Pășind în aglomerarea de marmură rănită de oameni și de timp din Acropola Atenei, cei mai mulți turiști devin subit - că așa se face impresie bună în fața celor din jur, sau chiar așa simt să se comporte - gravi, gânditori, cu aer de filosofi (cărora grecii antici le puneau uneori piedică pentru a nu mai fi cu capul în nori), cu un entuziasm reținut, dinainte stabilit, răsfoitori de cărți de mitologie olimpiană, dându-se impresia că are loc o adevărată mișcare culturală de masă – o "mitologiadă".
Pentru mine, care îmi consumasem mult din capacitatea de emoționare estetică în anul 1990, când am văzut într-o sală din British Museum o înșiruire lungă de metope ale Partenonului (aduse de lordul Thomas Bruce Elgin), urcarea cu gâfâieli ischemice și cu multe pauze a treptelor spre esplanada din vârful stâncii Acropolei mi-a amintit un fapt mult mai prozaic: de când m-am apropiat ultima oară de o metopă au trecut două decenii și că am ajuns în prag de pensionare.
Am reușit, totuși, să-mi adun forțele ca să urc, prin mulțimea deasă de turișii, scările intrării monumentale, denumite, generic, "propilee" (se traduce "din fața porții"), care a rămas aproape intactă. Ultimele trepte sunt încadrate de un portic grandios, în stil doric. Pe partea dreaptă, lângă marginea stâncii, am lăsat ruinele templului Atenei Nike ("Niki" înseamnă "victorie"), un edificiu din care au mai rămas coloanele în stil ionic și o parte din frize, cu dimensiuni relativ mici, dar, totuși, vizibil din tot cartierul Plaka.
...Am ajuns în fața Partenonului. Față de nivelul mării eram cu 156 metri mai aproape de soare, care părea tot mai strălucitor, mai arzător; la Atena, orice diferență de altitudine, cât de mică, are influență asupra intensității radiației luminoase. Ghida, marcată de torentul de foc, a făcut câteva remarci:
- Avem noroc că nu am sosit vara, când temperatura depășește 40 grade Celsius și nu este, după cum vedeței, un loc unde să stai la umbră. Partenonul oferea adăpostul necesar. El a fost ridicat la punctul culminant al stâncii, pe locul unui vechi templu din tuf vulcanic, fiind dedicat zeiței Atena Partenos. Marmura a fost adusă de la Muntele Pentelic, Inițiativa a aparținut lui Pericle, care a desemnat ca șef de șantier pe Fidias – prietenul lui, iar ca arhitecți pe Calicrates și Ictonos. Lucrările au început în anul 447 î.Hr. și s-au terminat după nouă ani. Partenonul are lungimea de 72,5 metri, lățimea de 34 metri și înălțimea până la plafon de 10,43 metri. Fundația este dispusă în trei gradene. Acoperișul se sprijină pe 46 coloane cu 20 caneluri fiecare. Pe laturile mari sunt câte 15 coloane, iar pe cele mici - numai opt. Fațada principală este pe latura scurtă, orientată spre est, având un fronton sculptat
sub care se află 14 metope, cealaltă fațadă are numai metope, în același număr. Laturile mari sunt ornate cu câte 32 metope, cuprinse între triglife. În total, au fost 92 metope. În interior, sub plafon, sunt frize, adică benzi orizontale, continue, ornate cu basoreliefuri.
- Spuneți-ne câteva cuvinte despre lordul Elgin, am solicitat eu, cu oarecare mândrie în glas, deoarece arătam că știam ceva despre soarta marmurii de pe Acropola din Atena.
- Vă spun imediat, domnule Ciucescu, dar, să știți că îmi sunteți dator! Am glumit, nu vă faceți probleme! Eu nu am cerut și nici nu o să cer vreodată bani de la turiști. Însă, dacă ei doresc să-și exprime mulțumirea în acest fel pentru calitatea serviciilor pe care le-am adus, atunci nu pot refuza. Așadar, lordul Elgin a fost un diplomat englez, ambasador la Istanbul între 1801 și 1803, dar și colecționar de opere de artă. Între anii 1803 și 1812, lord Elgin a transportat la Londra aproape jumătate din statuile rămase nedistruse din Acropole. Din Partenon au fost aduse, printre altele, 15 din totalul celor 92 metope, frizele interioare în lungime de aproximativ 75 metri din cei 160 metri. Din Erehteion a fost transportată o cariatidă.
-Erehtion, cariatidă, ce înseamnă toate acestea?
