„În fiece dimineață, o antilopă se trezește în Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai repede decât leul dacă nu vrea fie mâncată, ca a doua zi să se gândească la a doua zi.
În fiece dimineață, un leu se trezește în Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai repede decât antilopa dacă nu vrea să moară de foame, ca a doua zi să se gândească la a doua zi.
În fiecare zi, cineva se trezește și nu numai în Africa și în fiece zi știe că trebuie să alerge mai repede dacă vrea ca a doua zi să se gândească la… a doua zi”!
Am găsit replica asta la sfârșitul unui film, nu mai știu care, m-a marcat nu acțiunea în sine, ci aceste cuvinte. Animalelor le este simplu, știu că-n fiece zi trebuie să facă ceva, să fugă, să rumege sau să rupă, să sfâșie, ori să moară.
Mie ce-mi este hărăzit în astă Africă?
În fiece dimineață mă trezesc și după scurta-mi conversație cu Mântuitorul, dau leului dintr-o bucată de antilopă, sub formă de cafea și fum de țigară, apoi fug. Fug spre vremelnicele-ndatoriri ce mi se pare că de la mine leul lumii le așteaptă; astfel, dau iar jertfă bucata de antilopă pe altarul cotidienei nebunii. Bucăți din mine răsfrânte-n timp și semeni. Alerg apoi spre magazine, atenta antilopă din Africa cea mare nu are a se teme decât de leii cei flămânzi, flămânzii-mi prădători mă-mbie în suave măști pe palide fețe cu marfa lor, ei nu vor carne, ei o vând, ar vinde și suflete, dar nu le stă în putere; pe bani cumperi doar marfă și ei în asta se afund. Parcursul vieții te face să întâlnești mulți oameni și dintre ei există o persoană care nu este ca toate celelalte. Este acel cu care ai putea să vorbești ore în șir și să nu te plictisească, acel căreia ai putea să-i spui lucruri fără să te judece, acel pe care nu-l vei lăsa să-ți scape niciodată.
Mai apoi, alerg de hienele flămânde ce pândesc; ele nu au curajul leului să atace, nu fug după pradă, ci așteptă un dărab de hoit pe care vremea-l lăsase în urmă-i, eu l-am uitat, dar ei îl aduc pe tapet, dându-i trecutului valoarea zilei de actual, de hrănesc hienele mele cu amintirile ce dor, au sadica plăcere de a veni în haită să-nfulece. Trăiesc din trecut ca să nu poată vedea viitorul, sunt prea mici și slabe pentru ziua de azi, de privit în ochi, nici vorbă să te poată privi, nu au demnitate, ele doar îți mănâncă nervii tocând ce a trecut, dorindu-te jos acolo în cloacă, că doar, cum poți tu să nu fi parazit când ele sunt, de ce să ridici capul, de ce să fi tu însuți, de ce să alergi spre mai bine, când trebuie să te ferești de hiene? Astfel, mai dau leului un crâmpei de antilopă, un ceva scris să poată citi. Aci, în Africa din mine, în fiece dimineață, un leu rage ca antilopa să fugă, cum și eu fug.
La amiaz', fug din căldura Africii, mă trag la hodină, dar leul, leul nu se oprește, mai vrea hrană, el, prădătorul, nu cere, vine și o ia. Din liniștea-mi sufletului rămâne o scrijelitură, din tot se-nfruptă el. Îmi ia, hapsânul și foile scrise și gândurile ce nu au prins viață. Încercări mentale de răzvrătire, mai bine zis repunere în adevăr, nu leul a trăit în locul meu, el lasă acvilelor din hoitul de povești și vorbe, fără să simtă o singură clipă ce am simțit eu.
Seara, ei, seara, nu știu ce va mai face leul, sunt doar la amiaza Africii dinlăuntru-mi; las Timpul să decidă de va mai fi o seară și o zi a sufletului meu. O certitudine am din fugă-mi reținută: o să-l ascult doar pe cel ce-mi vorbește cu ochii, o să-l înțeleg doar pe cel ce îmi atinge sufletul fără ocolișuri și o să mă implic doar atunci când am încredere deplină în cineva. Și mâine:... „de va mai fi mâine… o să mai dau și mâine prinos de rugă Creatorului și jertfă de cuvinte-nsâgerate leului.”
Antilopele Africii fug zilnic, dar nu zilnic un leu se hrănește cu ele. Însângerate vremuri, sofisticatul leu. Cu toată-mi fuga în Africa mea, am iubit, am pierdut. Mi-a fost dor și milă, dar am rănit, am avut încredere, dar am făcut greșeli. Din toate acestea, cel mai important, am învățat! Am învățat să mulțumesc zâmbetului ce-mi face ziua lumină, am învățat să mă ridic atunci când cad și de cad, iar să o iau de la capăt pentru că nimic nu mă oprește să stau drept, cum nimic nu mă oprește, căzut fiind, să stau în tină. Am învățat că trebuie să știu să mor și să-nviez în fiece zi, deoarece viața-i continuă moarte...
În fiece zi, în Africa, o antilopă fuge de un prădător, cum în fiece zi, Africa-mi renaște.