Dragoste atipică
Se știe, este o axiomă, cine nu se mai îndrăgostește este o persoană bătrână. Eu mă pot lăuda, mă îndrăgostesc mereu, de o floare, de un pom,de un animal, chiar și de-o pasăre din curte. Sunt atipic, în ultima vreme m-am îndrăgostit lulea, cum se spune în popor. Anul trecut îmi era foarte dragă Puicuța, săraca a făcut congestie cerebrală în această vară, o legase mamaia (91 de ani) cu o sfoară de un prun să nu-i mai scurme pătrunjelul. Într-o zi, plecasem din câmp din cauza soarelui ucigător, mă întorc acasă. Puicuța, care îmi venea în întâmpinare totdeauna, nicăieri! O caut prin toată curtea, prin grădină, și-o găsesc cu capul în piept, mai vânătă decât o vânătă adevărată, în plin soare. Se dezlegase de la prun și se încurcase cu sfoara de un țăruș pus proptea la o roșie. Nici nu vă închipuiți cât am suferit. Norocul meu, m-a consolat o tânără doamnă căreia îi râd ochii când mă vede și mă întreabă cum mă gândesc la ea noaptea, când mă trezesc singur în pat. Nemaisuportând durerea pricenuită de pierderea Puicuței , chiar dacă enigmatica doamnă îmi spunea, “ce contează, era doar o găină”, mi-am luat inima în dinți și i-am făcut ei însăși o declarație de dragoste. Să fiu sigur că o rumegă în liniște, am așternut-o pe hârtie și i-am dat-o uitându-mă fix în ochii ei. S-a bucurat că a devenit încă odată muza mea. Iată cum suna declarația mea de dragoste:
Draga mea, dragă, te-ai decis, vrei să fii iubita mea? De-mi spui un da hotărât, mi-ar place să nu te-ngrași! Rămâi așa cum ești acum, suplă, sveltă, precum căprioara alergată de un lup! În fiecare zi să-mi fii trufanda, iar noaptea... nu mă lăsa să te admir cum sforăi! Știu, mulți alții te-au vrut să le fii alături, le-ai mărturisit că-l iubești doar pe Iisus. De mă accepți, cu mine mergi direct în rai, aicea pe pământ! Fii deci a mea, cu trup, suflet, unghii, păr, cu lănțicul tău de aur de la gât! M-am îmbolnăvit de când aștept, în brațe să te strâng! Și mă întreb când nu am somn, ce-mi place așa de mult la tine? Zâmbetul, vocea melodioasă, sufletul? Mă iartă pentru aiste vorbe, sunt posesiv. Să-mi cânți din când în când aș vrea, s-adorm cu glasul tău. Și dacă mă vei mângâia, nicicând n-o să îți fiu, copilul rău.

P.S.

Sper să nu arunci dedicația mea la coș, aștept un semn de la tine. De mi-l trimiți încep să cânt, închid ochii și mă învârt prin casă, într-un picior, de nu, mă călugăresc, merg în munți și-mi sap o chilie în stâncă, de dragul tău mă dedic doar celor sfinte, dar gândul ...tot la tine o să-mi fie!