Batranul X isi parasi casa si nu intelese de ce. Isi gasise un alt mod de a trai mai aproape de umbre si subdiviziuni ale ingerilor. Mai apoi isi puse intrebarea de ce a facut-o si-a dat un raspuns simplu...evaziv...si tot nu a inteles.
Batranul X se apropie tot mai mult de umbre si afla ca acestea ii sunt prietene...nici atunci nu intelese..., dar a refuzat sa se mai gandeasca. Incepuse chiar sa se acomodeze cu jocul palid de lumini si chiar aripioarele ingerilor nu pareau sa-l mai jeneze. Descoperise ca este totusi o impuritate intr-o lume in care destinul fusese invins, era sensul simplu al contradictiei umane. Pentru impertinenta de a nu intelege umbrele l-au inchis si nu i-au mai oferit hrana spirituala de care avea nevoie. Atunci paru ca-ntelege. Dar tot nu pricepea ce treaba au aceste copiute ale ingerilor. Isi dadu seama ca ei reprezinta retragerea, ca odata ce ii vor creste micile aripioare (dispuse haotic), va accede la bucuria nonsensului si va zbura spre dezinteres, va renunta sa nu mai inteleaga. Inchis intr-o camera albastra Batranul X era hranit doar cu imagini proaspete ale lumii in care traise ... din meniu mai faceau parte cateva picaturi si cativa stropi dintr-un sunet ce se gasea intr-o melodie barbara. Umbrele nu-si mai aminteau de cand Batranul X se gasea-n suburbie si au considerat ca este oportun sa se bazeze pe intuitie si sa isi trimita parazitul pe culoare, sa faca cunostinta cu nonsalanta intruchipata intr-un actor banal. Acesta avea un ten placut care tocmai suferise o arsura pe partea interna a pleoapelor si in functie de cat de tare il durea lasa sa i se scurga o lacrima pe care o pastra pentru a-si adapa bizarul bibelou ce-l purta (totdeauna) legat de picior.
Cand cei doi s-au vazut, au privit in sus pentru a putea sa primeasca cateva bucatele uscate ce cadeau din gurile inaripatilor neobisnuiti cu ele.
Si au facut cunostinta, s-au privi; Batranul X nu a mai inteles nimic ... si atunci a incercat sa miroasa unghiile interlocutorului sau. Tot nu intelegea.
Au inceput o conversatie plina de culoare, bietul actor isi povesti viata. O viata simpla banala, perfida in care era inconjurat de zeci de prieteni. totul decurses bine pana cand acesta s-a urcat pe scena si-a inceput sa ii reprezinte, atunci nu l-au mai inteles, din antitalentul lui nu se putea naste o piesa atat de subtila. Atunci toti au incercat sa-l indeparteze, nu mai era chemat in locurile bizantine pana atunci, nu mai era anuntat pentru a veni la serbarile balerinilor schiopi, refuzau sa mai cunoasca un banal. Actorul G nu si-a piertdut imaginatia si a continuat sa-si povesteasca prietenii ... prin camere tapetate cu televizoare ... el era singurul ce-i intelegea (altfel era singurul CAR3 intelegea). Si-a dorit ca prietenii lui sa mai vina la o singura piesa ... si acestia nu au venit ... dar si-au trimis un reprezentant canin, care a avut curajul sa priveasca si sa primeasca superioritatea. Actorul G fusese inmarmurit de audienta spectaculoasa pe care o avea, asa incat se hotara ca in actul sapte sa renunte la maini. A fost un spectacol cu cronici pompoase ... de atunci prietenii au refuzat cu desavarsire sa-l mai cunoasca, ba ai mult au incercat chiar sa il regrete pentru ceea ce facuse, ducandu-l la un teatru unde se juca invidia in trei acte, cu actori diferiti, dar care totusi nu se cunosteau decat dupa surori si mai rar dupa par. Asta nu a facut decat sa-l ambitioneze pe banalul Actor G si sa-l faca sa se duca de buna voie in lumea umbrelor, unde se pare ca nici el nu intelegea nimic.
Batranul X l-a ascultat cu incredere pe Actorul G, care necontenit si-a adapat bibeloul in timpul expuneri. Se intreba a mia oara de cand se afla aici, altfel zis nu facuse nimic altceva decat da isi puna intrebari ... daca este cazul sa isi povesteasca si el viata.
Inconjurat de cartile promise de Actorul G incerca sa isi rezume viata in cateva gesturi. Primul a fost ochiul pe care si-l-a desprins din orbita si l-a strivit cu calcaiul pe care-l purta in buzunar, al doi-lea gest fu ceva mai obisnuit isi infipse doua ace in urechi ... incepura sa ii supureze tot felul de vorbe ... in final Batranul X si-a deschis cutia craniana si si-a ravasit amintirile apoi si-a scos toate indoielile pe care le-a dat umbrelor iar la sfarsit ideile novatoare au servit drept mic dejun caricaturarelor aratanii inaripate.
Actorul G privi extaziat la ceea ce vazuse si se hotara sa nu se mai intalneasca niciodata cu batranul caci era tare contradictoriu.
Apoi s-au despartit ..., Batranul X in camera albastra pe al carei perete ishi vopsise cu gri o dorinta;aceasta era reprezentata de un banal raft cu vise care trona cu o sigurantza de sine ... extravaganta ... Intreba mereu ce sa aleg? ... Se culca linstit pe iarba de pe jos, neantelegand nici azi nimic.
Tanarul Actor G se retrasese si el in camera mare si spatioasa, de culoare nedefinita ce-i apartinea. Spre deosebire de Batranul X, tanarul nu se culca ci mai intai vomita absurditatea cu care era privit, apoi isi spala picioarele de stupizenia inconjuratoare ... "probabil ca voi gandi", gandi el. Ceea ce si facu, statu cateva fractiuni de secunda sa se gandeasca. In mare Batranul X avu dreptate era timpul pentru piedici dar stia ca este prea plictisit de asta, asa ca ignora tot ceea ce se petrecea si refuza sa isi mai scoata dintii in fiecare zi, stia ca acest lucru avea sa il raneasca caci nefacand acest exercitiu, nu va mai avea cum sa se ganeasca la ranile din pleoape si probabil, poate chiar in mod cert, bibeloul se va deshidrata, pacat oricum avea de gand sa-l inece.
Intr-o zi umbrele si micile caricaturi inaripates-au hotarat, din cauza plictiselii sa-i uneasca pe cei doi intr-o singura fiinta ... fara forma distincta ... pe care o numira Persoana Y. Aceasta fu trimisa in lumea celor doi pentru a scuipa irealitati si adevaruri, paradoxuri si sperante, explicatii si motive.
Din rautatea lor, umbrele si fapturile inaripate votara ca aceasta persoana sa fie adusa inapoi la o data nestabilita.