Azi e ultima mea zi pe aici, printre strãini, mã întorc acasã. Acolo unde n-am nevoie de ochi ca sã vãd și nici de picioare ca sã umblu.
Memoria e mijlocul meu de transport, mai în comun sau mai în particular, depinde de orã È™i mai ales dacã e weekend. Mã plimbã memoria pe unde vreau. N-am nevoie de bilet, trec oricum, mã sui de oriunde, merg pân' la capãt. ÃŽn fiecare zi la fel. E locul meu de muncã. Lucrez în industria memoriei. Mã gândeam într-o zi dacã am nevoie studii, cã aÈ™ vrea sã mã fac controlor pe memoria mea, cã e mai puținã muncã.
Dacã vã întrebați, sã È™tiți cã multã lume circulã pe ruta memoriei mele. Prieteni vechi, care mai mult sau mai puțin încã mai sunt, rude, vecini, cunoscuți, iubite, bețivi, curve È™i alte alea. AÈ™ vrea, când se urcã, sã-i taxez È™i sã-i cobor la prima dacã m-au uitat prin stații sau nu m-au lãsat sã urc, mãcar pentru o stație, douã, în memoria lor. Zi de zi merg pânã la capãt, mã plimb de colo pânã colo, pe un traseu ce rar se mai schimbã. Dar e un traseu vast, nu mã plâng. Am mereu ce vedea. Unele lucruri, întâmplãri, le mai uit, dar le vãd pe post de afiÈ™e pe stâlpi sau de reclame luminoase pe blocuri. Ultima oarã când am mers la mare reprezintã acum povestea unui bestseller ce se gãseÈ™te peste tot. Oricine se urcã din stație în memoria mea ține în mânã cartea asta. Ca sã spun drept, e puțin trasã de pãr, dar merge ca lecturã între stații, în fond, are de toate. Nu m-am gândit niciodatã sã-mi recondiționez cumva memoria, sã-i mai dau o fațã. Se ține bine È™i chiar dacã a prins È™i câțiva ani de comunism, se zice cã atunci se fãceau lucruri bune, sã ținã mult. Oricum e încã nouã È™i merge bine. Și chiar dacã È™tiu cã la un moment dat o s-o roadã rugina, atunci o sã fiu eu mijlocul ei de transport. ÃŽmpreunã, ca doi bãtrâni ce se È™tiu de mici, o sã ne plimbam pe bulevarde fãrã stații.