Viața, în tot tumultul ei, îți lasă timp să te și privești. Găsești, astfel, deosebit de plăcut să descoperi că lucrul cel mai prețios al unui om se află în profunzimea lui. Și, în toată alcătuirea lui "ciudată", agitat în sine, cu griji, poate, enorme, există undeva, în suflet, ca într-o noapte, o bucurie fără un motiv, care aduce zâmbet și liniște, o caldă plutire cu aripi, pe care doar păsările o știu.

*

Liniștea în suflet e singura libertate, care nu dă socoteală cuiva. De câte ori ne-au fost aripile tăiate și ea ne-a păstrat la adăpost...! Gândește-te la ea cum te-ai gândi la copilăria fără vină și adu-ți aminte că e prima din noi înșine, care așteaptă s-o îmbrățișezi cu inima, din sângele ce-aleargă după bucurii și în tristeți, când e condamnată de nedreptăți. Și-atunci, începe căutarea iubirii de la Dumnezeu...