- Cum ziceai că-l cheamă pe decedat?

- Vasile Florea.

- Florea zici... Florea... Parcă am auzit acest nume în gura lui Andrei și dacă nu mă înșel și sunt aproape sigur că nu, acesta ar fi numele de fată al mamei sale.
Florin sări de pe canapea.

- Ești un geniu, Marius, ști?! Ești un geniu!

Marius îl privi buimac. Erau rare reacțiile de acest gen la Florin, dar și mai rar era când acesta recunoștea superioritatea inteligibilă al unei alte persoane decât el, dar atunci când o făcea, era sincer în spusele lui, dealtfel o "sinceritate" și mai rar exprimată.

Își reveni și se așeză la loc. Nu-i dezvălui lui Marius de ce-l numise "geniu", în schimb începu să-i vorbească în stilul luii caracteristic, mai mult filosofând, despre prietenul lor comun.

- Ști ce mă enervează la Andrei? E un tolomac. Vrea să devină cineva. Să aibă bani și tot ce-și dorește, dar în același timp să fie și sincer și corect... ha, ha, ha... dar nu se poate, omule... Nu, nu, nu... Îți zic eu... Privește în jurul tău... Da, da... Privește și spune-mi câți din milionarii de azi sunt sinceri și corecți? Ha, ha, ha... Niciunul măcar. Toți și-au clădit averile pe minciună și înșelătorie. Au furat tot ce se putea fura în țara asta. Ha, ha, ha... Toți... Și el vrea să-și clădească o viață prosperă prin dreptate... Ha,ha, ha... Ce prost mai crede în ziua de azi în așa ceva!? Privește la nenorociții ăia de pe stradă ce dorm în gări și prin canale, murdari și plini de păduchi. Și ăia fură și mint pentru porția zilnică de aurolac, dar în schimb ei nu mai vor nimic de la viață decât "aurolacul" mult râvnit, pe când Andrei se îmbată cu "aurolacul" unor vise deșarte. El vrea să devină un mare programator și să aibă un salariu bun, o familie și dracu' mai știe ce... ha, ha, ha... Ce faci cu asta? Ești "sclavul" patronului și-l pupi în fund toată viața... Dacă sare iepurele trebuie să tragi cât e în bătaia puștii căci după, îi pui "sare pe coadă", doar că săracul nici coadă nu prea are... ha, ha, ha... Las' că-l fac eu să deschidă ochii și să privească rațional! Trebuie să accepte! Trebuie! Mă auzi!?

Florin deja începu să vocifereze ca ieșit din minți. Simțea ceea ce spunea până în adâncul sufletului. Marius, deși îl cunoștea bine pe acesta, se sperie puțin. Nu-l mai văzuse niciodată atât de "pornit". Știa că e un "profitor", dar la fel știa că Andrei nu-i va da lui milioanele de euro la care visa Florin. "Stai să-i aibă și el" gândi zâmbind în sine.

- Trebuie să fie ceva la mijloc de Andrei nu vrea să audă de această moștenire, continuă Florin. Cine știe ce-i în familia lui și cine-i acest Vasile Florea! Poate e vreun proscris al familiei și Andrei nu vrea să aibă a face cu el nici chiar de-i mort... Cine știe!?... Dar, dă-l în colo, omule! Ce dacă e un proscris? Cu atât mai mult ar trebui să profite de pe urma lui. Să se "răzbune" pe acest "proscris" și să se folosească de tot ce acesta a agonist în viața lui... ha, ha, ha... Da, da! Ce m-aș răzbuna și eu pe unii "proscriși" ai familiei mele, dar n-am eu norocul ăsta...

