poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-22 | |
La fel, n-avea nicio emoție când scria că atât ea cât și soțul, înainte de 1944, n-au făcut niciun fel de politică, iar acum face parte din sindicat și din Frontul Plugarilor. Cu Frontul Plugarilor n-a prea avut de-a face. Într-o bună zi a intrat în cancelarie un tovarăș cu haină, cu șapcă de piele și cu o mapă sub braț, le-a dat fiecăruia câte o hârtie cu mai multe rubrici pe care scria Adeziune. Au completat-o cu atenție, iar, în pauza următoare, același tovarăș le-a strâns. Nu i-a mai deranjat nimeni, cu nimic, doar că pe statul de plată a mai apărut o rubrică intitulată Cotizații, iar în Declarația autobiografică trebuiau să scrie că sunt membri ai acelei organizații. Doar cu sindicatul a avut mai mult de lucru. La ședința pe ramură, ținută într-o sală de gimnastică în care s-au pus bănci, la care au participat toți învățătorii, profesorii și femeile de serviciu din școlile orașului s-au ales organele de conducere. Aproape o oră a citit un tovarăș materialul intitulat: Dare de seamă asuprea activității sindicale de la reforma învățământului și până în prezent.
- Să fiți atenți, tovarăși, pentru a putea participa la discuții și a face propuneri constructive de îmbunătățire a activității. Au fost atenți uitându-se unii pe pereți, alții admirându-și unghiile. Doar câțiva, mai aproape de pensie, și vreo două femei de serviciu au început să picotească punându-și palma pe frunte și cotul pe bancă. - Și acum, stimați tovarăși, vom proceda la alegeri democratice pentru organele de conducere. Cine face propuneri? O singură mână s-a ridicat, cea dreaptă, a portarului de la Liceul numărul unu, moș Gheorghe, cum îi spuneau elevii, dar și profesorii, chiar și directorul. - Aveți cuvântul, tovarășe Ionașcu. Cei mai mulți din sală, ba chiar și câțiva din prezidiu, s-au mirat. De unde a știut tovarășul Lebu care-i numele de familie a lui moș Gheorghe, că pe ei să-i fi tăiat, și n-ar fi știut. S-a ridicat cu destulă greutate tovarășul Ionașcu, și-a pus ochelarii și a început să citească, poticnindu-se din când în când. - Propun ca din comitetul pe ra...ra...mu...ră să facă parte următorii nouă tovarăși. A reușit să-i citească, de câteva ori cu ajutorul sălii, pe toți cei nouă. Apoi tovarășul Lebu: - Cine este pentru... aha...cine este contra...aha..nimeni. Cu unanimitate de voturi a fost ales Comitetul sindical orășenesc pe ramura învățământ. A fost apoi ales, din rândul comitetului, biroul precum și alți tovarăși cu munci de răspundere care nu fac parte din Comitet sau birou. La un moment dat a tresărit. Și-a auzit numele. Dar oare ce spusese tovarășul Lebu înainte de a i-l rosti? A aflat mai târziu, când s-a făcut instructajul cu cei nominalizați, după ce masa mare a sindicaliștilor a plecat. A fost aleasă responsabilă cu asigurările sociale pe oraș. - O să fie ușor, tovarășa...La dumneata vor ajunge toate certificatele medicale ale celor ce se îmbolnăvesc, va trebui să le semnezi, să pui ștampila de aprobat, ce o vei primi, și apoi să calculezi pe baza salariului brut indemnizația cuvenită. Doar știi ce spunea marele Lenin că sindicatele sunt cureaua de transmisie dintre mase și partid, dar și invers. O să te instruiască tovarășa contabilă de la U.G.S.R. Să vii mâine, după programul de la școală, să iei legătura cu dumneaei. N-a fost chiar așa de ușor cum a spus tovarășul Lebu. Erau în oraș cinci școli elementare și trei licee. Și-a dat seama destul de ușor cum trebuia făcute calculele, dar, de multe ori, din cauza oboselii de peste zi le mai greșea și trebuia să le refacă. Era destul de complicată situația centralizatoare care trebuia făcută săptămânal, lunar și trimestrial. Mai trebuia să aibă grijă ca totalul sumelor înscrise ca bune de plată pe certificatele medicale să nu depășească un anumit plafon comunicat de filiala orășenească a Uniunii generale a sindicatelor. Și de-ar fi fost numai asta. Dar nu era. I s-au repartizat șase analfabeți pe care trebuia să-i învețe carte. Trebuia să-și găsească timp când aceștia erau liberi. Trei dintre ei, mai tuciurii, erau