Cică era o dată un om foarte urât, care avea bani dar era foarte zgârcit și rău la suflet. Pe deasupra era mic de înălțime, ghebos, cu dinți negri, negi pe nas și păr nespălat. Mersul era șchiop și avea o mână paralizată, iar respirația îi puțea îngrozitor. Copii râdeau de el, oamenii îl ocoleau, vecinii îi aruncau gunoaiele în curtea lui. Până și câinii îl lătrau atunci când mergea pe drum. Despre penis...ce să mai vorbim, era cât degetul mic ...dar mai putea din când în când să-și exercite funcția cu o pitică de la circul din oraș, care îl aștepta noaptea pe furiș și pe care o plătea cu bani mulți pentru 3 minute de sex, după care femeia de la circ vomita.
Piticul nostru însă avea o soție frumoasă și tânără, care în urmă cu câțiva ani s-a măritat cu el la insistențele tatălui ei, fiindcă piticul ghebos le-a sters datoria familiei fetei.
Într-o zi, la urechile pocitaniei ajunsese un zvon cum că nevasta lui cea frumoasa îl inșeală. Azi o vorbă, mâine o altă vorbă...piticul a găsit câteva semne mai ciudate, dar niciodată nu a reușit să-și prindă nevasta în fapt împlinit. A renunțat la lapte numai ca să nu vină lăptarul la ei, la poștă se ducea chiar el, numai să nu vină poștașul, a schimbat încuietorile la uși și porți, la cumpărături se ducea numai el ca să nu iasă nevasta din casă. Înebunit de gelozie, într-o zi, piticul și-a ucis soția și a îngropat-o într-o pădure. Și-a anunțat vecinii că soția lui a plecat la sora ei departe, și că el a rămas singur în casă. Și uite așa, piticul nostru trăiește probabil și azi.
Aparent o poveste dezgustătoare cu final oribil are un anumit înțeles.
Piticul, cu toate caracterele lui urâte, credea că personajul lui e cel mai bun, și i se cuvine ca soția să îl iubească, oamenii să îi poarte respect, copii să îl salute pe stradă și el să fie cel mai respectat din orașul lui.
Egoul nostru e piticul. Se apără și îșă iubește personajul cu orice preț și crede în puritatea lui chiar dacă e ghebos de greutăți, plin de defecte, schiop de la atătea lovituri la picioare, orb de atâtea păcăleli, surd de atâtea minciuni.
Suntem de multe ori piticul care se crede îndreptățit să-și omoare nevasta, să ascundă adevărul, să mintă oamenii care îl înconjoară, și chiar pe sine însuși, în numele unui lucru considerat bun doar de propria persoană.
Toti își apără personajul, piticul, fără să conteze calitatea lui. Mintea fabrica motive ca pe niște droguri pentru a justifica propriile actiuni uneori greșite și rele.
Judecata dreapta a unei fapte se poate face numai fără motivația ei.