- Confirmă situația, ofițer Ray, se auzi glasul subțire al centrului de control în cască.
- 288.156R, ofițer Ray. Am reușit să-l prind și să-l imobilizez pe Maxtor Tuffin. Cer permisiunea de a fi teleportați de urgență la sediu. Terminat!
La auzul veștii că Maxtor Tuffin a fost capturat, se auziră reacții de bucurie în cască, după care centrul adăugă:
- Ok Ray, ai făcut o treabă bună. În circa 40 de secunde veți fi aici. Deschide Overgate-ul și dă-ne coordonatele poziției în care vă aflați.
Raza albastră a Overgate-ului îi înconjură asemeni unei bile transparente, în care începeau ușor – ușor să se piardă. Particulele de energie emanate de aceasta se arătau ca niște mici artificii în lumea pe care tocmai o părăseau. După ce raza albastră dispăru, se aflau la sediul central al poliției spațiale. Ray era felicitat de colegi pentru succesul cu care îndeplinise această misiune.
- Luați-l pe nenorocitul ăsta de aici și trimiteți-l acolo unde îi este locul, spuse Ray furios.
- O să plătești pentru asta Starter, ține minte! urlă Tuffin în timp ce era luat și dus direct către Aragena.
Ray Starter, la cei 30 de ani ai săi, era unul dintre cei mai de seamă ofițeri de poliție al infatuosului oraș Ener. O lună întreagă de zile umblase, căutând prin tot felul de lumi paralele, care mai de care mai ciudate și mai stranii, să dea de urmele ticălosului de Tuffin. Maxtor Tuffin călătorea prin aceste universuri paralele pentru simplul fapt de a-și acumula energiile necesare pentru a deveni invincibil. Știa că aceste călătorii în Universul Paralel fuseseră interzise iar acum avea de suportat consecințele Penitenciarului Galactic. Aceeași soartă o avea oricine altcineva care nesocotea legile marilor conducători.
Ray era bucuros că în sfârșit reușise să pună mâna pe el și aștepta cu nerăbdare să-și înceapă concediul mult așteptat peste patru zile.
- Bine lucrat Ray. Pentru misiunea asta cred că meriți douăzeci de puncte, îl felicită partenerul său Algan, în timp ce se deplasau pe coridorul strâmt și puternic luminat.
- Chiar crezi?
- Sigur.
Ajunși în dreptul informerului digital, Ray își accesă meniurile sale și observă că a primit cinsprezece puncte. “Erai pe aproape, Algan” spuse acesta în gând. Își făcu raportul trimițându-l comandantului, după care se deconectă din rețea. Se îndreptă spre cana de cafea. Luă o gură apoi zise:
- Astăzi am să plec mai devreme acasă, deoarece nu mă simt prea bine, anunță Ray.
Se pare că urmărirea nu-i făcuse prea bine și nu mai avea energie.
- Bine colega. Ai grijă, du-te acasă și trage un pui de somn, spuse Algan care îl văzu că nu arăta prea bine. Ne vedem mâine!
- Pe mâine… oftă acesta în timp ce se îndrepta spre ieșire.
Nu locuia prea departe, apartamentul îl avea la câteva clădiri distanță de sediu, așa că ajunse cu mașina sa în numai câteva minute. Formă codul de acces, își puse amprenta digitală apoi se auzi vocea tipică a robotului:
- Autograful vocal pentru identificare, vă rog.
- Ray Starter, spuse acesta.
Sistemul de protecție se deconectă și păși în casă.
- Lumină! Contrast mediu, dădu Ray comanda, apoi camera se umplu de lumină. Se duse la bucătărie, desfăcu o sticlă de gin, își umplu un pahar apoi veni în sufragerie. Porni televizorul suspendat pe plafonul camerei și se aruncă în patul moale și pufos. Tocmai se făcea reclamă la noua croazieră numai pentru bărbații neînsurați, care doreau un loc de aventură și de distracții pe planeta Cristalana. Ray neavând familie, deveni interesat deoarece mai erau puține zile și intra în concediu. Se gândi că poate ar putea să meargă și el acolo pentru a se mai relaxa puțin și a scăpa de stres, mai ales că fuseseră prezentate și frumoasele cu care își vor petrece timpul. Se hotărî ca mâine să dea o fugă până la agenție să-și rezerve și el un loc.


După câteva ore bune, spre dimineață…


Zgomotul propriei sonerii îl făcu pe Ray să sară amețit din patul moale. Se îndreptă adormit spre ușă și o deschise. În pragul ușii se afla Judy, marea expertă în domeniul informatic – o prietenă de-a lui. Uitase că o rugase acum două zile să treacă pe la el să-i reprogrameze robotul model 34 de casă care i se defectase din nou.
- Nu te-ai trezit încă, somnorosule? îi reproșă aceasta pășind înăuntru.
Arăta extraordinar de bine fata în corpul acela suplu, care emana un real aer erotic. Era o roșcată cu ochi albaștrii, și nu prea o interesa persoana lui Ray, atâta timp cât acesta plătea bine pentru serviciile ei. Venise îmbrăcată într-un costum negru ce-i punea în evidență toate formele trupului.
- Scuză-mă dragă, uitasem că trebuie să vii astăzi. Să te servesc cu ceva de băut?
- Mai târziu. Acum vreau să-ți repar rabla de robot. Unde este?
- Aaa… intră acolo și vezi că trebuie să fie printr-un colț undeva, îi arăta Ray către cameră.
Judy deschise ușa camerei, păși înauntru și îl zări pe micuțul Twitty la colț. Twitty era porecla pe care o dăduse Ray robotului, iar acest nume îi plăcea și lui Judy fiindcă era un nume drăguț. Îl luă și se uită puțin la el studiindu-l, apoi se apucă să meșterească ceva la alimentare. Înlocui o plăcuță de circuite cu alta nouă apoi resetă softul și reprogramă sistemul de operare. Totul nu dură mai mult de douăzeci de minute, timp în care Ray avu timp să se spele. Twitty părea ca nou și începuse deja să facă treburile pentru care fusese programat.
- Al naibii micuț și acum mai merge, adăugă în șoaptă Judy, apoi se îndreptă spre sufragerie.
Apăru și Ray care tocmai ieșea de la baie, proaspăt spălat și aranjat și o văzu pe Judy întinsă pe canapea.
- Þi-am reparat mormanul de fier, nu a fost cine știe ce, îi spuse aceasta.
- Bine. Așteaptă aici, să nu te miști. Apoi Ray dispăru spre bucătărie, unde cotrobăi să găsească o tavă și două pahare. În timp ce intră în sufragerie și așeză tava pe masă, Judy îi sugeră:
- Ar trebui să-ți cumperi și tu un model mai nou. Twitty ăsta al tău s-a învechit foarte mult. Poate un “Cyrux 45” sau un “Tugar”, sunt mai performante să știi.
Fugi înapoi în bucătărie de unde unde se întoarse cu o sticlă pe care scria lichior de ciocolată și cu un platou de fursecuri și napolitane. Le puse pe masă langă tavă, apoi turnă băutura în pahare.
- Ce-ar fi să lăsam roboții în treburile lor și noi să ne vedem de ale noastre? Servește-te, îi arătă acesta platoul cu aperitive.
- Da, dar trebuie să plec, dragă Ray. Îmi pare rău că îți spulber visele dar mai am ceva de rezolvat. Și în plus tu trebuie să pleci la serviciu, îi răspunse aceasta refuzându-l pe un ton prietenos. O fi arătând ea bine, dar nu era o târfuliță de la colțul străzii.
Roșcovana se ridică în picioare, luă două napolitane apoi se îndreptă spre ieșirea din apartament adăugând înainte sa închidă ușa:
- Nu uita să mă chemi dacă mai ai nevoie de ceva. Pa!
Ray îi comandă lui Twitty să strângă masa și să facă curățenie în casă. Își puse uniforma și echipamentul de polițist, apoi deschise ușa să iasă. În timp ce activa sistemul de securitate, se auzi semnalul sonor al computerului ce anunța primirea unui nou video-mesaj.
- La naiba! exclamă acesta. Lasă că-l verific când mă întorc, apoi se îndreptă în fugă spre mașină deoarece era în întârziere.
Probabil Ray gândi că acel mesaj era neimportant și merită amânarea citirii lui. Nu știa că acel mesaj îi va schimba definitiv viața chiar și lumea în care trăiau cu toții. Va descoperi la momentul oportun acel pericol, dar nu va fi deloc încântat.