NOTÃ: Inspirată de un căpitan de plai, mioritic și anonim.
Expus(ă) la Festivalul de la Constanța.

De o săptămână simt dureri ascuțite drept în genunchiul stâng. N-am căzut pe gheață, fiindcă e vară. N-am alunecat la ștrand, pentru că, deși e vară, mi-e frică să merg la bazin din cauza unor boli rele, despre care am auzit că înoată prin apă și se iau nu numai prin contact direct. Nu-mi amintesc să fi călcat strâmb, deși, când trec pe lângă Universitate și privesc defilarea studentelor, găsesc suficiente motive pentru ca să o fac.

Mi-am luat inima în dinți și plicul în buzunar și m-am prezentat la Ortopedie. Doctorul, văzând plicul, m-a tratat în regim de urgență. Am așteptat doar atât cât i-a trebuit să termine cu urgența dinaintea mea. De fapt, urgența dinaintea lui. Asistenta. A ieșit din cabinet mulțumită, dar pășind nesigură pe picioarele ei. Cred că și ea avusese ceva probleme la genunchi, pentru că erau roșii.

I-am întins doctorului plicul. El m-a întins pe pat. Patul era călduț, mirosea a Channel 5.

M-a palpat, m-a pus să îndoi genunchiul stâng. S-a uitat la dreptul, apoi iar la stângul, comparând genunchiul bolnav cu cel sănătos. Asistenta, revenită în cabinet, mă examina și ea. Păcat că numai din priviri.

– Ciudat, spuse doctorul. Anatomic nu pare nimic anormal. Mai degrabă cred că te-a ciupit ceva. Vreo insectă, nu-mi dau seama ce. În orice caz, ceva mic.
– Nu-mi amintesc să fi simțit vreo ciupitură. Nici să fi simțit ceva urcându-se pe mine.
– Sunt unele care nici nu știi când se cațără pe tine. Ți se urcă până și în cap, îmi explică doctorul.

Asistenta, înțepată, își făcea de lucru cu un registru.

– Dar, pentru a-i da de rost genunchiului dumitale, ar trebui să știm ce anume insectă a pricinuit umflătura. Ca să-ți dau remediul potrivit. Ea ți-a pompat otravă în genunchi, prin înțepătură sau prin mușcătură, noi venim cu antidotul: te înțepăm, îl pompăm în rotulă și gata, poți sări din nou peste băltoace. Sau poți alerga din nou după fete.
– Habar n-am, domnule doctor, ce anume insectă m-a mușcat. Filmul acela a fost grozav!
– Scrie, domnișoară: cauze necunoscute. Cele mai multe decese sunt din cauze necunoscute, concluzionă doctorul.
M-am speriat de-a binelea. Să mor dintr-o mușcătură anonimă?
Doctorul ridică din umeri, ca și cum făcuse tot ce îi stătuse în putință.
– Domnișoară, ia arată-i dumnealui sânul drept, comandă el.

Asistenta, să pice de pe scaun. Se înroși, se codi, dar se execută. Își descheie un nasture la halat și își dezgoli minunăția de sân drept. Sânul ar fi fost perfect, dacă n-ar fi fost vânătaia din jurul sfârcului.

– Vezi? Pe domnișoara n-a mușcat-o un necunoscut, un anonim. Îl știm pe turbatul ăla.
– Zău, dom doctor, eu n-am nimic cu doctorul Turbatu, se apără asistenta.
– Să nu-mi zici mie că n-a fost Turbatu! E opera lui și a Ministerului Sănătății. Auzi! O asistentă la doi doctori! Ce, o asistentă e țucal, să o folosească toți pacienții?
– Dom’ doctor, mă jur că, atunci când sunt de gardă, nu merg la patul niciunui pacient, se miorlăi asistenta. Poate să sune oricât. Ce, nu mă spetesc destul muncind ziua și la dumneavoastră, și la Chirurgie plastică?
– Deci, cauza fiind cunoscută, am aplicat antidotul, continuă ortopedul, ca și când n-ar fi auzit-o. Ia să vedem, domnișoară, și sânul stâng.

Sânul stâng avea o vânătaie simetrică. Doctorul exclamă triumfător.

