Frumusețea meridională nu se găsește în orice prăvălie a păcatului. Când soarele Andaluziei ori al Calabriei scoate șerpii din ascunzătorile lor din livezile de măslini ori de portocali, cânturi erotice încep să curgă prin sângele bărbaților în loc de globule. Sudul atrage dorința cu busola hormonilor în timp ce în nord, acolo unde razele soarelui sunt zgârcite ca un patron de amanet, frumusețea se desenează rece, în unghiuri drepte și numere exacte. Femeia mediteraneană spune povești pline de gemete și mirosuri de flori de cactus, cea scandinavă dictează ordine în vers mecanic, cu te iubesc-uri sacadate și dor calculat. Părul maur și pielea de coajă de avocado atrag suflete de amanți în flăcări în timp ce părul auriu și pielea de pergament cheamă arhitecți ai somnului să tragă jaluzelele poftelor peste lume. Latinitatea fierbe în cuptoarele carnale ale fecundității pe când lumea vikingă zăngăne lacăte ale dezinteresului simțurilor. Undeva la mijloc, pe câmpiile dintre râs și plâns, stă o fată cu ochi nordici și păr sudic. Limba ei cântă, luciul pielii dansează iar curbele ce-i îmbracă oasele pictează atât de frumos iubirea că-l ridiculizează pe Michelangelo și îl face muritor pe Goya. Numele ei îl știe doar o singură ființă de pe pământ, adresa i-o cunoaște cel mai norocos băiat din lume iar patul i-l populează zeul masculinității. Toate cele trei entități aș fi putut fi eu dacă m-aș fi născut în imaginație și nu în maternitate.