Albert realizase că a apăsat din greșeală al paisprezecelea buton al liftului. Ascensorul avea să-l ducă patru etaje mai sus față de locul unde avea biroul. Habar n-avea cum a făcut această greșeală și nici măcar nu mai știa când a ajuns în lift. Probabil visase iarăși cu ochii deschiși la Olivia, colega de muncă de care era îndrăgostit.
Când ușile liftului s-au deschis, Albert a observat că la etajul 14 era un coridor îngust, de culoare albă, iar la capăt acestuia se afla o ușă albastră, pe care scria: ’’Accesul interzis persoanelor neautorizate.’’ O curiozitate fără margini îl cuprinse. Oare ce era acolo? Se gândi să meargă spre ușă, dar realiză că va întârzia la muncă. ’’O să aflu eu ce se întâmplă aici’’, își spuse în gând și coborî cu liftul la etajul său.
Toată ziua, Albert se gândi doar la ușa aceea. Încercă să-l întrebe pe Lucas, colegul de la biroul alăturat despre aceasta.
-Ai fost vreodată la etajul 14?
-Nu. Ce să caut acolo?
-Am fost eu azi. E o ușă bizară acolo. Ai idee ce e?
- Nu. Întreab-o pe Rebeca de la Resurse Umane. Ea le știe pe toate.
Albert nu dorea să o întrebe pe Rebeca. Nu o plăcea. I se părea că e o ființă ciudată, plină de fixații, obsedată de ordine și perfecțiune. Poate era mai bine să o lase baltă. În fond, era doar o ușă.
Dar el era o fire foarte curioasă. Imaginea ciudată a etajului 14 nu-i ieșea din cap. Ziua următoare s-a decis să-i vorbească Rebecăi.
-Bună, Rebeca! Pot să te întreb ceva?
-Sigur! S- a întâmplat ceva? E ceva care te împiedică să fii productiv și fericit? zise ea afișând un zâmbet larg și fals.
-Nu. Mă întrebam dacă știi ce se întâmplă la etajul 14. Mai exact, ce e cu ușa aceea bizară?
-Nimic important.
-Poți să fii mai explicită? Am ajuns ieri acolo,din greșeală, și am curiozitatea aceasta...
Din spatele ochelarilor mari, femeia se încruntă și zâmbetul ei deveni o grimasă.
-Ți-am spus. Nimic important. Nu e nimic acolo care să te intereseze pe tine. Acum, întoarce-te la treabă. Și nu uita să fii productiv și fericit!
Răspunsul evaziv al Rebecăi îi alimentă și mai tare curiozitatea lui Albert. După ce i s-a încheiat programul de muncă, acesta s-a hotărât să meargă înapoi la acel etaj și să vadă ce se petrecea acolo. Ajuns pe coridorul alb, în mintea lui au început să încolțească gânduri pesimiste. ’’Dacă mă vede cineva și mă concediază? Dacă o să pățesc ceva rău? Poate ar fi mai bine să îmi văd de viața mea plictisitoare.’’Deși era plin de îndoieli, continuă să meargă aproape teleghidat până la ușă. Îi era imposibil să se oprească. Parcă ar fi fost mânat de o forță invizibilă. Deschise ușa și descoperi o cameră albă, fără ferestre, cu un pupitru în centru, pe care se afla o tabletă electronică. Albert intră și se duse la tabletă. Aceasta afișa mesajul: ’’atinge ecranul pentru confirmarea identității.’’ Albert se conformă. Imediat, tableta a început să afișeze un mesaj ciudat: ’’Bun venit la Programul Pentru Resetarea Vieții, domnule Albert Man. Acest program vă permite să vă întoarceți în timp la 4 momente cruciale din viața dumneavoastră. Puteți modifica alegerea pe care ați făcut-o, în trecut, la acel moment. Veți avea la dispoziție 3 variante puse la dispoziție de PPRV, pentru a vă schimba opțiunea. Atenție! Aveți la dispoziție doar 10 secunde pentru a face acest lucru. Dacă nu, programul va alege automat a treia variantă, aceea de a nu face nimic. Atenție! Orice decizie schimbată la un moment alterează momentul viitor. Atenție! Tehnologie în faza experimentală. Continuați pe proprie răspundere! Atingeți ecranul pentru a demara programul.’’
Albert zâmbi. ’’E clar că sunt la un fel de emisiune cu camera ascunsă. O să apar la televizor și toți se vor amuza. Ce-i drept, pare destul de distractiv’’, își spuse și atinse ecranul.
Se făcu întuneric pentru două secunde. Albert se trezi în mijlocul unui coridor de școală, înconjurat de copii, cu tableta în mână. Nimeni nu părea să-l observe. În fața sa, stătea chiar el, la vârsta de 10 ani. Tableta afișa trei variante: ’’1.vorbește cu Vanessa, 2.înfruntă-l pe David, 3.nu face nimic’’. Albert rămase perplex. Nu era o farsă. Ce se întâmpla era adevărat. Blocat de uimire, el nu a ales nicio variantă în cele zece secunde, așa că programul a optat, automat, pentru varianta cu numărul 3. Astfel, Albert a ratat șansa de a vorbi cu fata pe care o iubea în secret, precum și șansa de a-l înfrunta pe cel care îi terorizase copilăria. Nu a făcut nimic, exact așa cum nu făcuse nici atunci.
