poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 724 .



Fantasme
proză [ ]
Șchiortu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viplo ]

2011-10-23  |     | 



Părea să se fi făcut dimineață, totuși.
Era o plăcere să-ți petreci nopțile de vară sub cerul liber, la marginea secularului parc Cișmigiu, așternut să-ți fie pământul moale, acoperit cu iarbă deasă, iar pătură să-ți faci din frunze proaspete de dud, că-s mai moi și mai plăcut mirositoare și nimănui de tine să nu-i pese și nici chirie să nu-ți ceară pentru spațiul ce-l ocupi, cu voie, poate, doar de la bunul Dumnezeu.
Iarna era altceva. Îți găseai cu greu un culcuș peste noapte și asta numai dacă erai norocos să strângi destui bani din cerșit ca să-ți poți plăti locul într-un canal traversat de conducte cu apă caldă sau prin vreo clădire părăsită.
Erau destui ticăloși care puseseră monopol până și pe aceste mizere adăposturi, care reprezentau totuși salvarea pe timp de iarnă a a bietelor făpturi care sunt copiii străzii.
Ei, dar până la iarnă va mai apune de multe ori soarele. Acum suntem în luna lui cuptor și viața pare să fie într-adevăr o minune.
Așadar, fiindcă se făcuse, totuși, dimineață, copilul dădu frunzele ce-l acopereau la o parte și chiar înainte de a deschide ochii trase de câteva ori, adânc, aerul dimineții în plămâni. Nimic nu e mai gustos pe lumea asta decât aerul curat al dimineții, inspirat cu putere și poftă, ca și cum ai inhala odată cu el însăși viața.
Seara nu reușise să mănânce nimic și îi fusese greu să adoarmă din cauza aceasta, însă acum uitase de mâncare, sau poate se săturase cu aerul proaspăt ce-i primenise plămânii. Ba chiar îi era sete acum, așa că merse la o cișmea din parc, își astâmpără setea și apoi se spălă și pe față, nu de alta, dar să simtă razele soarelui mai aproape de pielea lui.
Mai mult în joacă făcu la repezeală câteva mișcări care să-i dezmorțească oasele și să-i pună sângele în mișcare, după care porni la voia întâmplării prin parc.
Copilul părea să aibă între 10 și 12 ani, cred că nici el nu știa cu siguranță cât și fugise, ca toți copiii de teapa lui, dintr-un orfelinat.
De ce oare preferau toți acești copii, sau, mă rog, marea majoritate, să lase traiul sigur din adăposturile special făcute pentru ei și să ia în piept, încă de fragezi, viața cu toate neajunsurile și pericolele ei?
Să fie instinctul firesc al omului de a trăi liber? Sau refuzul de a trăi în acele închisori, de unde nu pot ieși când vor?
Copilul nostru era o arătare foarte haioasă pe aleile parcului, chiar puțin ciudată, după cum era îmbrăcat.
În picioare avea o pereche de cizme din cauciuc, evident, cu câteva numere mai mari, ce-i ajungeau până la genunchi. Deasupra cizmelor se vedeau câțiva centimetri de piele, nu tocmai curată, peste care atârna o pereche de pantaloni scurți de culoare incertă, însă abia acum urmau piesele de rezistență ale ținutei puștiului și anume, o jachetă din piele maro, strânsă pe talie, iar pe cap o căciulă din blană sintetică, din accelea rusești, ale cărei urechi atârnau slobode de-o parte și de alta a capului copilului.
Și era luna lui iulie.
Nu era trecător care să nu întoarcă, amuzat, capul după micul Gavroche, dar lui nu părea să-i pese de lume nici măcar cât îi păsa lumii de el.
Era el, oare, fericit?
Nefericit sigur nu era, fiindcă Dumnezeu îi dăduse puterea, sau inconștiența, de a trece surâzător peste toate încercările vieții.
Acum ieșise din parc și o luase în sus, pe bulevard, aruncând câte o privire aparent dezinteresată în coșurile de gunoi.
La două coșuri distanță îi atrase atenția un câine care se chinuia să rupă cu ghearele o pungă, care cu siguranță ascundea ceva de mâncare.
