât de firesc Andrei. Maria nu ințelese sau cel puțin nu credea că a ințeles cuvântul de dinainte de mamă. “fiindca n-am vrut sa fiu tăiată, cel putin la inceput. îmi pare rău Maria, mi-a fost frică.” “pai și tu? cu tine cum rămâne?” Andrei iși indreptă privirea spre Maria care părea că nu ințelege nimic. “Andrei, eu mă duc la mama.” se auzi o voce parcă de dincolo de fața naivă de copil a Mariei. Cineva ce ințelese de ce mama o parasise, de ce Andrei iși dorea incă de mic să devină chirurg si de ce tatăl său plângea de fiecare dată cand se uita in ochii ei. “Tu nu Maria, tu nu vei mu…” nu reuși Mama să continue sufocându-se in propriul plâns. “Andrei! Andrei! E prea târziu, prea târziu Mai bine renunțăm, a fost voința ei…” se auzi o voce groasă de bărbat. Maria simți aceeași lacrimă fierbinte cum îi lovi obrazul drept într-o alternanță cu o lumină albă puternică ce părea să inunde intreaga cameră. Andrei plângea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate