poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1644 .



donne che amano troppo
proză [ ]
ficțiuni

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emmagreceanu ]

2012-09-27  |     | 





Vreau să scriu și ezit, temându-mă de banalitate. Pentru a-mi păcăli rațiunea ascult o melodie. Și scriu. Fără miză. După câteva minute, părându-mi sărace cuvintele, renunț și mă-ntind în pat.
Închid ochii.
Încerc să simt un suflet în nimicul întunericului. Sufletul geamăn. Aș putea crede orice, dacă s-ar întâmpla măcar odată.
Dar nu se întîmplă mai mult decît senzația indescriptibilă de gol pe care o simt pulsînd sâcâitor. Liniște acordându-se absurd cu zgomotele comune ale zilei. Mă ridic în coate și fumând, citesc dintr-un mesaj către soră-mea care mă vizitase de curînd să-mi spună că fratele nostru mai mare a murit.

” după ce ai plecat am știut că dacă voi ridica privirile, dacă m-aș fi desprins, descriind acea mișcare specifică de întoarcere, toate aveau să-mi pară rupte de mine. casele luminate de asfințitul roșiatic, palmierii foșnind muțește, haosul mașinilor trecînd pe autostradă, frumusețea unei zile încă de vară…
până și cadența pașilor mi-ar fi părut străină și exagerată, pentru că m-aș fi gîndit că modul în care merg e doar un efect.
mestecînd o bomboană mentolată, am încercat să declin atenția sinelui spre problema lăsatului de țigări.
cu capul în pământ am coborât prin pasaj spre casă.
aerul, devenit parcă presant, îmi apăsa plămânii. și-așa cum în ultima zi, pe plajă, am spus că acea după-amiază era o morgana ce promitea schimbare, la fel și-n acel moment ți-am șoptit în gînd că am mai trăit senzația mergînd cu trenul
ore întregi n-am putut ridica ochii să privesc oamenii.
simțeam cum crește în mine un fel de teamă că dacă aș privi pe cineva, fierbințeala nebună din ochii mei ar putea exploda, devorînd totul. așa că zăceam în amorțeală și pretindeam că citesc. distrusă și fericită în același timp.
ignor ideea că toate-s doar stări exterioare prin care trec. deși ți-am lăsat scris așa. și nu neg.
a te lăsa pradă sentimentului de părăsire, de însingurare, de tristețe, sau chiar de indiferență e ca și cum ai admite că te droghezi spiritual.

uneori nu vrei să te prindă trecutul din urmă. alteori îți faci o obsesie rememorînd imagini , dorindu-ți să existe un univers paralel unde copilăria ta să rămână vie, unde bunicii nu vor înceta niciodată să te aștepte, unde totul rămâne neatins.
și totuși cît m-am maturizat între timp? ”




În apropiere, pe lângă gemulețul deschis, trec oameni. Așezată pe burtă, cu fața sprijinită pe antebrațe, nu le zăresc decât capetele.
E cald.
Prin gemulețul meu, săpat adânc în perete, nu văd decât capete, vârful edificiului vecin și cerul. Un cer stând să asfințească, nori înroșiți de agonia soarelui în cădere, plecând spășiți ca niște copii răpuși de joacă, spre alte zile sau spre nimicul viselor.
De sus, din bucătărie, răzbat sunete casnice, înăbușind sporadic melodia de top a unei formații care se va stinge peste un timp incert. La fel ca orice altceva. Numai veșnicia nu se poate evalua sau stinge. Cât încă suntem, putem vorbi despre veșnicie.
Clinchetul unui cuțit scăpat, mă face să zâmbesc. George gătește.
” o să închid ușile, nu vei auzi nimic, tu odihnește-te”.
Îl aud răzuind cartofii, tăind ceapa, fredonând ”perdere l'amore” și aș vrea să mă ridic, să urc sprintenă scările.
Dar mi se închid ochii. Ceva din decor pe care ochii îmi rămân captivi, lacrimile curgând în josul bărbiei. Poate nici nu are legătură cu imaginea, poate imponderabilitatea e rezultatul dedublării minții mele.

Pisilica sare pe pervaz. Sunt și eu o pisilică și sar să văd ce vede ea.

Un O Malley gras și negricios stă pitit lângă râu. Până să văd ce pândește, sare. Un fâlfâit de aripi, cîteva pene în aer și inima mea bătând furioasă. A fost prea simplu, pare să spună privirea lui. Neîncrezător, se dă înapoi și eliberează prada. Era doar un pui naiv, neatent…
”ce i-ai făcut hidosule?” strig în gând.
Rup o bucățică din zidul vechi și o arunc jos. Pisilica fuge de lângă mine, pasărea zace acolo nemișcată.
Nici măcar nu a mâncat-o, a ucis inutil și-a plecat.
Nu sunt eu răspunzătoare, poate puiul își va reveni, va crește și-i va tăbăci într-o zi blana sau cine știe, poate va crește și doar îl va privi senină, planând peste clădiri.
Zboară pasăre moartă îi voi spune, zboară. Pentru asta tu ești pasăre, iar eu nimic. Doar ochi să vadă.
Nu-mi pot stăpâni dezamăgirea, nu-mi pot stăpâni gândurile infantile, nu mă pot stăpâni să nu rup o altă bucățică din perete pe care o arunc a lehamite în râu. Întorcându-mă să mă reașez cu fața în pernă, zăresc lipită, nu cu mult mai jos de locul de unde am desprins pietricelele, o șopârlă. Sus pașii lui George lipăie spre dulap. Așează farfuriile.
„Tu cine ești? Un fel de Eulalio pesemne?
Nu are mai mult de două degete puse cap la cap. Sunt entuziasmată. Am șopârla mea, un crocodil de buzunar cu care pot vorbi despre trecuturi. La fel ca Albinosul. Sau poate nu. Pasărea de jos e trecut.
Mă gîndesc să-l eliberez. Probabil a trecut de plasă, căutînd gâze și a rămas captiv. S-o fi plimbat vreo zi, poate două, s-o fi minunat de dulapul burdușit cu pături și saci de dormit pentru excursiile în munți, poate de măsuță, ce semnificație poate avea o masă pentru o șopîrlă, în natură sunt toate deja aranjate.
I-o fi plăcut și bolta largă de la capătul patului și desigur o fi fost confuz simțind moliciunea lenjeriei cu desene marine
…Mi-au plăcut să fie cu acest far. Știi ce înseamnă a-ți plăcea? Desigur, nu știi. Nici capricii nu ai poate, la fel ca mine. Tu știi ce ai nevoie, ar spune un om din regiunea ta, eu tocmai asta nu știu…
Și când mă apucă melancolia, mă strecor din pat, trec pe vîrfuri prin camera băieților și vin aici, jos. Deschid geamul, mă așez cu pisilica în poală, și ascult vânzoleala valurilor, gândindu-mă cât de liniștită sunt.

Dar inima? Inima ta bate lipită de peretele casei? Sau poate e inima casei? Simți la fel? În pereți? E un ritm, un ticăit ca de ceas.
Îl auzi în noapte și fără să vrei îți ascuți simțurile până amețești să realizezi de unde vine. Îți lipești urechea de piatra rece și nu e nimic. Te depărtezi și tic-tacul rămâne acolo, într-un loc ascuns de unde se insinuează fragil, ca adierea unei suflări fantomatice.
Ai putea povesti despre casa asta care m-a învățat să fiu supusă. Pereții ei exteriori sunt roși de timp și tot timpul, punându-se de acord cu vântul și ploile, au adus semințe ale plantelor care acum cresc alandala. N-aș schimba nimic, nici măcar rugii de mure de pe peretele lateral, deși nici nu ajung acolo. Și nu pot decât privi cum natura nestingherită face ca ei să-și desfășoare ciclul, etalându-și în final cu indiferență roadele. Murele negre și mari care atrag doar albine și muște, care putrezesc apoi și cad în râu.
Ai descrie ușa mare din lemn lăcuit, ușa care se închide bubuind de greutate, surprinzându-mă mereu nepregătită. Și tresar și înjur uneori chiar cu voce tare în timp ce urc scările abrupte care duc spre holul lung și îngust.
Eu am trecut de multe ori pe lângă fereastra mică de la intrare, fără să-mi pese. Dar poate tu ai găsi interesant felul cum se vede lumea dintr-un loc ascuns.
Recunosc, cînd simt energia fierbându-mi în stomac, mă opresc și întinzîndu-mă ca un copil, pândesc lumea care trece. Mă relaxează grimasele chipurilor neștiutoare, gesturile ascunse, zâmbetele ivite brusc, aplecarea corpului pentru a urca o scară, încruntarea frunții pentru a deschide o umbrelă.
Într-o zi, în care afară ar ploua mult, copleșit de aburii umezelii te-aș găsi în camera dinspre miazăzi unde se adună mereu praful, unde înfloresc cel mai repede florile și tot cel mai repede se ofilesc, unde nu pot dormi niciodată pentru că e prea multă lumină chiar și noaptea.
Sau poate admirând picturile cu pescăruși în zbor de pe zidul holului mic, e un obicei aici, să se picteze direct pe perete.
Am urmărit cum Nilo își așeza vopselele și privindu-l cum trasa linii cu un creion, am spus că probabil e beat din nou, el e mereu beat. Dar îmbinarea ulterioară a unor elemente aparent fără legătură, s-a dovedit esențială, și uite cum te duci cu gândul la viață. Ce rost ai tu aici? Ești doar o linie…

Îmi imaginez că-i pot spune lui George
George, avem o șopârlă. Îl cheamă Eulalio.
George va coborî în chiloții lui de firmă, chiloțeii pe care eu am insistat să și-i cumpere pentru ca ouțele lui să stea comode și să-l aud râzând atunci când mă pune să spun ouțe, țuguindu-mi buzele și strângându-mi sugestiv palma, va coborî lip- lip, gleznele lui frumoase vor apărea pe scări, apoi bustul, zâmbetul
…ai picioare de balerin, îi voi spune, păi sunt balerin, my darling, apoi va face câțiva pași țopăind delicat, un așa om mare și serios.
Un om așa răbdător și calm. Eu sunt ca o furtună de cele mai multe ori. Și-i spun, vreau la film și mă duce la film sau vreau să vedem Busana veche și se lasă tras prin ruinele satului măturat de cutremur , vreau să dansăm în sat alături de bătrâni și dansăm amîndoi vals sau polka, învârtindu-ne până amețim și-i spun scâncind, vreau granita cu gust de iaurt și zmeură și îmi aduce în mâinile lui mari, păhărelul dorit, da, e mult prea bun și e mereu lângă mine. Mereu, mereu, mereu.
Nu îi voi zice nimic. Se va încrunta, va da din cap ca și cum l-am dezamăgit și va spune sigur,
Trebuie să-l eliberezi pe Eulalio al tău, a îngălbenit lipit de zid.

Iar eu categoric nu aș vrea, uite, îți deschid geamul larg, dacă vrei, ești liber. Te și ajut. Deși nu știu cine spunea, vezi tu, eu nu rețin numele, sunt inutile atâta timp cât suntem cam la fel toți, spunea că libertatea fără limite, ucide, și eu cred că libertatea e doar un cuvânt de formă, o definiție fără aplicație, ca și cum ai defini viața că e parcursul unei perioade, cine știe ….

Uite vezi cum vorbind cu tine simt că viața are sens? Vezi cum tu, o linie nesemnificativă, aduni și eliberezi din sufletul meu atâtea cuvinte care altfel ar crește, zidindu-se unul peste altul, până n-aș mai vorbi decît în gând și n-aș mai trăi decât cum se trăiește, în fine, nu trebuie să ții cont, nici nu-mi închipui că ai face asta, tu poți…
Din acea nemișcare profundă, Eulalio al meu, a scos un țipăt scurt și s-a desprins de perete aruncîndu-se în gol. Gesticulând, din greșeală, l-am atins cu un bețișor parfumat.
Până jos e departe, dar sunt ierburi, el e ușor .
Acum pot fugi să-i povestesc lui George cum a țipat și cum am tresărit când a mușcat din băț, aruncându-se apoi ca un sinucigaș, preferând să moară liber decât să devină musafirul meu permanent.
Aș fi avut atâtea despre care să-i spun, lucruri pe care nimeni nu le vede și nu le înțelege.

Mă așez înapoi în pat și-mi spun că orice întâmplare de care te desparți te face să te simți mai singur, acum câteva ore începusem să scriu și-am deviat, copleșită de tristețea unei pierderi, apoi peste câteva minute mă gândeam la câte îi voi spune șopârlei…
acum tot ce am spus a devenit inutil, până și gândurile sunt de prisos, în curând va veni George să mă anunțe că e gata masa. Noaptea va veni peste masă, ziua peste noapte…
toate sunt doar stări.
Iar eu, eu mă supun docilă timpului și lumii, înțelegînd că e inutil să te zbați fie și pentru a culege murele alea mari sau a preveni saltul motanului sau căderea lui Eulalio. Or fi având sau nu un destin? Cui îi pasă. Femeia din mine e predispusă a se precipita povestind nimicuri, având credința că în spatele nimicurilor, alergând, va găsi o clipă pe care o va putea eterniza.
Dar despre veșnicie nu se știe nimic…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!