- Ooo...și dumneavoastră îmi rămâneți dator, domnule Albănoapte! Știu că studenții au bugetul mai limitat, dar, nu de puține ori, studenții dispun de resurse financiare mai mari decât profesorii. Erehteion este templul în stil ionic, consacrat zeiței Atena și zeului Poseidon, care se vede pe partea stângă, cum priviți spre Partenon. El fost construit între anii 421 și 406 î.Hr. pe ruinele unui edificiu dedicat miticului strămos al ionienilor, Erehteu, de unde și numele. Într-un colț, templul are o așa – numită "lojă a cariatidelor". Cariatidele sunt statui ale unor femei stând în picioare, menite să îndeplinească funcția unei coloane. Ele se văd bine de aici. Lordul Elgin a pus în locul cariatidei aduse la Londra o coloană din piatră, care, mai târziu, a fost înlocuită cu o copie. Din templul Atenei Nike au fost desprinse patru plăci din friză. În anul 1812, toate aceste opere de artă au fost cumpărate de Parlamentul Britanic, pentru a fi expuse în British Museum, cu suma de 35000 lire, deși lordul Elgin a pretins un preț dublu.
- Ca să fim corecți, a intervenit profesorul Tocilescu, trebuie spus că și în Franța, la muzeul Louvre, se găsesc unele vestigii din Acropola Atenei.
...M-am retras la umbra unei coloane a Partenonului și am răsfoit "Aventuri solitare": "De departe (...) nu-ți vine să crezi că Partenonul este construit, cum zic specialiștii, din drepte false și în planuri fals orizontale. Faci un pas, doi, trei, te apropii și constați, însă, că realitatea este chiar asta (...) Nicio coloană nu este exact paralelă cu cealaltă, niciuna nu este, matematic, perpendiculară (...) Perfecțiunea se naște din imperfecțiune, cu ajutorul ei și datorită ei". M-am uitat mai atent și i-am dat drepate lui Octavian Paler.
În apropiere, dintr-un grup de turiști, a răzbătut vocea părintelui Pelerinu:
- Partenonul nu mai are însemnătate religioasă, el rămânând doar o operă de artă, o mărturie sculptată a mitologiei grecești. Pe frize și pe metope au fost identificați numeroși zei: Afrodita, Apolo, Ares, Atena, Dionisos, Hefaistos, Herakles, Hermes, Zeus".
- Eu am sentimentul că zeii sunt încă vii, că după o coloană se va ivi Atena sau chiar Zeus, a intrat în discuție studentul. Apropo, domnule profesor Grămăticu, ați putea să ne introduceți, pe scurt, în mitologia greacă?
- Mitologia greacă este o serie nesfârșită de povestiri de diverse tipuri, clasificate, în principal în mituri, legende și povestiri feerice, fiind o reprezentare a lumii văzute de grecii antici, cel puțin până la Pitagora.
- Care este diferența dintre mit, legendă și povestire feerică?
- Mitul este o poveste despre zei și relațiile lor cu oamenii. "Mitos", în limba greacă, înseamnă "poveste". Legenda, denumită de anglo – saxoni și saga, descrie un eveniment istoric cu multe elemente plăsmuite și supranaturale. Povestirea feerică este o narațiune imaginară cu un ridicat conținut magic și moralizator. De multe ori, aceste criterii de clasificare nu sunt operabile, iar linia de demarcație dintre speciile literare menționate anterior se estompează.
- În câteva cuvinte m-ați lămurit foarte clar în privința definiției mitologiei grecești. Care sunt izvoarele documentare ale acestei mitologii?
- În primul rând sunt izvoare literare, de la operele lui Homer, Hesiod și Pindar. Apoi, menționez sursele filosofice, provenind, în principal, de la Platon. Evident, mai sunt și lucrările istorice ale lui Herodot, Xenofon, Pausanias și Tucidide.
- Pot să vă spun o glumiță, care mi-a venit acum în minte? a întrebat studentul.
- Este plăcerea noastră să vă ascultăm, a răspuns filologul.
- Dacă este un singur grec, atunci el este destul pentru "Odiseea", iar dacă sunt doi greci, ei sunt destui pentru "Iliada"!
- Domnule profesor Grămăticu, am intervenit eu, cum ați defini dumneavoastră "mitologiada", un termen care mi-a venit acum în minte?
- Ca să-l parafrazez pe discipolul Albănoapte, răspunsul meu este următorul: dacă în toată Grecia a venit doar un singur turist, atunci el este, cu siguranță, un mitologofil, iar dacă au sosit numai doi, atunci ei sunt destui pentru o "mitologiadă"...