NOIEMBRIE A DEBUTAT CU TREI ZILE DE PLOI care au umplut toate rigolele, străzile, curțile oamenilor, subsolurile blocurilor și a înfundat canalizarea orașului. Cetățenii umblau îngîndurați, adăpostiți sub umbrele, pe care rafalele de vînt le întorceau și le sfîșiau. Mașinile nici măcar nu mai încetineau pentru a proteja pietonii, care lipăiau blazați prin băltoace. Prin acoperișul de tablă a localului nostru, apa se prelingea pe candelabru și picura apoi într-o găleată de plastic. Mai erau trei găleți care preluau apa infiltrată prin găurile din tabla veche. Una era chiar pe bar, celelate răspîndite prin cîrciumă. Sunetul picăturilor, la început enervant, era acoperit de vorbele mesenilor, așezați în jurul unei mese mai ferite.
- Cred că dacă Bacovia ar fi existat pe vremea lui Noe, nu ar fi apucat să se urce în barcă, zise Profesorul. Ar fi întristat și mai mult atmosfera la bord.
- Eu, dacă tot n-am avut ce face, am scris niște versuri bacoviene, zise Poetul. Ia ascultați:
pluă, pluă, pluă...
sute de cilopi
mor de plictiseală
spînzurați în plopi

stare de beție
tropii vin potop
mă gîndesc că pluă
fără niciun scop

nu mai cred în karma
nici în horoscop
moartea poeziei
soartă de cilop

nu mai am prieteni
mă descîntă popii
pluă, pluă, pluă
peste toți cilopii

și cînd rupți de boală
ne scuipăm bojocii
înjurăm că pluă
și ne mor pilocii

- Ce înseamnă pluă? întrebă Săndel.
- E o licență poetică, răspunse Poetul. Am evitat pu...ă
- Aha! Dar ce-i ăla cilop? întrebă Bicuță. Că n-am mai auzit.
- E tot o licență. În loc de ciclop, am scos c-ul.
- Și ciclop ce este? întrebă iar Bicuță
- Bicuță, lasă domnule omul, că poezia nu se explică, interveni Săndel. Ia fiți atenți ce mi s-a întîmplat ieri. Ieșisem în curte și mă duceam pînă în grădină...
- Pe ploaia asta? Ce făceai în grădină?
- Mă duceam să mă defecac, că veceul din casă era ocupat și mă prididea. Cînd m-am întors, am trecut pe lîngă cotețul porcului. Am avut sentimentul că sînt urmărit și m-am oprit cîteva secunde. Porcul stătea în mijlocul cocinei și mă privea insistent și oarecum melancolic, deși nu avea paiul în gură. M-am uitat și eu la el tot așa, melancolic. Porcul, mă fixa cu ochii lui mici și inteligenți și nu zicea nimic. E drept că nici eu nu vorbeam cu el, dar parcă era un fel de comunicare nonverbală între noi. Am tras din țigare și i-am suflat un fum în rît.
- Adică nu ați avut niciun dialog? întrebă Profesorul. Măcar un monolog acolo...
- Nu dom'le, nimic. După un timp, să fi fost cred, un minut, porcul a zis Hmmm, și s-a întors cu spatele la mine. M-am simțit jignit și în momentul ăla am hotărît să-l tai de Ignat.
- Eu nu înțeleg, cum adică te-ai simțit jignit că ți-a întors spatele un porc? întrebă Poetul.
- Păi, tu cum te-ai simți dacă cineva, Bicuță, să zicem, ți-ar întoarce spatele cînd îi ceri o votcă? Și în al doilea rînd, eu empatizam cu porcul ăla, l-am crescut de mic, se înfiripase un soi de sentiment între noi. Ca între om și animal, firește. I-am dat numai lături de calitate, l-am vaccinat, l-am alintat. Un porc nerecunoscător.
- Știi cum se spune...ce se dă birocratic este privit cu resentiment, zise Profesorul. O fi simțit el că trebuie să dea ceva înapoi. Cum ne reproșau pesediștii că după ce ne-au mărit salariile nu i-am mai votat. Nici noi nici medicii.
- Că veni vorba de Ignat, interveni Poetul, peste cîteva zile avem Sfînta Parascheva. Se duce vreunul dintre voi la moaște la Iași? Că aș vrea să-mi aducă și mie o caserolă cu sarmale moldovenești. Cum nimeni nu răspunse afirmativ, Poetul continuă să soarbă din coniac.
- Apropos, de Sfînta Parascheva, zise Săndel, la școală, profesorul de religie (care este și popă) i-a întrebat pe elevi dacă știe vreunul cine a fost Sfînta Cuvioasa Parascheva și ce a făcut ea. Și nepotu-meu a căutat repede pe google. Numai că autocorectul îi găsea în loc de „cuvioasa”, „curioasa”. Și așa a și răspuns. Că a fost o femeie sfîntă dar care suferea de curiozitate epistemică, de aici și epitetul. Părintele s-a supărat, i-a dat nota patru și l-a amenințat cu corijența, așa că acum trebuie să-l chemăm din nou acasă să mai facă o sfeștanie, ca să treacă copilul clasa.
- Ce ți-a și cu autocorectul ăsta...zise Profesorul. Bine că nu i-a sugerat „curvioasa”. Că eu așa am pățiut cînd am trimis o adresă adresa la Bolt. Bine că am văzut la timp, că altfel cine știe unde mă trimitea. Hai noroc și sănătate!
- Sănătate și ebrietate, completă Săndel. Am auzit că s-a inventat medicamentul minune care nu vindecă nimic
- Păi, dacă nu vindecă nimic, la ce e bun? întrebă Bicuță.
- Are efecte secundare foarte interesante.
- Atunci, să bem pentru asta. Hai, dracu, noroc! Mai vreți votcă? E proaspătă, am dus-o și la frate-miu, care este internat.