poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-01 | | Cu toate că pare un subiect epuizat, am impresia că niciodată nu se vor termina motivele pentru care am putea scrie despre câini. Este imposibil să nu-i vedeți, atunci când treceți pe lângă ei. De cele mai multe ori, vă întâmpină dând din coadă bucuroși sau jucându-se cu voi. În alte cazuri însă, nu îndrăznesc să se apropie de mâna care ar dori să-i mângâie sau să-i alinte deoarece în trecut au fost loviți, umiliți și înjurați pentru simplul fapt că vroiau să-și apere viața. De ceva vreme, mă întreb din ce cauze se înrăiesc câinii. De ce aleg să devină mai singuri decât sunt sau de ce nu au curajul să ne înfrunte? Răspunsurile pe care le primesc pentru întrebările din urmă sună astfel în câteva cuvinte: „Sunt turbați! Nu merită nici o brumă din atenția noastră. Trebuie să fie pedepsiți!”. Desigur că printre acești oameni se numără câțiva care ar dori să se apropie de ei, dar teama de a nu fi mușcați e mult prea puternică.Trist este că persoanele care susțin sus și tare că aceste animale sunt turbate nu realizează că ele ajung să fie mai temătoare și mai neîncrezătoare cu fiecare lovitură primită din partea unor oameni prea obosiți să le mai acorde atenție. Ele nu își dau seama de faptul că doar din cauza noastră se află în această situație. Ați privit vreodată în ochii unui cățel? Știți câtă ură și neputință se regăsesc în privirea lor? Încercați numai și vă veți îngrozi. Ceea ce ați putea vedea reprezintă propriile voastre persoane. Atât ați reușit să construiți prin indiferența și răutatea care par să se amplifice cu fiecare zi. De curând, am trăit o întâmplare care m-a făcut să-i urăsc pe oameni și implicit pe mine. Nu am reușit să ajut o cățelușă care a fost lovită de un autobuz. Șoferul a oprit și a dat-o la o parte. Între timp s-au stâns câțiva curioși, dar nici unul dintre ei nu a încercat s-o ajute. Nu știu ce era mai trist: faptul că acea cățelușă fusese lovită sau că nu a rămas în noi nici o brumă de umanitate. Cu greu am rezistat strigătului ei de neputință. Nu am reușit, mi-a fost imposibil. Dar mi-e rușine să recunosc că nu am putut face mai multe pentru ea. Cine știe ce s-a ales de ea. Cert este că prin acest articol îmi cer iertare pentru ceea ce nu am făcut. Sper că o voi dobândi. Încercați să fiți mai oameni, vă rog, de fiecare dată când aveți în față un câine, fie rău sau bun. El e mai om decât noi toți la un loc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate