...Nu întâlnesc nicio mașină care să-mi vină pe celălalt sens. Poate e de vină această șosea lăturalnică sau poate ora din miez de noapte în care m-am decis să conduc bezmetic prin păduri, peste dealuri. E reconfortant acest exercițiu de singurătate și pace. În plus, vocile și muzica de la radio par cu mult mai magice decât ziua. Unde te vezi conducând peste zece ani?, mă întreabă. Nu ezit: pe un drum lăturalnic ca ăsta, ascultându-te din nou pe tine cu aceeași întrebare. Zâmbește, oftează și-mi pune să ascult Janis Joplin. Acum zâmbesc eu și-l întreb: oare câți tineri din ziua de azi au auzit de ea? Zâmbim amândoi, de această dată a lehamite. Janis îi cere din nou lui Dumnezeu un Mercedes Benz. Culmea, a fost un hit al anului în care m-am născut eu. Ești fericit?, mă întreabă iar. Nu răspund, știe că simplul fapt al existenței mele pe această șosea, la ora asta, cu muzica asta, singur, e dovada fericirii. Și închid radioul ca să nu mă mai întrebe nimic. Mai mult ca sigur, în emisiunea lui, îi povestește americancei cât de mult le mulțumesc că au fost cu mine în noaptea asta minunată, printre păduri, peste dealuri.