poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-17 | |
Ghemuită pe o cergă tărănească, o pisicuță lângă o carte de Andrei Pleșu. Pe birou un buchet de flori mov, post-it-uri mâzgâlite în timpul discuțiilor la telefon, agenda verde cu pagini inegale, puzzle-ul Mona Lisei început la Crăciun.
Miruna își plimbă degetele pe tastele laptopului, cu mișcări abia perceptibile. Alege postul de radio preferat, Deutschland Radio Kultur, ascultă știrile cu o curiozitate rece. 11 emailuri așteaptă răspuns. Iconița din fața numelui său clipește energic. Două click-uri și fereastra se umple de poze, sunete și cuvinte: - Iubito, la Berlin sunt 4 grade și un soare care se agață de zgârie nori ca un alpinist neînfricat. Vrei să-l vezi? Camera web e înecată de lumină și treptat încep să se deslușească bucăți urbane, geamuri imense din sticlă mată, acoperișuri vișinii, nume de firme de avocați și din nou mâinile lui Vlad, cafeaua cu lapte și zâmbetul ștrengăresc. - Iar ai făcut noapte albă? rostește Miruna, încruntându-se ușor și ridicând puțin glasul. - Hai, uită-te cu mine la pozele de la ședința de ieri. Cum ți se par balerinele? - Delicate și fermecătoare, desigur. Doar știi că mă îndrăgostesc de fiecare dată când privesc portretele realizate de tine. Câte țigări ai fumat azi? - Doar 4, dar asta nu are nicio importanță. Spune-mi, îți place alpinistul meu? - Soarele tău? - Soarele meu se cațără pe cele mai înalte blocuri, își face loc printre oameni, pe străzi, prin magazine, la volanul mașinilor. Copiii îl poartă în ochi, uneori îl ascund în ghiozdane, alteori în curtea școlii, îl fac apoi cadou celor care se așteaptă mai puțin. Miruna zâmbește, jucându-se cu un creion roșu aprins, proaspăt ascuțit. - Soarele tău a ajuns deja la Cluj și mi s-a ascuns printre facturile din cutia poștală. Aproape că s-a rătăcit între datele scadenței și totalul de plată. A reușit însă să mă surprindă, ca un barman iscusit, ce farmecă domnișoare cu cocktailuri aromate și umbreluțe personalizate. Iar pentru asta, cred că trebuie să-ți mulțumesc. - Știi ce îmi lipsește cel mai mult aici? Exercițiile noastre de imaginație, făcute în cafenelele din Piața Muzeului din Cluj, scenariile pe care le derulam pornim de la câte un trecător, de la câte o clădire sau o melodie difuzată atunci la postul de radio. Miruna își lasă bărbia în palmă, o suviță de păr îi acoperă obrazul. Motanul îi sare în brațe și își lipește boticul de gâtul ei. - Să știi că și el îți simte lipsa. Se plimbă în fiecare seară, din bucătărie în hol, apoi din hol în dormitor, din dormitor din nou în bucătărie, de parcă ar fi în sevraj. Bietul Billy... - Mai scoate-l și tu la aer. Ieșiți la o plimbare prin grădină. Apropo, spune-mi ce mai face domnul Leo? - Mi-a împrumutat ieri o carte. Scrisă de un autor norvegian. "Lupta mea. Cartea întâi. Moartea unui tată", de Karl Ove Knausgard. E un vecin simpatic, după ce ajungi să-l cunoști. - Mai cântă serile la pian? - Da. Și atunci îmi lipesc urecherea de zidul de la bucătărie, încercând să mi-l închipui purtând un frac elegant, cu părul dat pe spate, ochii închiși, tot corpul fremătându-i de viață și emoție. Vlad devine brusc încordat. - Ce alte cărți ți-a mai dăruit Leo? - Zău, Vlad? Nu imi vine să cred că ajungem din nou la aceeași discuție. Miruna se ridică în picioare. Rochia scurtă, de mătase verde, îi accentuează elegant talia. O curea de piele pare să îi frângă trupul în două. Părul negru, lung îi ascunde sânii, făcând-o în același timp și mai fermecătoare. - Mă grăbesc. Trebuie să ajung la birou. Spor la editat! Și fără să aștepte un răspuns, închide Google Talk-ul. Și Google Chrome-ul și laptopul. Își înfășoară umerii într-un șal de cașmir, iese în curtea interioară, aruncă o privire spre ușa lui Leo. Nicio mișcare. Pornește spre Agentia Teatrală, își cumpără o brioșă cu stafide de la Cofetăria Carpați. Brioșele îi amintesc mereu de Olanda și de Amsterdam. De Marea Nordului. Și dunele de nisip. De libertate și pace. La trecerea de pietoni îl zărește pe Leo. Poartă haină lungă de piele, o geantă sport pe umărul drept, iar în mâna stânga lesa câinelui. Îi ajunge cu ușurință din urmă: - Care e traseul zilei de azi? întreabă zâmbind Miruna, scotându-și mâinile din buzunar. - Bulevardul Eroilor – Piața Mihai Viteazul – Parcul Cetățuia. Jack are un chef nebun de alergat. E curios și energic. Ca un copil. - Copiii și animalele ne schimbă mereu starea de spirit. De aceea îi iubim atât de mult. Pentru că dincolo de cuvinte, rămâne o legătură spirituală, ce trece de realitatea lumii noastre fizice. - Într-adevăr, datorită lor, ne reamintim sau reînvățăm să iubim necondiționat. Vino cu noi până la Belvedere. La cât e spectacolul azi? - Ora 19:00. Sala mare a Teatrului Național. E „One - Woman Show”. Din păcate sunt în întârziere. - Am să trec să te văd. Ochii lui Leo fixează chipul Mirunei. Dintr-o dată, își simte pulsul accelerându-se. Jack i se gudură la picioare. - Vă aștept cu mare drag. Pe curând! Leo o apucă ușor de braț și îi pune în palmă o scoică. - Pentru zilele în care îți va fi extrem de dor de mare. Pe curând! Miruna pornește din nou spre Piața Ștefan cel Mare. La noapte, îi va spune lui Vlad totul. Un tramvai mov îi taie calea. O amețeală ușoară, o căldură îi invadează tot corpul și o stare de imponderabilitate pune stăpânire pe ea. „Deci așa se întâmplă”. Privite de sus, ambulanțele par a fi mașini de jucărie. Iar oamenii, niște păpuși teleghidate, cu baterii cu durată de viață limitată. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate