Așa încep să curgă amintirile, căzând ca o corvoadă în glasul gândului, degeaba, neîncetat se luptă inima să le alunge …Privind în urmă nu pot decât să plâng și eu cu cerul și să las în urmă lumea. Totul se va sfârși curând…

*

-Zbori înger rece, orizontul te cheamă…
-Nu mai îmi spune așa, știi că nu-mi place!
-Pot să-mi fac și eu iluzii, nu?
-Bine, poți, dar mai încet cu îngerii! Te-a ,,mântuit” decorul?
-Hmm…cred că da…sau poate o fi berile acelea!
-Poate?!
-Bine…precis!
-Berile ca berile, dar nu înțeleg de ce ai vrut să venim în cimitir, și mai ales la ora asta.
-Dar nu e chiar atât de târziu…e doar vreo 2.
-Ce frumos….,,doar”!
-Îți pare rău?
-Nu, dar…să nu mai stăm mult! Începe să-mi fie frig….
În acele momente te-am descoperit… așa… pură, mirifică în tot ceea ce poate fii o fată. Nu regret nici măcar o clipă!
-Iar mă privești așa!
-Iartă-mă!
-Spune-mi…
,, Wishing the light,
Far away from me,
Scarlet in the night,
My whispers scream for thee…”
-Doar atât…
Ce glas…nu știu dacă erau berile sau era aievea, dar parcă chiar erai un înger. Lipsea doar coroana de crini și…
-Nu te supăra, dar metamorfozarea versurilor cere tribut! Îmi pare rău, dar trebuie sacrificat un sărut, chiar aici pe acest mormânt!
-Copilaș patetic!
Da! Eram un copil patetic, dar doar în preajma ta…Ceilalți mă știau altfel… Focul ucide și tu mă ucideai puțin câte puțin cu fiecare sărut, mai ales acolo pe acel mormânt deprimant. Știai asta și-ți plăcea…you devil!

*

Iubirea…ce ecou trezește ea în fiecare? Aprinde un surâs trecător unora, iar altora…
,,El și ea…ce cuplu frumos!” vorbe trecătoare într-un univers și mai trecător. ….Ce încet se scurge…
*

-Spune-mi…mă iubești?
-Nu pot! Ceea ce simt pentru tine e mai mult. Aș vrea să fiu și eu ca toți ceilalți și să pot murmura în șoapte voluptoase emoția, dar nu pot și asta mă sperie.
-Las’ că știu eu…râzi de mine!
Inocența apare când nu te aștepți deloc, în fraze cât se poate de banale, accesibile oricui și în același timp puținora.
-Vorbesc cât se poate de serios, doar mă cunoști.
-Oare?! Chiar te cunosc? De unde știu că sub dulceața chipului tău nevinovat nu se află un băiat ca toți ceilalți, gata oricând să seducă o fată doar de dragul…
Și din nou sărutul, cavaler al amorului….

*

Se spune că apa este leagănul vieții. Eu nu sunt de acord. Ironic, situația de față vine împotriva acestei ,,lozinci” evoluționiste, și cum eu sunt adeptul unui vechi motto latin (devenit mai nou clișeu), trăiesc în total acord cu prezentul. Viitorul nu va mai conta…

*

-De ce m-ai ignorat aseară la petrecere? Toată noaptea te-ai foit dintr-o parte în alta, doar în brațele mele n-ai ajuns…
-Fetiță dragă ( e un simplu pas de la…) nu-mi spune mie că mi-ai dus lipsa! Ce crezi, că nu te-am văzut cum îi făceai ochi dulci la idiotu’ ăla? Și-acum ,,eu te-am ignorat”?
-Nu-mi spune asta! Știi doar că te iubesc și n-aș putea să-ți fac chestiile ce mi le atribui acum.
Bolnav e râsul care apare în astfel de momente! De ce a trebui să râd, nu-mi pot explica nici acum, dar tu m-ai iertat din priviri…
-Și spui că mă iubești?!
-Dacă ai de gând să te comporți ca un măgar, n-ai decât! Eu plec!

*

Nu se satură ploaia să-mi tot toace timpanele. Nu vreau ca asta să-mi fie printre ultimele amintiri….

*

-Þi-ai revenit?
-Da…Iartă-mă! Mi-am vărsat nervii pe tine și n-o meritai. Te rog din nou:…iartă-mă!
-Te-am iertat de atunci….
-M-am purtat ca un măgar, ai avut dreptate….
-Las-o baltă! În seara asta vin la tine.

*

Îmi încălzisem baia când mi-ai bătut în ușă…Ce frumoasă erai. De ce ne naștem în această lume plină de grotesc? Eu știam….pentru momente ca acestea…

*

-Hai să plecăm!
-Unde?
-Acolo…departe. Eu nu mai am mult …Vii și tu? Numai noi, fără ceilalți, într-o lungă călătorie…
-Ce-i cu tine?
-Te iubesc!

*

Stând în fața nemuririi, ce poți să faci?
Fără conținut, flaconul îi părăsi mâna inertă ducând în mișcarea lui singurele fărâme de luciditate rămase…
Voi crinilor!
Flori gingașe,
Flori suave, pătimașe,
Ați luat viața zâmbetului meu,
Ați preschimbat în vid...sufletul meu.
Da! Vin și eu….