înscriși în catalog ca muncitori la salubritate, dar toată lumea știa că sunt gunoieri. Trăiau într-o baracă cu două camere, împreună, cu familiile foarte numeroase, pe Strada Caprelor, la marginea orașului. Nu putea merge la domiciliul lor, așa cum spuneau instrucțiunile, deoarece era prea mare înghesuială acolo. A vorbit cu lița Ană, femeia de serviciu a școlii, să deschidă o clasă dumineca după masă. Pe doi a reușit să-i învețe a-și scrie numele și să citească, silabisind, ziarul. Al treilea, în ruptul capului, n-a vrut să vină. No, di ce să-nvăț eu carte, doamno. Am slujbă bună la care nu-mi trebuie. Și apoi, oamenii cumsecade dumineca după masa se duc de joacă cugle ori, dacă au bani, și eu am, mai merg de se întâlnesc la câte-o crâșmă. Cu ceilalți trei a fost mai ușor, și chiar au învățat. Erau femei tinere trecute în catalog drept gospodine. Fiecare avea și copii la școală. Erau vecine și se întâlneau de două ori pe săptămână la câte una, în timp ce bărbații lor, cheferiști, erau la slujbă. Le plăcea că doamna învățătoare le calcă pragul, de aceea când știau că vine făceau curat în casă și câteodată chiar și câte o prăjitură, cu rabarbăr primăvara, ori cu prune toamna. Se foloseau de cărțile odraslelor și se străduiau să scrie cât mai frumos. Încetul cu încetul au căpătat cursivitate în deslușirea textelor din cartea de citire sau chiar din ziar. - Doamnă învățătoare, sunt de zece ani măritată și cam de tot atâția de când am cusut pânza de etamină ce se află deasupra sobei. Modelul l-am avut de la nașa mea, Dumnezeu s-o odihnească, de la mine am pus doar îngerașii dintre nourașii de sus. Dacă nu erați dumneavoastră, nici azi nu știam că acolo am cusut scriitura Gospodina când e bună, rostul casei merge strună. La insistențele lui Nuțu, a trebuit să-și facă timp să meargă la film să vadă și ea cât de frumoase pot fi și filmele românești. Știa că lui Nuțu îi plac filmele. Îi dădea din când în când bani pentru bilet. Mergea mai bucuros la cinematograful Capitol. Acolo nu trebuia să ieși din sală după terminarea filmului, puteai să mai stai o dată sau chiar de mai multe ori. Prima dată se uita la acțiune, fără a citi pe banda de jos traducerea replicilor. A doua oară se uita doar la dialoguri și, dacă reușea să citească destul de repede , mai revedea și secvențe din acțiune. Acuma era în culmea fericirii. Nu mai trebuia să și citească, ci numai să se uite. Și ce imagini frumoase erau! Tineri entuziasmați mărșăluiau pe drumuri de munte, spre locul de muncă, în frunte cu unul ce ducea drapelul. Treceau, rânduri-rânduri, băieți și fete, îmbrăcați în salopete, cu lopeți și cazmale pe umăr, cântând. Se auzea peste munți și văi: Răsună valea, răsună valea/ de la Bumbești la Livezeni/ și crește calea și crește calea peste ponoare și poieni. Puteau, cei din sală, să râdă fără nicio opreliște, când apărea pe ecran Niky și încerca să-i facă, cântând, curte unei frumoase fete: Domnișoară, domnișoară,/ nu ne-am întâlnit noi la băi/ astă vară? Apoi și mai abitir când fata îi răspundea: Fugi la baie măi potaie/ că de nu îți dau bătaie. Și al doilea film pe care l-a văzut, fără să trebuiască a citi în grabă , i-a plăcut, dar parcă nu ca primul. Câte necazuri și suferințe n-a îndurat, timp de șapte ani, băietanul din Malul Surpat, atât de la boierul Cristea Trei Nasuri, cât și de la un chiabur și de la primar. Dar a reușit să-și schimbe viața chinuită după ce în război a fost făcut prizonier, împreună cu mulți alții, în Uniunea Sovietică. Acolo, sub tabloul lui I.V. Stalin, aceștia s-au înscris, sub privirile pline de ură ale unor ofițeri burghezi, pe o listă ce a fost trimisă marelui conducător cu rugămintea de a-i lăsa să lupte împotriva dușmanului comun. Acum, s-a gândit Nuțu, oare și tatăl său, dacă s-ar fi întors de pe front, ca Mitrea Cocor, ar fi putut face la fel? L-ar fi pus pe chiabur și pe primar în jug? N- ar fi făcut una ca asta, că doar și moșul a fost primar, iar uncheșul Ilie, așa cum a auzit-o pe mama vorbind cu bunica, este în pericol de a fi declarat chiabur. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate