Meandre 61- spre Lupeni

După cea luat și declarația referitoare la Floricica, Mihai a plecat la bunică să-și ia fata. Se temea că Mariana spusese tot bunicii și ar fi lăsat pravilă să nu-i dea copilul.
Probabil că șocul fusese mult prea puternic și încă mai digera evenimentele.
-Sărutmâna , mamaie. Am venit să iau fata. Am primit aprobare să plec la Lupeni după Anul Nou.
Mâinile descărnate și zbârcite ale bătrânei se mișcau cu repeziciune făcând bagajul strănepoatei. Mihai privea cămăruța în care pentru un timp a locuit cu Mariana și parcă îi răzbătea încă în nări mirosul de verde de Paris.
Micuțul apartament de la curte era cotropit de ploșnițe. Nici măcar unul dintre produsele procurate din comerț cu care „îmbăiase „ cu generozitate fiecare element de mobilier sau de electricitate nu avusese efect. În disperare de cauză apelase la un cunoscut de la FAO-Băneasa și primise acel litru de soluție alb-lăptoasă.
-Măi băiatule, pui soluția asta în patru litri de apă și stropești tot dar în mare viteză apoi ieși din casă și etanșează ușile și ferestrele. A doua zi deschizi tot și lași să se aerisească cel puțin 12-14 ore dar să nu stai prin preajmă. Vezi că ai să scapi și de muște, de furnici, de gândaci de bucătărie. E suficient să stropești un pic cu apă curată când apar iar muște.
Când Mariana era la serviciu Mihai s-a apucat de operațiune. A turnat cu generozitate și simțea că-l lasă puterile și-l cotropise o oboseală grea care-l trăgea la somn. Privind la ceasul deșteptător a lăsat capul pe masă „pentru două minute. „ când a redeschis ochii trecuse aproape o jumătate de oră. A ieșit împleticindu-se din casă și după ce a închis ușa a rămas așezat pe treptele de ciment din curte. Încet-încet și-a revenit și și-a dat seama de enorma imprudență comisă.
-Gata, mamaie, ia-ți prințesa și duceți-vă!
-La revedere mamaie, sărutmâna!
Floricica l-a prins temeinic de mână și l-a întrebat:
-Tătic, ce ai făcut cu chestia aia?
-Gata, tăticule, am prins-o cu unul în casă și cu doi martori.
-Cu Adrian?
-De unde știi tu că-l cheamă Adrian?
-Păi nu È›i-am spus cum se mâțâia cu ăla la telefon? Tot zicea „Adrianule, iubitule“ È™i d-astea.
Au ajuns la mama lui și s-au apucat să-și facă bagajele, a doua zi urmând să plece.
Două valize, dintre care una de lemn cu care fusese el militar, o raniță și rucsăcelul fetiței erau toate bagajele lor.
Ajunși în gară au cumpărat biletele de tren și urma să schimbe trenul la Petroșani.
„ La Lupeni. Mergem la Lupeni. Numele acestui oraș îi amintea de greva minerilor din 1929, de povestirile lui Mișu, un prieten din vecini, despre vacanțele petrecute la bunici, și...despre faptul că soțul Teodorei era din Lupeni „
S-au oprit la linia 12 și pentru că băncile erau ocupate Mihai a îndemnat fetița să se așeze pe valiză:
-Stai tăticule pe valiză. Stai pe valiza de lemn că cea de carton s-ar putea îndoi!...
...De câte ori nu trecuse prin gara asta! În februarie 1969 bunicul lui, tatăl adoptiv, îi dăruise valiza asta de lemn, făcută la atelierela Grivița Roșie.. Urma să plece în armată. Pentru două formule de aminoacizi nu intrase la agronomie. Apoi s-a angajat hamal la o fabrică , ca după două săptămâni să ajungă șef la magazia de produse finite.
Tata l-a condus la Comisariatul Raionului Grivița Roșie, pe strada Banu Manta. Atuci tatăl său l-a îmbrățișat pentru prima dată în viață. Când s-au desprins din îmbrățișare Mihai a avut impresia că tatăl lui i-a umblat în buzunarul paltonului. Ochelarii bătrânului păreau aburiți. Tata Ion și-a scos o batistă mare și albă, și-a șters ochelarii și apoi a scos o sută de lei din portofel:
-Ia mă și tu niște bani, că poate ai să ai nevoie. Erau primii bani care-i primea în viața lui de la bătrân.
Tatăl a întors spatele și aplecat legănându-și silueta adusă, pe zăpada albă. Mihai a băgat mâna în buzunar și a găsit un pachet de țigări...
-Trenul de persoane....,trage în stație la linia 12. Vă rugăm să poftiți în vagoane. Tovarășii care au condus pe călători la tren sunt rugați să coboare!
Și-au căutat locurile și s-au așezat.
-Fata tatii, dacă ți-e foame să-mi spui că avem mâncare la noi. Avem și suc.
-Nu, tati, nu mi-e foame. Vreau să mă joc cu păpușa.
Legănatul vagonului și căldura aceea dogoritoare au adormit copilul. Mihai stătea pe holul compartimentului cu fruntea fierbinte lipită de geamul rece și fuma țigare de la țigare.
După aproape șase ore trenul a oprit la Petroșani.
Mihai a coborât fetița și o valiză și apoi a coborât și a doua valiză.
-Puiule, mai avem de mers că aici doar schimbăm trenul. Nu vrei să cumpere tata ceva de mâncare?
-Ba da, vreau!
-Să-ți ia tata niște mici calzi?
-Da, tata și ia și un suc!
Mihai, îmbrăcat în vechea sa uniformă a căutat din ochi restaurantul gării. A așezat valizele una lângă alta și a rugat fata să-l aștepte cuminte, pe valiză.
Bufetul gării era inundat de fum de țigare ieftină și de un iz amestecat de transpirație, mici și urină. A comandat câte patru mici cu muștar, la două cartoane și două sucuri.
Printre muncitori, soldați, orășeni și munteni, au apărut ochii albaștri ca oțelul ai unui locotenent de infanterie. Mihai și-a retras privirea ca nu cumva locotenentul să se simtă obligat să salute, s-a întors pe jumătate încercând să deschidă ușa cu piciorul.
-Stai puțin să vă ajut, toa lent major!
Locotenentul i-a ținut ușa deschisă și apoi l-a urmărit cu privirea. Copilul mânca cu poftă iar tatăl o supraveghea atent. După ce a mîncat doi mici fata i s-a adresat, făcând referire la o glumă veche:
-Asta-i caca, papă tata!
Mihai a pus micii rămași lângă ai lui și a început să mânânce absent. Un țigănuș zdrențăros îl privea și Mihai, după ce a mai mâncat un mic, a dat cartonul țigănușului:
-Ia copile, de la mine mai puțin de la Dumnezeu mai mult!
Locotenentul urmărise scena și s-a apropiat:
-Să trăiți! Sunteți boboci în vale?
-Floricica, pentru care uniforma de infanterie era familiară, i-a zâmbit.
-Da suntem nou-veniți. Mergem la Lupeni. Acolo am fost repartizat.
-Vom fi colegi, dară! Hai să mergem la peron ca să ocupăm locuri când trage garnitura!
Locotenentul a apucat valiza de lemn iar Mihai a prins copilul de mână și a luat a doua valiză.
Același amestec de oameni ca în restaurantul din gară. Apăruse parcă un miros nou în acel melanj, mirosul de bocanci soldățești.
Trenul se mișca agale și „viteza „ i-a amintit bancul cu bătrâna care mergea pe lângă mocăniță
-Urcă mamaie în tren!
-Nu că mă grăbesc, maică!
Locotenentul tăcea prevenitor lăsându-l pe Mihai pradă gândurilor.
-Cum vă numiți?-a întrebat el într-un târziu
-Locotenent major Mihăilescu Mihai, a răsunat un glas pe care Mihai aproape că nu și l-a recunoscut.
-Eu sunt locotenetul Bârsan dar prietenii îmi spun nenea Bibi. Pe domnișoara cum o cheamă?
Floricica i-a întns mâna și s-a prezentat:
-Eu sunt Floricica Mihăilescu dar pe tine te las să-mi spui ca tata, Moțulică.
Părea lipsit de eleganță să nu încerce o discuție de complezență așa că a întrebat într-o doară:
-E mare orașul Lupeni?
-Locotenentul a zâmbit din ochii aceia adânci și a început să fredoneze:
„Câtu-i Lupeniul de mare numai două drumuri are, Unul mere la cantină altul mere drept la mină! „ dar să nu vă luați după ce spune câtecul. E mai mult lung decât lat, o să vedeți.
Au ajuns la gară la Lupeni și au coborât. Soldații erau destui de mulți pe stradă. Locotenentul s-a adresat unuia:
-Băi,Bibi, unde mergi?
-La cazarmă, să trăiți. Am venit cu colegul din permisie.
-Ia luați voi valizele astea și le lăsați la ofițerul de serviciu. Floricica merge între cei doi ofițeri ținându-i de mână.
Ajunși la punctul de control nenea Bibi i-a spus soldatului că Mihai e nou venit, soldatul a salutat și i-a lăsat să intre. La ofițerul de serviciu valizele lui lihai stăteau lipite într-un colț, parcă speriate:
-Tovarășe maior, sunt locotenentul major Mihăilescu...
Maiorul i-a tăiat vorba..
-Bine, mă! Acolo e biroul comandantului.
Mihai și-a aranjat ținuta, și-a scos actele și a bătut la ușă. Din spatele ușii capitonate s-a auzit un glas pițigăiat, respingător care aducea cu scârțâitul nisipului pe un geam.
-Intră!
-Tovarășe colonel sunt...
-Ia mai lasă-mă, bă! Dă actele!
Mihai a întins actele și colonelul le-a pus pe masă.
-Pentru două zile ai să locuiești în cazarmă. Caută-ți o locuință!
Apoi deschizând ușa s-a adresat maiorului:
-Băi Horvat, ai grijă de ăsta dar cu copilul ăla ce este?
-E fetița mea, tovarășe colonel.
Apoi văzându-l pe Bârsan colonelul i-a spus:
-Mă Bârsane, ia niște soldați de pe ouă și pregătește-i două paturi cu cazarmament complet.
Apoi, adresându-se din noi lui Mihai:
-Ești liber! Mâine dimineață să fii la șapte fix în front pentru revista de front!
Ușa s-a închis cu un sunet înfundat.
-Ce a vrut să spună cu „ia niște soldați de pe ouă? „
Aici se lucrează șapte zile apoi ai două libere, asta de patru ori. A cincea oară ai trei zile liber. Pe foile de pontaj liberul se marchează cu zero sau cu o, cum vrei să spui. Pe ouă înseamnă că ești în libere.