Marilyn e vecina mea. S-a mutat într-o noapte când n-aveam somn și fumam pe balcon. Era frig și ploua dar nici că i-a păsat. A coborât dintr-un Lincoln Continental model '57, roz și plin de funde albe și se purta ca-n miezul unei zile toride de la Hollywood: împărțea bezele universului mergând legănat și cu pași mici, studiați, ca o prim-balerină peste un lac de nuferi. Ploaia o ocolea, la fel ca și vântul, depun mărturie pentru asta, am văzut totul de la înălțimea etajului doi. Și nu doar atât: pășea pe piatra cubică din fața scării într-un zgomot infernal de tocuri vertiginoase pe care doar eu îl auzeam, doar la mine era lumină, doar ochii și urechile mele erau martorii minunii. Ba chiar era înconjurată toată de un halou diafan și parcă spumos care îi dădea o strălucire de înger metalic abia meșterit de un strungar. Am zâmbit: asta trebuie să fie o fantomă! Și am strigat-o, ca să mă conving. Nu știu dacă știți dar fantomele nu aud, iar dacă aud, nu răspund, știu asta de la vecinul de dedesubt care a stat mort două săptămâni până să fie descoperit de amantă și nici măcar o dată nu mi s-a plâns că mă plimb noaptea încălțat prin casă ori că ascult Zaraza la un volum cam ridicat. Marilyn! Marilyn! A răspuns imediat ridicându-și capul bălai spre mine, zâmbind și făcându-mi cu mâna. Venea fără mobilă, fără geamantane. Rochița cu buline de culoarea legendei ținea loc de un vapor de bagaje iar trupu-i fâșneț îmi mobila imaginația cum nici Versailles și Schönbrunn împreună nu se pot lăuda că sunt mobilate. Deci Marilyn era de carne și oase. La dracu cu întrebările și cu imposibilul, mi-am zis și am coborât să o întâmpin. S-a aruncat de gâtul meu. Am băut, am râs și am povestit până dimineața. Eu am și mângâiat-o, ea pe mine - nu mai țin minte. E o tipă cu simțul umorului ridicat și deloc proastă, garantez! Un pic mioapă este, asta da, am observat de fiecare dată când mă săruta făcea ochii mici să-mi citească în pupile cum mă îndrăgostisem, da' io clipeam repede să nu vază, parol! Dacă sunteți curioși, să știți că nu ne-am mutat împreună. Ea trăiește trepidant, filmează mult, dă interviuri, hrănește nopțile fierbinți a un miliard de bărbați iar eu am alt ritm, unul de om serios. Marilyn îmi e vecină, nu altceva. Mă enervează foarte tare că niciun vecin nu vede asta și niciun prieten nu mă crede, da' cu proștii n-ai ce să faci! Îi mai bat la ușă uneori, așa cum fac vecinii buni, să îi cer o lingură de Moët & Chandon turcoaz pentru salatele mele de rodie cu calamar ori trei picături de Chanel Nr.5 să mă îmbrac la fel ca ea, la culcare. Dar și Marilyn îmi bate la ușă, și chiar insistent! Îmi cere să o țin în brațe și să-i spun povești ca să adoarmă, să dorm cu ea, să o spăl pe spate sau mai rău, să-i spun dacă îi stă bine îmbrăcată doar în parfum dar nu, eu fac pe durul și pe ocupatul și o tot amân. Îmi e vecină și atât, ce Dumnezeu, am și eu o imagine de apărat!