Noaptea m-a prins pe străzile Londrei, mai descumpănit ca niciodată. Am luat telefonul uitându-mă cu lacrimi în ochi la lista mică a celor pe care aş fi putut să-i sun. Părinţilor mei nu puteam să le cer sfatul, aşa cum nici înainte nu le-am spus că mă culc cu profa de engleză, pentru că nu aveam nevoie de răstelile lor acuma, singurul candidat de pe listă nu era altul decât Rafael.
- Alo! Rafael! Mă scuzi, că sun la aşa oră, frate!
- Nu face nimic, tocmai vroia o ţigară...
- Să nu-mi spui că eşti la ora de engleză, Rafii!
- Ba da! Este epuizant fără tine aici, Căposule am trecut pe ambele... înţelegi tu şi... nu e mulţumită niciodată. Da, ce-i cu tine, chinezoaica... face nazuri... sau ce...
- Nu Rafael, domnul la care m-am angajat, şti tu, cel cu hotelul... este într-o pană de bani şi a vândut hotelul unui mahăr arab, zice el, mie mi se pare...
- Păi stai puţin, înseamnă că dacă are bani, îi poţi cere o mărire de salariu Căposule, acum cât este la început, îi spui că-ţi trebuie pentru studii, doar nu te învăţ eu!
- Da, ştiu! Numai că şti care-i treaba, a transformat hotelul într-o mică făbricuţă, iar eu nu mai fac curăţenie sunt şoarece de birou, asta până îmi termin studiile, iar după aceea, intru cu adevărat în pâine.
- Am înţeles, Căposule.
- Da, măcar câştigi mai mult?
- Ei, mi-a promis mai mult, dar ştiu eu!
- Deci să înţeleg că... nu eşti sigur...
- De mine, asta vreau să spun, Rafael.
- Dar... nu este cumsecade...
- A, ba da, numai că pare cam... de fapt nu ştiu dacă rezist...
- La birou, păi este visul tatălui meu să lucrez într-un astfel de loc, mai ales în Londra.
- Da, Rafael. Ai dreptate până la urmă, este visul părinţilor noştri să ne vadă bine, de ce nu!
- Mai este vreun loc, vin şi eu?
- Stai acolo, o să moară profa' după tine, Rafael.
- Ai dreptate, eu ştiu, poate... că ar trebui să te întorci acasă, aici totul este liniştit, dacă vrei pot vorbi cu tata să-ţi cumpere bilet de avion, ar fi o surpriză nemaipomenită pentru ai tăi, mi-e dor de tine, dar lor, nu ştiu ce să zic Căposule, mai gândeşte-te şi sună-mă la orice oră, toţi suntem gata să te iertăm, vorbeam de profesorii de la şcoală în special, ne este dor de tine.
- Ştiu, Rafael şi mie mi-e dor de tine, cu anul şcolar s-ar putea să o scot la capăt, cu dragostea la fel, dar cu dorul este foarte dificil.
- Atunci?
- Te las cu profa', cred că şi-a terminat ţigara, Rafii.
- Bine, Căposule! Noapte bună şi nu uita, tata mi-a spus că îl pot deranja la orice oră pentru tine, la fel şi mama.
- Pentru că sunt major!
- Şti că mama te-a apreciat foarte mult, chiar dacă te-a văzut gol de vreo două ori în ţările calde, nu a abuzat de tine ca profa'.
- Acum îmi spui! Noapte bună Rafael, doar glumeam bătrâne!
- Noapte bună! Şi eu!
