Atunci omul prea-istoric a avut de ales. I s-au prezentat opţiunile schematic, cu avantaje şi dezavantaje.
— Sunt două variante, i s-a spus. Să nu te grăbeşti, vei decide pentru toţi ceilalţi, cântăreşte bine. Eşti pregătit?
—Sunt pregătit, a zis omul prea-istoric, ţinându-se de burtă.
—Sunt indecis – nu ştiu ce să-ţi dau: simţ sau raţiune. Pe ambele nu le poţi avea, căci te-am făcut deja din carne. Aşa că te voi lăsa pe tine să alegi.
Simţul va fi cel care-ţi va colora viaţa – lumina va fi orbitoare la început, ochii te vor durea, va trebui mai întâi să te târăşti prin peşteri, să mergi cu ei închişi, dar după ce lumina te va pătrunde şi te va călăuzi, nu vei mai putea s-o scoţi din memoria neamului tău niciodată.
Le vei vorbi copacilor, ei vor fi fraţii tăi, vei înţelege rostul fiecărei frunze, fără a cunoaşte conceptul de frunză. Fiecare adiere de vânt te va mângâia şi te va biciui, vulcanii îţi vor spune povestea josului, păsările pe cea a susului – fără ca cele două să fie un Jos şi un Sus, pentru că legea lumii tale va fi unidimensională.
Timpul va fi timpul păsărilor şi al anotimpurilor – doar o succesiune de stări. Vei şti totul neştiind nimic, vei cuceri timpul nemăsurându-l.
Dar vei simţi, oh! vei simţi viaţa aşa cum o simt jivinele, vei înţelege iarba şi privighetorile şi vântul şi vuietul pământului şi le vei iubi pe toate.
Gândul tău va fi gândul meu, căci nu suflet am suflat eu spre tine, ci gând din gândul meu.
Nu vei şti mecanismele lumii, te vei închina soarelui crezând că ţi-e zeu, nu vei înţelege amnarul, nici fierul, nici electronul, nici fotosinteza, vei şti doar să fii împăcat cu toate cele neînţelese. Iar pe mine, pe mine mă vei simţi mereu în tine şi în gândul tău.
Raţiunea e cea care-ţi va explica viaţa – lumina ei va fi la fel de orbitoare la început, dar ochii nu-i vei mai închide, pentru că vei şti să-i protejezi. Vei căuta umbra copacilor, nu vorba lor şi astfel ochii neamului tău nu vor mai vedea niciodată orbitorul, protejându-se de el.
Te vei împotrivi vântului şi ploii şi îi vei cuceri, vei împrăştia norii şi vei potoli furtunile mării. Lumea ta va avea patru dimensiuni, vei putea măsură micrometric pământul şi îi vei determina legile. Lupta ta va fi să uneşti cele patru dimensiuni într-un singur punct.
Şi vei gândi, oh! vei gândi viaţa ca un şir nesfârşit de victorii, vei cuceri pământul întreg şi te vei hrăni cu el. Vei înţelege focul şi puterea lui – cu el vei stăpâni.
Niciun mister al lumii tale nu ţi se va ascunde, gândul tău va fi gândul meu, căci nu suflet am suflat eu spre tine, ci gând din gândul meu,
Schelele şantierelor tale vor ajunge până la stele, fiecare atom va fi numerotat şi ordonat etichetat. Şi nu vei niciodată împăcat, mereu vei gândi dincolo de gând. Zbuciumul tău va fi zbuciumul celulelor tale, pe mine nu mă vei găsi niciodată sub microscop. Emoţia va fi subiect de studiu pe canapele, iar nebunii simţirii vor fi închişi. Nu mă vei simţi, dar mă vei cerceta, nu în tine, ci mereu în altceva. Nu vei şti ce-i pacea sau împăcarea, iar eu îţi voi părea transcedental.
Omul prea-istoric (cel care nu primise încă nici simţire, nici raţiune) împovărat de atâta informaţie şi inrobit golului greu din stomac, a spus apăsat:
— Mi-e foame, aşa m-ai blestemat să-mi fie foame, iar raţiunea va şti s-o adape, pe când simţirea mi-o va amplifica! Vreau minte să stăpânesc lumea, iar pentru neajunsul foamei îţi cer în schimb să-mprăştii cu simţire, din veac în veac câte unuia din neamul meu.
Şi aşa se făcu atunci.