Este toamna, iar soarele lipsește de pe cer, fiind insa prezent în culorile asortate ale frunzelor și ale chipurilor oamenilor, precum și în sufletele lor. Pare frig, însă un chip zâmbăreț, similar unei maimuțe, este distras de la activitățile care aduc bucuria și căldura pe chipurile dezbrăcate ale spectatorilor. Probabil îi displace țiganul care agită spiritele pe scenă, în ritmuri lascive de chitară, raportat la actul de cultură solicitat de mințile luminate de spiritele iscoditoare ale latinității. Aspectul său, de un albastru imaculat, rezonează răcelii speciice treptelor inferioare, pe care se situează și plasează. Probabil este bolnavă, altfel nu se explică a fi îmbrăcată în canadiană, pe când fata blondă, cu un rând în spatele ei, este îmbrăcată în tricou, precum însăși fața ei creață.
Distrasă, după cum spuneam, de un potențial rasist situat în plan îndepărtat, ce huiduie, ea dezvăluie niște degete fine, ce sprijină bărbița cea gingașă - singurul element agreabil al fizionomiei sale. Din cap ăi iese o țigancă, probabil de origine latino-americană, spre care tinde, aspect relevat și de separația ce există față de grupul arian anterior specificat. Context în care apropierea de ochelarista care stă în genunchi, probabil cu gandul la păpușile virtuale de acasă.