Meande -90 nu-ți aprob demisia

Mihai făcuse un raport la eșaloanele superioare privind munca soldaților la SRI, despre produsele aprovizionate pentru munca soldaților, despre chefuri și aranjamente.
Venise de la eșalonul superior un colonel, ca urmare a reclamației sale.
A fost chemat la comandant în birou și, cu colonelul Surdu de față i-a comunicat:
-Domnule căpitan, reclamația pe care ați făcut-o împotriva comandantului nu se confirmă. Vă invit să vă țineți de treabă. Înțeleg că nu prea vă ocupați cum trebuie de problemele de serviciu. Înțeleg că vă faceți casă, că aveți o adevărată fermă. Vă invit să fiți mai prezent în activitățile unității.
-Ce legătură are casa care mi-o fac și animalele pe care le cresc cu activitatea mea la serviciu? Nu am lipsit nejustificat nici măcar o oră, ostașii au mâncat la timp și au servit o hrană de calitate. Abia s-a încheiat controlul financiar intern și nu au fost consemnate probleme.
-Dacă vrei să te faci fermier ce cauți în armată? Am înțeles de la domnul comandant că ai mai fost dat afară, disciplinar! Ai mare grijă! În plus de asta, așa , cu terenuri de cultivat, cu animale, cu o casă mare, nu prea mai ai energia necesară pentru a desfășura o activitate satisfăcătoare.
-De asta nu mi-a fost acordat Meritul militar? De ce, că am terenuri, animale și casă mare?
-Am dezbătut și această problemă și se va remedia.
-Dar era cazul să cer eu? Nu are unitatea oameni plătiți pentru asta?
Colonelul, deranjat de tonul lui Mihai a conchis.
-Ești liber!
Mihai a simțit din nou cum i se accelerează pulsul.
S-a străduit să se liniștească și apoi a mers la birou și și-a scris demisia, apoi a mers la comandant.
Colonelul de la eșalonul superior plecase.
-da, Mihăilescule.
-Domnule colonel, aici este demisia mea.
Mihai a așezat hârtia pe masa comandantului care arămas uluit apoi a luat hârtia, a mototolit-o spunându-i:
-Nu-ți aprob demisia! Marș la birou!
Mihai a rămas perplex în fața acestei reacții. Chiar atât de prost putea fi un absolvent de academe Militarăî ca să nu înțeleagă că demisiile se dau și nu e nevoie să fie aprobate?
-Domnule colonel, o veți primi astfel încât să nu mai puteți rupe hârtia.
Mihai s-a dus la biroul documente secrete ca să depună o altă cerere dar subofițeril nu a primit-o.
La sfârșitul programului Mihai a mers la poștă și a trimes demisia cu confirmare de primire.
A treia zi l-a chemat comandantul.
-Am să te chem la biroull organizației de bază partid.
Apoi , dându-și seama de inepția debitată din subconștientul unui om care nu se smulsese din vechile concepții, a rectificat:
-Te chem în fața statului major, tedau pe mâna consiliului de onoare. Te dau eu afară, nu pleci când și cum vrei tu.
-Domnule colonel, în cel mai rău caz mă puteți ține 30 de zile pentru că așa scrie în regulamente, privitor la cei care dețin funcții de conducere..
Din a 31 zi intrați în război cu mine.
-Mă ameninți?
-Domnule comandant, dacă până în a 30-a zi nu am înlocuitor, voi sigila depozitele toate și plec acasă. După aceea va trebui ca în fiecare zi, de câte patru ori, să dați ordin de zi cu o comisie care să desigileze depozitul, comisie care va face câte un proces verbal cu alimentele scoase, proces verbal în câte patru exemplare și așa mai departe până când veți face o altă comisie care să procedeze la inventariere și prefdare către un nou șef de serviciu.
-Ești liber!
Mihai a sunat-o pe teodora și i-a dat veste. Ea, impasibilă i-a răspuns:
-Ai avut suficient bun simț și răbdare, gata! Mai știi poezia lui Păunescu, Sunt un om liber?
-da, mi-o amintesc...
-Ești un om liber!
Mihai a sunat-o pe Floricica și ea i-a închis telefonul.
La sfârșitul programului mighai a plecat acasă, abătut. Aintrat în curte, a parcat mașina șis-a schimbat, a făcut curat la animale, a muls și apoi s-a apucat de săpat.
Se întunecase de mult dar el era tot cu sapa prin grădină.
-Băiatule, vrei să-ți pun felinar la sapă? Hai, că și mâine este o zi...
Era trecut de miezul nopÈ›ii.Teodora stătea în pat È™i nu-È™i găsea locul. Mihai a mai accesat o dată portalul „Tribunalul Ilfov“, a dat clic pe „căutare dosare“, È™i-a scris numele È™i a căutat dosarul în care se judeca cu armata. Ultima actualizare nu aducea nimic nou. A ieÈ™it din casă târșâindu-È™i papucii, cu cățelul înainte, de parcă fiinÈ›a aceea mică È™tia perfect ce va face È™i încotro va merge. A ieÈ™it în pragul casei, È™i-a aprins o È›igare È™i a tras din ea cu nesaÈ›, ca È™i când era în pragul execuÈ›iei, cu sete, cu ură. Jarul È›igării îi lumina mustaÈ›a care arunca o umbră groasă pe faÈ›a lui. A strivitÈ›igarea a resemnare È™i a intrat în casă, închizând uÈ™a cu grijă, să nu facă zgomot. Mirosul brazilor din faÈ›a casei se strecura laÈ™, pe lângă el, pătând terasa cu cu stele.
S-a așezat pe pat scoțându-și alene picioareledin papuci. S-a întins pe pat pe partea stângă așa cum dormea de mulți ani.
Când era soldat , sergentul Patentașu îi obliga să doarmă pepartea dreaptă...
„Toată lumea doarme pe partea dreap-tă!!! Soldatul din trupele de securitate trebuie să aibă o inimă puternică și odihnită. „
De când nu mai era soldat dormea numai pe partea stângă.
Câinele i s-a strecurat sub pătură, ghemuindu-se lângă burta lui. Teodora a întins brațul drept peste el, așezându-și palma deschisă peste pieptul lui ca să-i simtă bătăile inimii de parcă inima lui pulsa în amândouă trupurile.
Mihai ținea ochii deschiși dar Teodora simța că omul ei nu doarme, că stă cu ochii larg deschiși.
Noaptea care căptușea ferestrele cu un fum negru, de parcă toate stelele și le lăsase în holul de la intrare, a început să intre pe geam și să se scurgă în ochii lui ca un fuior care se toarce singur...Deodată lumina s-a aprins ca un far și Teodora s-a speriat.
-Mihai, Mihai!
Mihai urca lovindu-se de evenimentele vieții lui, amestecate, ca de niște sloiuri care se scurg pe râuri primăvara.
Teodora stătea împietrită și ascultând dinspre brazi, ziua care șoptea cu glasul lui Mihai:

