El se ridică din pat, luă micul dejun, își puse cel mai bun costum și ieși pe stradă. Ea se făcu frumoasă, își îmbrăcă taiorul de la Paris și plecă din casă. Amândoi își priviră ceasurile: ora 10 a dimineții. El ajunse primul în fundătură și așteptă răbdător la colț, lângă cofetărie. Ea, ca de obicei, se lăsă așteptată. Coborî din taxi și păși încercând ca tocurile să i se audă pe caldarâm cât mai clar. El auzi sunetul mult așteptat și ieși din colț. Era exact 10 și jumătate. Se observară o clipită și pășiră unul în direcția celuilalt. El părea sigur pe el, ea plecă un pic privirea. Când se aflau la nici doi metri, el surâse iar ea îi întoarse surâsul. Se născu un moment de indecizie și păru că se opresc pentru a încerca un salut. Și totuși, ajunseră separat fiecare la capătul fundăturii sale și nu priviră înapoi. El luă autobuzul ce-l duce la muncă iar ea opri un alt taxi ca să o ducă acasă. Ambele inimi, ambele chipuri erau consternate. Dar nu era totul pierdut, mâine se vor întoarce în aceeași fundătură, la ora dintotdeauna, așa cum au făcut-o negreșit în acești ultimi 5 ani de lașitate.