Se ridică de pe canapea și se duse la fereastră. Trase cu nesaț din țigară în timp ce privi înspre vilele ce se aflau pe cealaltă parte a străzii. Strada era formată din două lumi. Pe partea stângă se aflau blocurile cu fațade ce stau să cadă unde locuiesc oamenii cu un trai modest, iar pe cealaltă parte se înălțau vile maiestuase cu livezi impresionante, împrejmuite cu ziduri din cărămidă, suficient de înalte pentru ca ochiul curios al trecătorului să nu poată pătrunde în lumea celor ce locuiau acolo. Florin îi felicită în gând pe părinții lui Andrei că alesese acel apartament pentru fiul lor de la fereastra căruia se putea vedea dincolo de acele ziduri. O lume pe care Florin și-o dorea.

- La naiba, omule!... Privește acele vile. Crezi că acestea au fost construite din salariile proprietarilor?... Ha, ha, ha... Mă îndoiesc. Iar dacă nu au nimic de ascuns, de ce și-au ridicat acele ziduri de parcă ar fi cetăți medievale? De ce își ascund "lumea" de ochiul muritorului de rând? Ce se află dincolo de ziduri? Ce afaceri se pun la cale acolo?... Te-ai gândit vreodată? Nu ți-ai dorit niciodată să te afli în acea "lume"? O lume închisă; aproape la fel de închisă ca și lumea Masonilor de unde nu iese decât ceea ce vor ei să iasă și nu se vede decât ceea ce ei arată... Aș putea numi această "lume" la fel de obscură ca toate Societățile Secrete... Chiar aș putea numi această "lume" "Societatea Secretă a Milionarilor" Un fel de... "Clubul Bilderberg" ceva mai mic... Ha, ha, ha... Asta chiar e bună, nu? O frumoasă asociere... ha, ha, ha... Tare mi-aș dori să fac și eu parte din "Micul Bilderberg".

Marius cufundat în gândurile lui, mai că nici nu-l mai asculta. Închise ochii și aproape că adormi. Era un fel al lui de a se sustrage, dacă am putea spune așa, din "visele" lui Florin și a se afunda în propriile vise care nu aveau nimic în comun cu cele exprimate mai sus.

- ...Ce părere ai, omule? continuă Florin. Tu nu ți-ai dori să ai o viață tihnită în care să nu-ți lipsească nimic?
Marius deschise ochii leneș și-l privi indiferent.

- Nu mă interesează.

Florin îl privi aproape cu ciudă.

- Cum așa!? Vrei ca toată viața să fi un "sclav" al lor? Să depinzi de ei? Să-i pupi în fund?

- Florine, dragă, eu nu pup și nu voi pupa pe nimeni în fund. Dealtfel la fel cum eu depind de ei, ei depind de mine. Este o vorbă spusă din câte am înțeles de Patriarhul Justinian: "Proștii îi duce în spate pe deștepți și deștepții îi conduc". Noi împreună facem un "tot" și nu ne putem lipsi unul de latul. Ãsta e adevărul... Ne pupăm în fund unul pe altul. Ei pe noi și noi pe ei, chiar dacă unii mai apăsat și mai expresiv (cum o faci tu)- gândi el dar n-o spuse - iar alți doar dau impresia... Și până la urmă, tu chiar crezi ceea ce spui? Tu chiar crezi că acești "milionari" sunt liniștiți? Eu din contră, cred că aceștia sunt mai "nenorociți" ca noi. Eu nu trebuie decât să duc grija zilei de mâine, pe când ei duc grija numeroaselor dosare semnate, a zeci de conturi din bancă și dacă lucrează ilegal, ei se tem continuu atât pentru viața lor, cât și pentru libertatea lor... ha, ha, ha... Eu sunt mai fericit ca ei, frate, da, da!

- Ești un prost, replică Florin, la fel ca și Andrei!

Marius îi zâmbi cu indiferență.

- Mai bine prost și fericit, decât bogat și plin de griji.

Discuția lor în contradictoriu se opri aici căci Florin văzând că nu are niciun aliat și mai mult, niciun "părtășitor" al gândurilor sale, ieși din apartament cu gândul de a căuta o soluție ca Andrei să accepte moștenirea, iar el să profite din plin de pe urma asta.