Mă iartă, Doamne, am trăit destul,
De-o veșnicie și ceva încoace
Sunt peregrin și oamenii de mul
Vin și se duc să-și doarmă somnu-n pace,

Nici binele făcut nu pot s-adun,
Nici răul să îl duc la judecată
Singurătăți pustii ca Ben-Ardun
Le strâng pe umeri sau le spulber, roată.

Prieteni dar și rude-mi mor pe rând,
Întreagă viața mea e o spirală,
Chiar dacă râd în mine-aud plângând
Chemarea firii-n moartea siderală.

De-atâtea dimineți azi sunt sătul
Te rog, Mărite, întru veșnicie,
Mă iartă, Doamne, am trăit destul!
Dă-mi clipa mea de somn, întru pruncie.

Ea și-a adus aminte brusc cum el și-a readus la viață bunicul și a folosit același truc:
-Mihai, nu mă lăsa singură!. Am mare nevoie de tine. Acum am cea mai mare nevoie să-mi fii alături...
Stelele din hol începuseră să răcească trupul care tânjea spre odihnă...
O lacrimă mare și fierbinte a căzut din ochii ei albaștri pe chipul lui zbârcit și îmbătrânit.
Fierbințeala ei a topit stelele care s-au ridicat în zbor speriate de ruga ei
Dintre buzele lui s-a auzit un oftat prelung, articulând șoptit:
-Da, mamă!
-Mihai, nu tu spuneai că ești curvă bătrână și că nu te sperii de polă mare? Nu spuneai tu că la câte puli ai belit, una mai mult sau mai puțin, nu te doboară?
-Da! Așa spuneam! Și mâine este o zi!Mamă, mi-e dor de Floricica. Vreau să scriu ceva. S-a așezat la măsuță, a aprins veioza și a scris...
Adiai, fără formă-ntr-un miez,
Te-am chemat într-o coajă, din crez,
Te-ai codit, ți-era bine în bob,
Þi-am cântat ca reginei un rob.

Așteptai un alt timp, un alt val,
Îți strigam răstignit jos pe mal
Și-ai venit! Eu, cu inima-n mâini
Luminam cu lumina din pâini.

Mi-ai fost tot: și-aspiratii, și rang
Și pluteam amândoi...bumerang
Te-ai întors cu privirea tăiș,
Ai pălit steaua mea pe furiș,

Ai lovit și-ai trimis-o la colț
Răstignind-o pe pietre cu-n bolț.
Astăzi cuiul de-argint a prins ram
Și te asteaptă... rabdare mai am

Sunt un tată boltit în etern
Ce pe calea-ți de-ntors mă aștern
Praf de stele și vise târzii
Și te-aștept ca să vii...ai să vii?

Privighetorile umpleau noaptea de câtec chemând zorile. Primele raze de soare au luminat candela din bucătărie, proiectânt o culoare aurie pe peretele pe care se vedeau umbrele frunzelor de la geam.
-Băiatule, uite cafeaua ta. Știi că suntem echipă, nu? Alături la bine și la rău.
Îți amintești vremea când am făcut cununia religioasă în curte?
Veniseră Nae cu Nuți pe la noi...