poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-08-29 | |
P1. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții
Expresia din subtitlu are mai degrabă o tentă laică – până la șeful cel mare, îți pun bețe în roate subalternii lui. Dar nici varianta religioasă nu e exclusă, e posibil ca și pe lumea cealaltă să se întâmple la fel. E greu de presupus că sufletul unui muritor obișnuit ajunge ușor până la Șeful cel Mare. În mod sigur e păzit de niște sfinți fioroși pe post de bodigarzi. E normal, la urma urmei pe Pământ sunt miliarde de oameni și se aude că există suflete și pe alte planete. Bine, ca în orice aglomerație, unii dau mai eficient din coate ca să ajungă în față, mai ales dacă sunt ajutați de niște sfinți mai influenți. Spun “mai influenți” pentru că, evident, sfinții nu sunt egali. În calendar, unii sunt scriși cu roșu, alții cu negru, foarte mulți nu apar deloc. Am încercat să analizez problema culorilor. Inițial, credeam că sfinții au cam aceeași proveniență - oameni care au suferit fizic pentru credința lor. Unii au fost persecutați și și-au dat viața în diverse moduri - crucificare, lapidare, tăierea capului… Alții au dus o viață de ascet, lipsită de păcate și au propăvăduit cuvântul Domnului. Dacă sărim peste Sfântul Ștefan cel Mare, pare o trupă destul de omogenă. Ei bine, nu. Să ne imaginăm toată puzderia de sfinți adunată pe un stadion imens, mai mare decât Maracana, numit Stadionul Tuturor Sfinților. Acolo se strâng cu toții, destul de des, cam la o sută de ani odată, să urmărească un meci de fotbal între îngeri și sfinți. Meciurile sunt spectaculoase, cei din teren controlează de minune balonul rotund. Cuvântul “minune” nu e folosit gratuit, și unii și alții sunt experți în minuni și chiar le folosesc în timpul jocului. Și driblingurile sunt foarte apreciate, întreg stadionul așteaptă cu interes ca în Brazilia, o țară catolică prin excelență, să fie canonizat Pele. Echipa sfinților e singura care poate fi împrospătată prin transferuri. Îngerii sunt așa cum i-a lăsat Dumnezeu și așa vor fi în vecii vecilor, amin! Uneori, câte un sfânt mai înfocat din tribună încearcă să influențeze evoluția scorului, uzând și el de minuni. Bineînțeles că e interzis, e ca și cum, pe Wembley, un spectator ar încerca să împuște mingea șutată spre gol. Aici trăgătorii, numiți holy-guns, sunt evacuați de pe stadion și capătă interdicție la următoarele zece meciuri. Cei care ne interesează pe noi nu sunt jucătorii, ci sfinții din tribună. Privindu-i de sus (măcar în imaginație), poți constata că e o mulțime destul de colorată. La loja principală stau nu oameni, ci îngeri, organizați în nouă cete. În rândul întâi, în fața serafimilor și heruvimilor, stau cei șapte arhangheli, marii purtători de vești bune, conducătorii armatei îngerești. Îngerii din ultimele cete, fiind foarte mulți, stau la peluză. Știați că cei dintâi patru arhangheli - Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil - sunt cei ce stau în cele patru colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu? Mihail și Gavriil - mai pe românește, Gabriel - sunt scriși cu roșu în 8 noiembrie. Dar ați auzit vreodată de Sfântul Uriil? Ca și pe pământ, e vorba de pile și relații. Până la urmă, calendarul a fost întocmit de oameni. Tribuna I e împărțită în sectoare - împărați, rude apropiate ale lui Iisus, apostoli, evangheliști, proroci, ierarhi, diaconi… La tribuna a doua stau femeile. Ele n-au avut niciodată aceleași drepturi cu bărbații, așa e în Biblie și așa a rămas. La peluze, împreună cu îngerii păzitori, stau mucenicii. Ăia mici și mulți, cărora nimeni nu le ține minte numele. Să-i luăm pe rând. În sectorul împăraților, la loc de cinste stau Constantin și Elena. Atât în tribună, cât și în calendar, în 21 mai. În mod sigur ați auzit de ei, Constantin era împărat, iar Elena era mama lui. La mine în familie e invers, Constantin era tatăl meu, iar Elena soția mea. Mucenicul sunt eu. Împreună cu ei, poți vedea multe coroane - englezul Eduard Confesorul, francezul Ludovic al IX-lea, sârbul Ștefan Uroș al V-lea… Există un grup masiv de papi, toți cu tiarele pe cap. Într-un colț îi vezi pe Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, mai sfioși, pentru că au fost canonizați recent. Ca peste tot, vechimea contează. Când vezi mulțime de tunici trase în fir, armuri strălucitoare și coroane de aur, iar alături, în sectorul apostolilor, haine sărăcăcioase și prăfuite, te apucă filozofia. „Totul este deşertăciune şi goană după vânt!” zice Ecclesiastul. Ecclesiastul nu e o persoană, ci un capitol din Vechiul Testament, scris de fiul lui David, împăratul Ierusalimului. Se pare că toți împărații ajung la concluzia asta. Cei mai mulți dintre ei, prea târziu. Expresia “goană după vânt” a fost preluată de Bob Dylan. După traduceri succesive, la noi a ajuns “Blowin' in the Wind - Vânare de vânt”. Nu vi se pare ciudat că Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură, iar Biblia n-a primit niciodată niciun premiu literar? Mă refer la conținut, nu la aspectul grafic. Cum spuneam, deșertăciunea deșertăciunilor! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate