După două încercări eșuate de a-mi cumpăra o casă la țară, în sfârșit, am reușit!
Nu descriu satul, casa, terenul ș.a., nu o să mă laud cât am avut de muncă pentru a face locuibilă o ruină, doar încerc să povestesc o întâmplare, cu un umor bazat pe o situație paradoxală, putem zice.
De câte ori veneam de la Sibiu să mai fac câte ceva la noua proprietate, urgent se „înființa” la poarta mea un individ, bărbat de vreo 45-50 de ani, „fără căpătâi”, după cum se mai spune pe la țară.
Nu avea familie, nici serviciu, trăia de pe o zi pe alta. Cel mai bine o ducea când era solicitat pe post de muncitor necalificat de către un constructor din zonă. Atunci, spre exemplu, lucra o săptămână, timp în care avea asigurate mâncarea, băutura, țigările și, în plus, mai primea o sumă, bani care-i ajungeau o altă săptămână, cel puțin, dacă nu se înhăita la băut cu alții sau dacă nu îl păcăleau, cu afaceri păguboase, anumiți prieteni. În rest, mai „ciupea” câte ceva de la mine și de la alții ca mine, pentru tot felul de mărunțișuri lucrate, mai primea un ajutor de la guvern, de la primărie sau de la UE, se descurca. Nici nu se gândea să-și caute serviciu. Chiar dacă, acum, după muncitori veneau microbuze de la fabrică, îi luau de acasă și după amiaza îi aduceau înapoi, nu avea rost să se trezească devreme în fiecare dimineață. Nu era un om tocmai nepriceput, nici foarte leneș, avea un bun simț specific țăranilor de odinioară, iar când se îmbăta nu era violent ca alții, mergea și se culca imediat.
Într-o zi îl întreb:
- Măi Gheorghiță, cum crezi tu că aș putea să curăț și să dezinfectez WC-ul ăsta din fundul curții? Cunoști pe cineva care se ocupă cu așa ceva? Sau firma care strânge gunoiul are vreo secție, vreo vidanjă, în acest sens? Alții cum procedează prin sat? Știu că deja se lucrează în zonă pentru a se băga apa curentă și canalizarea în sat, am vorbit cu un instalator să-mi construiască și mie o baie, dar mai durează și, până atunci, mai avem nevoie când trecem pe aici...
- Este foarte simplu! Vă rezolv eu, dacă doriți. Uite, acum mă apuc și sap o groapă, în care trebuie mutat „conținutul”, apoi, spre seară, când se mai răcorește, demontez frumos „tronul” și câteva scânduri din jur și, cu o lopată și o găleată, rezolv ce este mai greu. Până se întunecă, o să dau și cu var peste tot. O să mai rămână, pentru mâine, doar să montez și să înlocuiesc niște scânduri. Mare noroc aveți că m-ați găsit pe mine! În sat oamenii își curăță doar la ei, nimeni, în afară de mine, nu merge și la alții. Eu am mai făcut asta, nu sunt gingaș, nu îmi este greață de așa ceva! Iar cu banii o să ne înțelegem, oricum v-am rămas dator, că mi-ați mai dat în zilele trecute.
Am fost de acord cu tot planul și Gheorghiță s-a apucat de săpat.
Pe la jumătatea lucrului mie mi s-a făcut foame, deci l-am invitat și pe el la masă, ca să nu mănânc singur (soția mea era la serviciu, încă nu se pensionase, ca mine), el a băut o țuică și o bere, apoi, după ce a terminat groapa, mi-a cerut „un avans”, că nu mai are țigări (de fapt, dorea să meargă la cârciuma din sat, deoarece, probabil, i se deschisese apetitul și îi era rușine să mai ceară de băut) și a revenit spre seară, așa cum discutasem.
Primul lucru pe care l-am făcut când s-a întors a fost să îi dau o mască din pânză, din care aveam mai multe, cumpărate pentru când voi stropi, cu diferite pesticide, pomii din livadă sau pentru când aș fi vopsit ceva tâmplărie.
Gheorghiță a zâmbit larg, etalându-și cei trei „colți” pe care îi avea pe post de „dantură” și, pe un ton sigur, ușor superior:
„Eu nu am nevoie de mască, de mine nu se prind microbii, că sunt vaccinat cu țuică. Și apoi, doar v-am spus, nu sunt gingaș, nu îmi este scârbă de miros, de nimic, stați liniștit!”
Treaba mergea conform planului, dar uitasem ceva destul de important. Adică, oricât de atent lucra, tot mai scăpau, pe mâinile lui, ceva stropi de „material”. Ar fi trebuit, de la început, să-i dau și mănuși de protecție, că aveam și din astea. I le dau, iar el mă privește mirat:
„Păi, ce, eu sunt muncitor de-ăla din reclame, care lucrează numai cu mănuși? Eu, dacă îmi pun mănuși, nu simt lucrul, pur și simplu nu pot! Iar de scârbă, doar v-am mai spus, nu sunt gingaș la nimic! Ați avut noroc să mă găsiți pe mine!”
Se face noapte, amândoi suntem mulțumiți de ce am realizat. Ca să îi fac un compliment, îi spun lui Gheorghiță:
- Măi, tu ești un bărbat harnic, bătrân încă nu ești, dacă îți repari dantura, poate îți găsești și tu o femeie! Grijește un pic de banii pe care îi câștigi la construcții, ți-oi mai da și eu ceva și te duci la dentist.
- Eu nu o să mă duc, niciodată, la niciun dentist!
- De ce?
- Cum să își bage cineva mâna la mine în gură? Mi-e scârbă!