După câteva secunde întunecate, Albert se văzu într-o sală de examen. Era momentul examenului de Bacalaureat. Își amintea perfect. A greșit o întrebare simplă, și-a compromis media și a ratat șansa de a intra la Medicină. Acum putea corecta asta. Își reveni brusc din starea de uimire și se uită pe tabletă. Varianta 1: bifează opțiunea ’’fals’’ la întrebarea 14; varianta 2: bifează opțiunea ’’adevărat’’ la întrebarea 14; varianta 3: nu face nimic. Acea întrebare greșită i se întipărise adânc în minte, așa că nu a avut probleme în a alege răspunsul corect. Alese varianta a doua, iar apoi se făcu întuneric.
Albert se afla acum într-o stație de autobuz din plexiglas. Ploua torențial. Lângă el, pe o bancă, stătea un tânăr cu ochelari și barbă, îmbrăcat într-un costum gri. Acesta citea un ziar. Pe prima pagină era scris: ’’Comitetul Central se implică în cazul 13. Avem oare de-a face cu un nou Anghel D.?’’ Nimic nu i se părea familiar lui Albert. Extaziat de faptul că își poate schimba viitorul, acesta ignorase avertismentul programului. Orice schimbare făcută într-un moment îl alterează pe următorul. Așa că, acum, Albert privea nedumerit trei variante care nu-i spuneau nimic. Varianta 1: urcă-te în autobuzul 90; varianta 2: urcă-te în autobuzul 102; varianta 3: nu face nimic. Fără să gândească prea mult, Albert alese prima variantă. Tânărul de lângă el se ridică de pe bancă și se urcă în autobuzul 90.
Întuneric pentru câteva momente. Albert se găsi pe o stradă total necunoscută. Din stânga, venea versiunea lui din viitorul alternativ, cu aceiași ochelari, o barbă și mai mare, un palton vechi și privirea în pământ. Din dreapta, venea un bărbat cam ciudat, care părea că se ceartă cu un personaj imaginar:
-Nu ești prietenul meu! Ești doar o halucinație nenorocită! Poate atunci când voi ajunge la apartamentul acela voi scăpa de tine!
Tableta îi oferea posibilitatea lui Albert de a vorbi cu omul acela sau de a-l împușca. Albert intră în panică. ’’Ce e asta?! Ce se întâmplă?!’’, se gândi el. Se hotărî că soluția ideală ar fi să nu aleagă nicio variantă și implicit, să nu interacționeze cu omul.
După aceea, întunericul veni și după câteva secunde de beznă totală, Albert ajunse pe o stradă posomorâtă, plină de gropi. Pe jos era un afiș pe care scria: ’’Erick Marx e Antichristul! Telus va aduce Apocalipsa.’’ În acel moment, pe lângă el trecu versiunea sa alternativă, cu o figură tristă și îmbătrânită, împingând un cărucior din care se auzea un copil plângând. Lângă el, vorbind la telefon, cu un zâmbet larg și fals pe față, era Rebeca.
-Nu îți mai face atâtea griji. Eu trebuie să închid acum. Nu uita să fii productivă și fericită. Dragule, vezi că plânge copilul. Fă și tu ceva!
Albert nu putea crede ce se întâmpla. Viitorul creat de el era un dezastru. Fusese victima paradoxului creat de tabletă și făcuse o serie de alegeri fără a se gândi la consecințe.
Ecranul tabletei afișa următorul mesaj: ’’Felicitări! Ați reușit să vă resetați viața! Pentru a continua cu noua viață, așteptați 15 secunde până când programul procesează toate modificările. Pentru a anula toate modificările și a reveni la ultimul punct de restaurare din viața anterioară, atingeți ecranul.’’
Fără a sta pe gânduri, Albert atinse ecranul. Toată viața i se derulă rapid prin fața ochilor. I se păru că toate amintirile îi sunt extrase din cap și șterse. Apoi se făcu întuneric.
Albert realizase că a apăsat din greșeală al paisprezecelea buton al liftului. Ascensorul avea să-l ducă patru etaje mai sus față de locul unde avea biroul. Habar n-avea cum a făcut această greșeală și nici măcar nu mai știa când a ajuns în lift. Probabil visase iarăși cu ochii deschiși la Olivia, colega de muncă de care era îndrăgostit.
Când ușile liftului s-au deschis, Albert a observat că la etajul 14 era un coridor îngust, de culoare albă, iar la capăt acestuia se afla o ușă albastră, pe care scria: ’’Accesul interzis persoanelor neautorizate.’’ O curiozitate fără margini îl cuprinse. Oare ce era acolo? Se gândi să meargă spre ușă, dar realiză că va întârzia la muncă. ’’O să aflu eu ce se întâmplă aici’’, își spuse în gând și coborî cu liftul la etajul său.