Camera, deşi se dădea drumul la căldură noaptea, mi se părea atât de rece, fereastra care îmi venea în dreptul capului era plină de picurii unei ploi lente, pereţii mi se păreau atât de aproape, parcă mă sufocam, pentru prima dată mă tăiau apele în mediul acela atât de rece al Londrei. Camera de zi, în care am aprins toate becurile, mă revigoră altfel, frigiderul era gol în bucătărie, cu mutatul meu am uitat că trebuie să mănânc, o sticlă de tărie, probabil uitată de cel care a locuit înaintea mea, era plină de o grăsime pe gât, dar mai avea ceva pe fundul ei, destul ca să mă scoată din transă, am citit 40 de grade, destul ca să uit de grăsimea de pe ea şi am căutat un pahar pe uscătorul de pe chiuvetă, pe care bineînţeles că l-am spălat cu grijă, râzând că nu mai eram angajat să fac curăţenie, ca să le fac pe toate curate ca la hotel. Paharul de tărie a intrat mai mult forţat, stând ca o piatră rece în mine, norocul meu că nu am avut mai mult, pentru că mai beam să mă încălzesc chipurile, iar în starea în care eram, sigur a doua zi nu mai reuşeam să desluşesc cuvintele în limba maternă, pe care trebuia să le pun pe hârtie în limba engleză. Eram atât de furios pe mine, că nici nu am simţit alcoolul pe care l-am dat pe gât, dar mintea mea mai înregistrase ceva, este adevărat că nici acelea nu erau pline, poate mai curate, dar din toate poate reuşeam să-mi domolesc frigul. Tremuram ca o vargă, parcă ieşisem dintr-o cadă cu apă fierbinte, într-o încăpere rece, nici nu ştiu cum am ajuns în faţa uşii frumos capitonată cu piele maro, prinsă ici colo cu capse mici, capete de leu prin gura cărora era un mic holşurub la culoare, galbenul acela cu pielea maro erau foarte frumos asortate, deschizând uşa am descoperit că era la fel pe interior, acelaşi model. Sticlele erau la locul lor, m-am dus întins şi am luat un pahar frumos lucrat cu tot felul de tăieturi, părea un diamant în lumina puternică ce bătea mai mult către birou, dintr-un abajur plin de sticle ce erau prelucrate precum nişte diamante frumoase, din când în când plumbul din ele reflecta un albastru plăcut atunci când erai în mişcare, lucru pe care l-am făcut şi eu, văzând în acelaşi timp un dosar pe biroul frumos lăcuit, pe el era un bilet pe care era scris 4 ore, l-am deschis din curiozitate şi am găsit altă surpriză, 500 de pound, m-am înmuiat imediat lăsându-mă pe fotoliul din piele, nu mai mi-era aşa de frig, am pus paharul gol pe birou, practic uitând de ce l-am luat şi am răsfoit dosarul. Nu era mare lucru de făcut, traduceam şi acolo unde găseam cantităţi, le treceam într-un tabel ataşat cu explicaţia de rigoare pe verso, la urmă le adunam pe sortimente, iar totalul îl transformam în bani, lucru cu care se termina tabelul. Uşor, uşor, mai mult în joacă, am vrut să văd dacă fac faţă muncii aceleia şi m-am apucat de treabă, mai mă uitam din când în când la paharul gol, sucindu-l pentru a-mi da feţe noi ale lui. Pe la ora patru, aproape de estimarea domnului Fangos, am făcut ultimul control asupra tabelului şi conţinutului tradus, am închis dosarul şi stăteam cu banii în mână uitându-mă cruciş în jur. Nu era chiar atât de urât biroul, iar lumina de la felinarele din grădină, se juca pe partea mea de perete, căutam cu privirea un sertar mai greu de abordat, m-am aplecat la cel de lângă pardoseală aruncând banii în el, m-am simţit spionat, aşa cum este toată acea ţară, uitându-mă în jur, dar nu era nici o cameră, nu lucea nici un ochi magic. Paharul care mi-a ţinut de urât toată noaptea, stătea la locul lui liniştit, era prea târziu pentru alcool.
Aproape că m-am furişat pe holurile hotelului sau de ce nu, micii făbricuţe a domnului Fangos, ajungând la mine în apartament, destul de încălzit de data aceasta. Patul dormitorului mă primi, furişându-mă ca un hoţ sub cearşafurile albe. Încă nu puteam dormii, pilota groasă mă încălzea, ceva nu mergea, parcă eram pe altă lume, pentru prima dată vederea banilor nu mă mai entuziasma, parcă eram un câine căruia i s-a dat un os pentru că a răspuns corect la dresaj, nu mai ştiam cum să traduc comportamentul meu. Dimineaţa m-a găsit cu ochii beliţi pe fereastra dormitorului, o lacrimă fierbinte îmi brăzdă obrazul, simţeam lipsa domnului John, cu toate că în ultima perioadă ne-am întâlnit mai rar, dar semăna atât de mult cu tatăl meu, căruia acuma îi simţeam atât de mult lipsa, mulţumindu-i în gând pentru libertatea care mi-a acordat-o, simţind acum pe pielea mea, lipsa certurilor pe care le-am întâlnit în familiile altor colegi. Parcă acum aş fi vrut să fie alături de mine şi să-mi spună că nu am procedat corect lăsându-mi şcoala, că voi deveni un ratat fără şcoală... m-am sculat îngrozit din pat, parcă nu mai eram eu, îmi acuzam părinţii pentru greşelile pe care le-am făcut singur, fără ajutorul lor, ei mi-au oferit un cămin călduros, dar eu am dorit să devin matur mult mai devreme, zâmbeam ca un nebun îndreptându-mă spre duş, apa m-a revigorat, omul matur din mine trebuia să-şi ia viaţa cu adevărat în mâini, cu bune şi cu rele, aşa cum este ea de fapt.
În birou era domnul Fangos, răsfoind dosarul încheiat de mine.
- Nu trebuia să-l lucrezi noaptea Căposule.
- Este adevărat domnule, dar am vrut să văd dacă mă descurc cu noua însărcinare, socotelile.
- Da, te-ai descurcat de minune. Noi mergem la masă, mâncăm la un restaurant aici aproape, doresc să ne acompaniezi şi dumneata.
- Ştiu că nu este frumos să vă refuz domnule, dar mai mult aş dori să am compania unor oameni maturi, această schimbare m-a pus pe chituci, parcă nu mai sunt eu.
- Oamenii, uitându-se la noi, mai ales la prima vedere, părem mai duri, dar să şti că suntem şi noi făcuţi tot din carne şi oase.
- Nu, pentru mine, domnul John, a fost acela care mi-a înlocuit tatăl, plecând de la dumnealui, fiind foarte departe de tatăl meu, am rămas fără sprijin sau aşa simt acuma.
- Uite cum vom face! Vorbesc la telefon să mergem împreună la domnul John, în vizită.
- Şi masa?
- Vom lua masa împreună, oricum vroiam să discut nişte afaceri cu dumnealui.
- Nu vreau să vă deranjaţi pentru mine, nu sunt decât un amărât de...
- Nu! Te rog nu mai spune nici un cuvânt, uite... dacă te înfioră...
- Cine, domnul... supraveghetorul?
- Recunosc, mă înfioră şi pe mine câteodată, dar este necesar.
- La... eu nu mă pricep...
- Ei, o să-i vezi necesitatea, chiar o să-l îndrăgeşti până la urmă. Deci, nu-l luăm cu noi!
- V-am spus că nu mă pricep, da... dacă aşa doriţi.
- Atunci, mergi?
- Atâţia kilometri pentru mine!
- Nu-ţi iau nici un ban, oricum ţi-am dat un bonus, pentru buzunar, doar eşti elev perioada aceasta!
- Vă cred, numai că nu aş vrea să-l deranjăm pe domnul John, este un om atât de bun.
- Băiete, drumul acesta oricum trebuia să-l fac zilele acestea, dar pentru că te văd atât de răvăşit, îl fac astăzi, cu ocazia aceasta o să-ţi vezi tatăl tău surogat.
- Dar...
- Bine, hai să mergem!
- Mergem, domnule. Cunoaşteţi casa de la ţară?
- Nu atât de bine ca dumneata, am trecut o dată cu maşina pe lângă conac, extrem de frumos şi destul de aproape totuşi de Londra.
- Da, pentru unul ca mine, care vine dintr-o ţară mică, distanţele par destul de mari.
- Aşa este. Vrei să conduci?
- Nu ştiu... dacă am voie, eu am făcut şcoala de şoferi şi am terminat cu toate imediat ce am făcut 18 ani, dar aici altele sunt vârstele de...
- Da, ai dreptate, decât să facem o prostie, mai bine ne interesăm înainte, am să vorbesc cu avocatul meu în această privinţă şi te voi anunţa.
- Mulţumesc mult.
- Atunci, dacă nu-l luăm pe... voi conduce eu, sper ca data viitoare...
- Cu mare plăcere! Oricum la câte ore de conducere am, nu o să-mi fie greu să schimb sensul de mers.
- De ce?
- Pentru că nu merg prea bine nici pe dreapta.
- Ha, ha, ha! Îmi placi, Căposule!
- Mulţumesc, domnule.
- Auzi, spune-i te rog domnului, să ne pregătească maşina, până atunci o să vorbesc cu domnul John.
- Prea bine, domnule.
- Termină cu fandoselile acestea, clădirea aceasta nu mai este hotel, iar de astăzi ai să-mi spui doar Fangos.
- Nu se cade domnule, dumneavoastră...
- Aici nu eşti la tine în ţară, distanţa dintre păturile sociale nu are nici un paravan, atunci când oamenii se înţeleg bine.
- Totuşi...
- Nici o vorbă, ai să-mi spui doar Fangos, singurul domn o să rămână gorila noastră.
- Noastră!?
- Da, cu timpul o să-i vezi necesitatea.
- Atunci mă voi apropia de dumnealui, o să-i pun un nume şi-l voi striga cu el.
- Ha, ha, ha! Aş vrea să văd lucrul acesta! Uite-l, a simţit că ai nevoie de el!
- Domnule?
- Îţi spune Căposul, ce ai de făcut, eu am puţină treabă acum, vă rog retrageţi-vă.
- Domnule?
- Da, să mergem la maşina domnului Fangos, să o pregătim de drum, dumnealui vrea să-mi mai stăvilească dorul de domnul John.
- M-aş mira să aveţi dreptate, nimic nu este gratuit la domnul Fangos.
- Adică... da... până la urmă sunt mulţumit că o să-l văd pe domnul John, un om minunat ca dânsul, greu de găsit.
- Când o să vă întoarceţi... cred că o să doriţi, mă rog... să munciţi mai mult, deocamdată alcoolul nu v-a intrat în obişnuinţă
- Recunosc că am mai consumat câte ceva de când sunt aici, acasă nu prea...
- Acasă era ruşinea faţă de părinţi, iar aici aţi venit cu persoane deja alterate, care nu au avut ceva mai bun de a vă învăţa.
- Poate că aveţi dreptate.
- O porniţi dumneavoastră?
Un BMW X5, cu toate dotările, strălucea lângă mine, recunosc că mi-a luat faţa foc, nu mai aveam cuvinte şi înghiţeam în gol fără voia mea.
- Am voie?
- Da, tocmai am auzit că aveţi carnet de conducere, aşa că doar o banală pornire este posibilă.
- Mulţumesc domnule, aţi făcut un om fericit, îmi plac foarte mult aceste maşini, fac parte din visul meu...
- Foarte bine, porniţi maşina şi aşteptaţi venirea domnului Fangos.
- Bine.
Drumul către domnul John, a fost foarte tăcut, doar mici întrebări la ce vroiam să mănânc, la începutul călătoriei, după aceea parcă fiecare se bucura de natura înconjurătoare, ne uimea foarte mult verdeaţa neterminată şi poienile foarte frumos întreţinute, gazonul ca o perie de un verde crud, te făcea să-ţi umpli plămâni fără voie, chiar dacă erai în maşină. Din acea maşină luxoasă sau poate aşa o vedeam eu, toate erau mai frumoase, privirea îţi cădea din interiorul maşinii, trecând mai întâi pe la accesoriile sale frumoase. În pâlcul de case care se vedeau la orizont, aşezarea domnului John, ieşea în evidenţă, mi-au dat lacrimile fără să vreau ferindu-mi faţa, dar domnul Fangos, mă observă şi cu un zâmbet aproape părintesc, îmi spuse.
- Sunt chiar atât de rău, Căposule?
- Nu a, am trăit foarte frumos alături de domnul John, seamănă un pic cu tatăl meu sau poate mai mult, poate din această cauză... nu ştiu...
- Am înţeles, nu-i nici o problemă, poţi vărsa câteva lacrimi fără să te sfiieşti, este ceva natural, numai că aş dori la fel de mult să ţii şi la mine.
- Toate acestea nu se vor întâmpla decât cu îngăduinţa dumneavoastră, domnule Fangos.
- Fangos şi atât, băiete!
- Credeţi că o să găsim un loc pentru a lua masa?
- Mai mult ca sigur Căposule, domnul tău care seamănă cu tatăl celui mai bun om al meu, m-a asigurat că vom găsi un loc retras pentru a putea lua masa liniştiţi.
Intrarea pe domeniul domnului John, mă înflăcără, maşina se opri în apropierea ochiului de apă, domnul John, ieşi să ne întâmpine, i-am întins mâna, dar el mi-a dat-o la o parte şi m-a strâns în braţe lăcrimând la rându-i, lui Fangos nu-i venea să creadă cât de mult ne-am putut ataşa.
- Căposule, ce surpriză frumoasă mi-ai făcut! Domnul Fangos, mi-a spus că te adaptezi foarte greu la noul tău post şi mi te-a adus să te muştruluiesc un pic.
- Sunt onorat să ajung la dumneavoastră, împreună cu domnul Fangos, recunosc că aşa este cu adaptatul, dar noaptea trecută au fost primele ore în biroul amenajat de domnul Fangos, recunosc că am muncit cu plăcere acolo.
- Foarte bine, copile! Sunt sigur că şi următoarele zile vor fii liniştite, acum depinde când vei trece la un alt nivel de muncă, cum...
- Foarte bine, domnule John, cum ar putea fi altfel, el este un copil bun şi atent.
- La asta m-am gândit şi eu, când am aprobat mutarea dumnealui la dumneavoastră, domnule Fangos.
- Negreşit, ca şi dumneata, vom devenii familia lui apropiată, acum ne luptăm să-şi termine studiile aşa cum v-am promis, după aceea vom vedea.
- Cred că este timpul să luăm masa, eu mă gândeam să rămâneţi aici la conac, ce spuneţi?
- Nu dorim să deranjăm domnule John, mai ales că eu sunt tipul de om care discută afaceri doar în locuri publice, la restaurant de exemplu, după aceea vom avea timp să venim şi aici.
- Cum doriţi, domnule Fangos, este cel mai bine după voia... Căposule, nu doreşti să te duci puţin în casă, familia mea doreşte să te salute, inclusiv domnul Stuart, este acolo, eu am de schimbat câteva vorbe cu domnul Fangos, imediat ce te întorci vom merge să luăm masa.
- Prea bine, domnule!
- Acum ştiu, de unde are apucăturile acestea burgheze!
- Sunt necesare, atunci când ai un hotel, domnule Fangos, clienţii sunt pe primul loc.
- Da, aşa este, obişnuinţa...
- Deci, sunteţi hotărât să cumpăraţi întreaga proprietate?
- Da, negreşit domnule. Dimineaţa aceasta am primit încuviinţarea de la familia mea şi vă spun cu mâna pe inimă că nu vreau să se piardă o aşa frumoasă proprietate, dacă tot este de vânzare.
- Foarte bine, sunt şi eu împăcat cu gândul că am vândut totul la aceeaşi persoană, dar mai aş avea o rugăminte!
- Spuneţi, dar aproape că o ştiu, este vorba despre domnul Stuart, greşesc?
- Nu domnule! Aş fi foarte încântat dacă l-aţi păstra în continuare, este foarte ataşat de proprietate, o îngrijeşte de foarte mulţi ani.
- Mă voi gândi domnule John, în mare sunt de acord cu propunerea dumneavoastră, însă la început voi fi un pic strâmtorat, am de plătit foarte mulţi oameni care produc bani.
- Poate vă mai gândiţi, în mod pozitiv.
- Negreşit, domnule! Voi păstra discreţie şi faţă de Căposu, pentru o perioadă, simt că v-a fi foarte afectat, dacă...
- Da, aşa este. Să mergem la masă, vine Căposu.
- Atunci voi trimite avocatul meu să discute toate detaliile.
- Da. Hai Căposule, ne aşteaptă restaurantul, de când nu ai mâncat?
- Nu vă spun, nu vreau să fiu certat.