- Mamaie, ai zis să mă opresc, m-am oprit. Ce, ţi-a trecut? Loganul alb staţiona de câteva minute în parcare. Tânărul de la volan, tânăra de pe locul din dreapta şi băieţelul cu pantaloni scurţi trecuseră deja pe la WC, dar doamna mai în vârstă aşezată pe locul din spatele şoferului nu coborâse încă. - Hai, mă mamaio, hai! Că pe urmă mă pui iar peste zece minute să opresc şi mai ajungem poimarţi la mare! Insistenţele tânărului îl amuzau pe nea Mureşan. Aşezat în fotoliul de lângă leagăne, stăpânul parcării îşi fixă un pariu cu el însuşi: Coboară?... Nu coboară?... 62% că o să coboare exact după ce şofesrul îşi porneşte motorul. - Cum să nu fie curat, mamaio?! Hai odată, ca să mergem şi noi la plaja aia astăzi! Dacă până atunci nea Mureşan se distra, aluzia la starea de curăţenie a WCului său îl călcă pe nervi. Cum să nu fie curat la el în WC? Se apropie de Logan, hotărât să-şi facă dreptate. - Mă scuzaţi că intervin, începu el, politicos. Vă asigur că WCul meu e cel mai curat de pe toată autostrada! Surprins şi mirat, şoferul Daciei Logan se mişcă din dreptul portierei, făcându-i loc pasagerei celei celei vârstnice. La fel de surprinsă şi parcă supunându-se unei voinţe superioare, femeia ieşi din maşină şi se îndreptă, mecanic, spre grupul sanitar. Nea Mureşan i-o luă înainte şi, serviabil ca un majordom, îi deschise călătoarei uşa, apoi o aşteptă, politicos, să iasă. Iar femeia ieşi, parcă la fel de timorată de prezenţa şefului parcării. - Poate doriţi să vă relaxaţi puţin, înainte de a porni în ultima etapă a călătoriei dumneavoastră? o îmbie nea Mureşan, arătându- masa de beton. - Mama, vreau suc! se auzi glasul băieţelului , din maşină. Părinţii nu se opuseră. -Hai să stăm câteva minute, propuse tânăra mămică. Hai, că mai avem şi niţică cafea, decât s-o aruncăm când ajungem, mai bine s-o bem acuma! Se aşezară toţi în jurul mesei, sub privirea mulţumită a lui nea Mureşan. - Până unde mergeţi, dacă nu sunt prea indiscret? - Până colea, la Olimp … că luă băiatu’ rezervare la hotel p-o săptămână … - Pe zece zile, mama, o corectă tânărul. - Aşa, pă zece zile. Că noi suntem dă colea, din Blidaru, adăugă femeia cea vârstnică. - A, Blidaru, din Teleorman, aprobă nea Mureşan. Da, da, Blidaru … - Aţi auzit de satul nostru? se miră pasagera cea tânără. - A, păi cum să nu! dădu din cap nea Mureşan. Cine n-a auzit de Blidaru, doar e o localitate cunoscută! “Pe dracu”, îşi zise el, nici nu ştiam că există. “Dar văd şi eu numarul maşinii …” - Iel e băiatu’ meu, făcu mamaia prezentările, da’ iel face naveta la oraş, că are servici. Şi noră-mea, că ea e la primărie, la noi, n-are leafă mare, da’ e bine, maică. - Da, că poate avea grijă şi de copilaş, o aprobă nea Mureşan. - Păi da, da’ ce, nu stateam io cu copilu’? Stăteam, că io n-am serivici. - Sunteţi la pensie, nu? - Nu, de unde pensie! Că io am lucrat la ceapeu în tinereţe, dar ăştia nu ţine cont, că n-am avut hârtii d-alea de zice iei. Că uite, ş-a lu’ Ciofleac, aia de ţine p’ăla a’ lu’ nea Copae, are pensie, că aldeo ta-su a ştiut şi a făcut hârtii, da’ tata n-a ştiut, că nu i-a zis nimeni. - Aveţi dreptate, sunt multe nedreptăţi pe lume, ce să facem … - Hai mă mamă, bea cafeaua aia şi hai să mergem, încercă, timid, şoferul - Ho, c-o beau, că doar n-o s-o leapăd! Că nu sunt nici io proastă, am meserie şi iau şi io bani. - A, da? Nea Mureşan începea să fie curios. Păi mai poţi mata să munceşti la vârsta asta? - Da’ ce zici dumneata? C-oi fi babă? Ce dracu, nici nu făcui 72 de ani, sunt în putere! - Da, aşa e! o aprobă nea Mureşan. Mulţi înainte! Şi? Zici că lucrezi? - Nu, mamă, că io nu merg la muncă, ca ăştia tineri. Io merg la cimitir. - Nu mai gândi aşa, maică! oapostrofă ascultătorul. Nu ţi-a venit încă ceasul! - Ce ‘seşi? Ce ceas? - Mai ai mult de trăit, o încurajă bărbatul. - Da’ cine zise că nu mai am? Am, cum să n-am! - Ai zis de cimitir … - Păi da, bre, că d-acolo fac io bani. - Aaaaa! Păi aşa spune, doamnă, că eu am înţeles altceva. - Mama e tămâietoare, încercă să explice şoferul. - Mamaia e tămâioasă, mamaia e tămâioasă!... fredonă, vesel, băieţelul. - Aaaa! Înţeleg. - Aşa ie, io sunt femeie care tămâiază la morţi, când mor şi-i îngroapă. C-aşa e obiceiul, să tămâiezi mormântul şase săptămâni. - Da, am auzit. Urmaşii morţilor nu au timp să meargă la cimitir şi te duci matale în locul lor să tămâiezi. E o muncă cinstită, nu e nici o ruşine să munceşti. Uite, şi eu, ce fac aici, dar nu mi-e ruşine! - Da’ cine zice, maică, de ruşine?! Că băiatu’ a mai zis la început, da’ acu’ vede şi iel. Că lumea moare mereu şi eu tămâiez. - Sigur că moare, cum să nu moară. Şi … iei mult? - Nu iau mult, maică, opt milioane de mort. Da’ cu tămâia mea, cu cărbunele meu … că doar n-o să-mi ia oamenii ăia şi tămâie. Că io mai aşez şi mormântu’, când ie, şi nu iau în plus. - Frumos din partea matale! - Că şi oamenii ie mulţumiţi, şi io. - Hai, mamă, hai, mamă! interveni, din nou, şoferul. - Hai, mamaia! Hai mamaia! Scandă şi băieţelul, ca la stadion. - Ho, n-auzi! Că plecăm acu’! că ie bine să te ai bine şi cu popa, că te ştie şi te zice la lume, uite, ia ie femeia cu tămâiatul. Că altfel oamenii nu are de unde să ştie. - Păi da, păi, altfel cum! întări nea Mureşan. Şi mata te cunoşti cu popa, că doar ai vechime acolo, cu înmormântările şi cu astea. - Sigur că mă ştiu cu părintele! Că popa Nae vine demult pe la noi şi ne ştim, cum moare cineva, îi şi zice, uite, ia e femeia care tămâiază. Popă bun, părintele Nae, că ie cam bătrân şi iel acum vine mai rar la biserică. - Se pensionează? - A ieşit demult la pensie, că noi ăştia bătrânii tot la iel mergem să ne împărtăşim, că ne cunoaştem. Că popa tânăr, popa ăsta nou, Gheorghe, nu ie de la noi, ie de la oraş. - Aşa e, că până vă obişnuiţi cu el … - E greu cu iel, că nu ie la noi decât de zece ani. - A, numai zece ani? Sigur, e nou, de! - Ie unşpe, cred, da’ noi tot cu popa Nae … că mă dusei la popa Gheorghe şi-i zisei că uite-aşa, aşa, eu sunt femeia care tămâiază. - Hai mamaie, mergem azi, sau nu mai mergem, că pierdem ziua de plajă, se milogi tânărul. - Olei, ce ma inervezi, mă mamă! Că nu-i spusei lu’ domnu’ ăsta … - Aşa? Mai e de spus? se miră nea Mureşan. - Mai ie, că popa ăsta nou, popa Gheorghe de-ţi zisei că mă dusei la iel. Da’ ce zici dumneata? Iel dă colo, da, coană Lenuţo, te ştiu, cum să nu te ştiu, da’ io am altă treabă, să-şi tămâieze oamenii singuri mormântu’. Cum dracu’, Doamne iartă-mă, să-şi tămâieze singuri?! Păi ce, iei are timp de prostii? Şi p-ormă, io de unde mai iau bani? De unde mai iau pomană? Cu un aer stânjenit, şoferul vorbi din nou: - Hai, mămăico, hai să plecăm, ca uite ce târziu se făcu! - Plecăm, mă, plecăm că mă inervai! Auzi dumneata, mă domnule! Al dracu popă, să nu-mi dea iel mie nişte morţi!...