– Pe stângul se vede urmarea tratamentului aplicat de mine. Dacă găsim agresorul dumitale și aplicăm tratamentul potrivit, și genunchii dumitale vor arăta la fel.

Mă cam îndoiam că genunchii mei vor arăta vreodată la fel ca sânii asistentei. Cu sau fără vânătăi. Dar nu te duci la doctor pentru ca să-l contrazici. Te duci cu speranța că te va face bine. Cine naiba era anonimul care mă mușcase?
Parcă citindu-mi întrebarea din gând, doctorul filozofă, ca pentru sine:

– În orice caz, nu-ți ajunge decât până la genunchi. Nu s-a ridicat mai sus. Cine știe ce pățeai! Auzi, piticul ăla de Turbatu! Păi ăla cred că s-a urcat pe scăunel ca să ajungă să te muște...
– Pitic, pitic, da’ operează de minune, răbufni asistenta. A zis că, dacă vreau să-mi pun silicoane, îmi face reducere 50%.
– Ar fi păcat, domnișoară, m-am trezit vorbind. Vânătăile acelea trec de la sine.

În mintea mea, vânătăile trecuseră deja. Rămăseseră numai sânii albi, plini, fermi. Turbatu ăla chiar n-avea minte. Ce nu fac doctorii în goană după bani!

– Ehe, dar când l-am făcut bine pe ăla pe care-l călcase o mașină, nu zici? se ambală doctorul meu. Mașină necunoscută. Anonimă. Nu tu marcă, nu tu greutate, nu tu lățime anvelope și presiune în pneuri! Cum să-i pui la loc oasele? Pe ce să te bazezi? Și măndelul, inteligent, a mers pe datele statistice. Cu mediile statistice de la Registrul Auto, cu alea am lucrat. Cinci ore am pus cap la cap oscioarele zdrobite. Trei kilograme de tije și de arcuri de oțel am băgat în operă. După un an mergea mai bine ca dumneata. Atâta doar că a luat în greutate.
– Normal, cel puțin trei kilograme, am încercat să glumesc.
Povestea doctorului continua, ignorând genunchiul meu umflat.
– Dar stai să vezi chestia haioasă, spuse el. Peste doi ani, când Poliția a dat de urma mașinii care-l călcase pe omul meu, am aflat că era un 4X4, Toyota, cu greutatea și anvelopele corespunzând exact datelor cu care lucrasem eu la operație. Ei, ce zici? Știință, nu măcelărie ca la Turbatu! Am prezentat cazul la trei Congrese internaționale. Am luat și Diploma Ministerului Sănătății, pentru că s-a recuperat costul operației. A plătit asiguratorul Toyotei. Vezi, domnule dragă, îmi spuse el afectuos, la noi e ca la Poliție: te duci la ei cu hoțul – ei îl condamnă. N-ai prins hoțul, adică făptașul e anonim – ești bun de păgubaș. Rămâi cu buzele umflate. Iar hoțul se plimbă, bine-mersi, prin lume.
– Și chiar nu se poate face nimic? Să rămân cu genunchiul ăsta umflat toată viața?
– Ar mai fi o soluție. Am mai încercat-o. Și chiar a dat rezultate bune uneori. Cognac extra-fin. De șapte stele. Câte un pahar sănătos, după fiecare masă. Înainte ca să începi tratamentul, îmi aduci și mie vreo trei sticle, ca să-l testez. Tratamentul ăsta îl urmezi cu sfințenie până când se desumflă genunchiul. Trebuie să ai răbdare: s-ar putea să dureze luni, poate chiar ani. Încet, încet, rotula se unge...

I-am urmat sfatul. Barul mi-e plin cu sticle de Metaxa. De două ori pe săptămână, asistenta de la ortopedie se deplasează la domiciliul meu ca să verifice cum mă tratez. O tratez și pe ea cu Metaxa. O tratez, uneori, cu blândețe. Alteori, mai energic. O mai și mușc. Nu pare să se supere pe chestia asta. Din contră, se bucură. Știe că doctorul are antidotul potrivit, chiar dacă mușcătura mea rămâne, pentru el, anonimă.

Calimero