Copilul grăbi pasul și în câteva clipe îi luă câinelui prada din gheare. Animalul părea să fie tare bătrân și prin multe părea să fi trecut în lunga-i viață, întâmplări care își lăsaseră din belșug amprenta pe înfățișarea lui. Era șchiop de un picior din spate, chior de un ochi și, de parcă nu ar fi fost de-ajuns, mai avea și o ureche sfârtecată.
Totuși, în ochiul teafăr, avea o jumătate de privire destul de inteligentă.
O fi fost experiența cea care l-a făcut să rămână în așteptare la câțiva pași de copil și să nu dea bir cu fugiții, ori o fi crezut că primește și el ceva din pachetul cu mâncare, sau, măcar să știe ce-a pierdut.
După ce-l gonise, copilul nu-i mai dădea nici o atenție. S-a așezat pe o bancă, a întins tacticos peste ea un ziar mai curat din ziua precedentă, de parcă ar fi așternut o față de masă și abia apoi a desfăcut punga.
Surpriza a fost totală. În pungă se aflau resturile unui pui fript din care, cel care-l cumpărase, nu mâncase decât pulpele, o aripă și ciugulise ceva din piept. Încă lăsase în pungă și patru chifle, dintre care numai una era mușcată și un pahar cu mujdei de usturoi.
În loc să chiuie de bucurie, copilul s-a apucat să blesteme în gura mare pe cel care își bătuse joc de atâta mâncare. Nu înțelegea cum pot unii, oricât de bogați ar fi, să cumpere mai multă mâncare decât au nevoie, pentru ca apoi s-o arunce. Îi ura pe acești oameni și îi mulțumea numai lui Dumnezeu când îi scotea în cale asemenea resturi.
Se imagina deseori la masa unor astfel de bogătași, încărcată până la refuz cu bunătăți și obligându-i să mănânce tot. Parcă îi vedea cu ochii bulbucați încercând să-și îndese în gurile căscate bucăți mari de mâncare, iar mâncarea li se scurgea pe hainele scumpe murdărindu-le, iar el stătea în fața lor lovindu-i cu o nuia peste mâini atunci când aceștia încetau să mănânce.
La început se amuza copios de spaima bogătașilor, dar apoi i se făcea rău și, deși el nu mâncase nimic, vomita.
Dar acum nu avea chef de astfel de scene și, pentru că îi era foame, s-a apucat să mănânce.
Câinele îl privea de la distanță, lăsându-și alternativ capul pe câte o parte și părea să fie pregătit în orice clipă să vină și el la masă.
Copilul luase o îmbucătură zdravănă și abia dacă mestecase de câteva ori când a simțit ochiul câinelui ațintit asupra lui. S-a oprit din mestecat, uitând chiar să și înghită ceea ce mestecase și dintr-odată i s-a umezit privirea.
I s-a făcut rușine de el însuși și s-a simțit de parcă ar fi fost unul dintre bogătașii risipitori, iar câinele ar fi fost el, copilul străzii, neajutorat și adesea nemâncat, care nu de puține ori se uitase prin geamurile restaurantelor la oamenii care înfulecau, nepăsători la foamea altora.
Ba mai mult, acest câine era proprietarul de drept al bucatelor, pentru că el le găsise aruncate la coșul de gunoi.
Parcă citindu-i gândurile, câinele s-a apropiat de copil.
Au împărțit mâncarea, câinele având ca bonus și oasele rămase din porția băiatului.
Din clipa aceea cei doi aveau să fie nedespărțiți, suferind împreună de foame și împărțind întotdeauna chiar și ultimul colț de pâine.
Copilul îl botezase pe câine Șchiortu, ceea ce vroia să însemne o împreunare a „calităților” animalului, adică șchiop, chior și sfârtecat, sau, cu alte cuvinte, aproape mort. Câinele nu părea să înțeleagă ironia din numele ce-l căpătase și, de câte ori îl auzea pe copil strigându-l, ciulea urechea zdravănă și se repezea șontâcăind la picioarele lui.
Formau o echipă formidabilă.
Din păcate oamenii erau mult prea preocupați de problemele lor cotidiene pentru a mai observa superbul spectacol pe care-l ofereau, gratuit, cei doi saltimbanci fără voie ai vieții.
Ce lume nebună! Ce timpuri cretine!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!