poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-02-20 | |
Aproape un ritual, în fiecare zi când ajung acasă. Arunc din ușa sufragerieie geanta, ea cade undeva pe fotoliu sau pe canapea, sau pe covor. O invârt puțin în aer înainte să-i dau drumul și am o curiozitate plină de superstitii în legătură cu locul în care o să cadă. Jos, pe covor, nu e bine.
Apoi mă așez pe marginea canapelui, lângă măsuța pentru telefon, iau recepetorul, formez numărul de 12 cifre, învățat pe de rost. Telefonul la Irina este intâmplarea importantă a zilei. Vorbesc, o ascult, aștept cu un nod în gât clipa în care Irina va râde în urechea mea și mă tem de fiecare dată că astăzi Irina n-o să râdă. Nu mă mai satur s-o ascult. În glasul Irinei se adună acum, pentru mine, toată ființa ei. Sunt zile în care Irina nu râde. Și atunci, când pun telefonul în furcă, știu că n-o să se mai întâmple nimic și că orbesc pentru o vreme. Că nu fac parte din nicio realitate. Că n-are rost să mă ridic de pe canapea, în jurul meu doar lucruri. Nu are niciun rost să caut, printre ele, ceva. Îmi cultiv, aproape inconștient, abilități de vînător. Sunt cu ochii în toate părțile,poate prind o imagine, o apariție în mulțime sau o întîmplare. Parcă aud mai bine și am senzația ciudată că urechile mele învață să lucreze independent, captând fiecare, ca o antenă de baleiere, orice mesaj care ar putea să capete sens, la un moment dat. Memoria lucrează și ea din plin, stochează de-a valma cuvinte, chipuri, știri, pentru ca apoi această pradă să fie curățată de paraziți, pieptănată și aranjată astfel încât să fie prezentată în toata frumusețea ei Irinei, la telefon. De multe ori îmbogățesc un fapt banal care n-ar stârni interesul sau curiozitatea Irinei. Și faptul banal devine poveste. De multe ori inventez pentru că Irina are nevoie de multe povești de acasă, cu oameni de acasă. Aseară Ioana mă întreabă dacă am vorbit cu Irina. N-am vorbit, sunt încă la birou. - Sun-o! Sun-o acum, ai să te bucuri, Irina este veselă. O sun, glasul Irinei este glasul ei vesel. O las să-mi susure în ureche, o ascult și parcă mi se preschimbă sângele. În Skien este vreme frumoasă, Irina este în parc cu Matias, cu Juan, Maria, Volker și Serena. Irina mai ciripește o vreme în urechea mea. Suntem două vânătoare de povești, Ioana si cu mine. Povești pentru Irina. Bune de spus, seara, la telefon. Povești de ținut in viată. Interceptez microbuzul în Obor, pe lânga Kaufland, după o urmărire cu un taxi care m-a costat cât jumătate de bilet pe ruta București-Huși. Șoferul Virgil are între 45-65 ani, arată ca la 65 dar se mișcă iute, ca unul de 45. În microbuz doar eu și o fată tânără, întinsă pe ultimul rând de banchete, în spatele mașinii. Deja adormise de la gara Basarab până în Obor. Doi călători pe ruta București-Huși, la vreme de seară. Virgil are hands free. Vorbește aproape tot timpul cu câte cineva. Îl sună domnul Marin cu care începe un dialog iritat și aproape protocolar. Închide repede, însă domnul Marin sună din nou și se oferă să-i cumpere un purcel numai bun, cam de 45 de kile. O pleașcă, ce mai. De data asta Virgil o dă pe limba lui și-l lămurește pe Marin că pentru el: -Marin nu mai există, Marin e zero lei zero bani. Cum de ce, nu știi de ce? Pentru că ai mâncat pensioara bătrânului, ai mâncat banii lui adunați de-o viață, ai mâncat porcul crescut de el pentru Crăciun și i-ai băut vinul din butoi. Un nesimtit, asta ești, cumnate dragă. Ce zic eu nesimțit, un criminal ești, băi, Marine. Marin se stupefiază mai departe la telefon și se jură că nu. -Nu te mai jura, Marine, că te vede Dumnezeu. Ia spune tu ce-ai făcut cu banii pentru arat, cu banii pentru îngrășaminte, ia zi ce-ai făcut cu banii de la calamități...ha? I-ai pus la CEC măi, măi...nu cumva i-ai pus în sticlele alea de bere și-n tigările alea cu filtru, că văd că-ți place să tragi fum pe nas și să-l scoți pe gură, derbedeu bătrân...și ție și lu' nevastă-ta, las' că vă vin eu de hac. Îi închide lui Marin telefonul în nas și o sună pe sora lui Marin, nevastă-sa adică. O ia frumușel. -M-a sunat un domn Marin, cum ce domn Marin, derbedeul de frate-tu', nesimtitul. Ia să te duci să-i iei actele de pe pământ și să mergi la primărie să te treci pe lista pentru ajutor, nu mai pupă el bani de arat și alea alea. Aaa, nu te duci? Da' mă rog de ce nu te duci? Îți convine să vă țină Virgil pe toți în spate, las' că muncește prostu' și vă aduce la toți. Ei, cucoană, m-am deșteptat. De-acum am să iau eu pensia ălui bătrân, i-o pun la CEC, să aibă săracu' la înmormintare. Vitamine pot să-i dau și eu cât o mai duce. Apoi se întoarce spre mine si mă-ntreabă dacă e destul de cald și dacă stau confortabil. Eu dau din cap, grăbit, că da, cu teama că povestea aceasta se va sfârsi aici, din cauza mea, și eu nu voi gasi la timp ceva bun de spus Irinei, la telefon. El are chef de vorbă și eu răspund monosilabic, știind că acest lucru nu are cum să fie pe placul lui. Uneori mai vine cu el o femeie frumușică și cochetă, o ține pe un scăunel lângă schimbătorul de viteze, se apleacă și-i spune la ureche chestii, ea se privește des într-o oglinjoară, își țuguie buzele și se rujează. Face integrame pe genunchi. -Joc de cuvinte încrucișate pe bază de cifre...nu-i aritmetică, dragă? Mie așa-mi iese dar la soluții ăștia dau aritmogrif...există cuvântul ăsta, dragă...? Virgil ridică din umeri, integramele nu-s pentru el. Când e cu ea, Virgil e la cămașă și cravată iar la popas cumpără cornuri cu ciocolată și Cola. Cred ca nu e nevastă-sa. În sfârsit, Virgil se înduplecă și duce pentru mine povestea mai departe. O sună din nou pe nevastă-sa. -Ce mai faci, madam? Tot pe sofa? Anunță-l pe deșteptu’ de frate-tău că sâmbata se duce Virgil să pună lucrurile la punct. Clar? Iar matale, cucoană, aruncă ciorba aia, cât o mai lungești? Pune mâna și fă o tocăniță din găina aia, ce naiba o ții acolo, ce vrei să faci cu ea? O dai și p-asta la neamuri? La Radio Fm Jonny Logan cântă Hold me now , încerc să-l prind printre replicile tăioase ale lui Virgil, însă renunț. Mi se pare că nu pot amesteca lucrurile într-atât. Începe să mă lase durerea de cap și ațipesc o vreme. Când mă trezesc, Virgil îl înjură pe Băsescu, că din cauza lui... Mă grăbesc să ajung acasă, să deschid ușa și să ajung repede la telefon, să-i spun Irinei povestea caldă cu Virgil, cu Marin și madam, prada mea pe ziua de azi pentru ea. Apoi sun înapoi la Ioana, povestea circulă între noi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate