poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-07-06 | |
Autobuzul curgea pe șoseaua înțesată cu mașini, lamentându-se din toate încheieturile, sub greutatea călătorilor. Oprește la prima stație, unde se încovoaie asemenea unui bivol întărâtat. Cineva dă să coboare. Își face loc cu coatele, ca atunci când, zelos, omul își croiește drum în viață. Se aude o voce dogită, bătrânicioasă:
- Ce faci, domne? Ne dărâmi? Pentru o stație, iei autobuzu’? Doar te-ai urcat, că și cobori! Dom’le, ce lume! Astăzi, toți are tălpi subțiri. Cu pătura în cap și cu ochii fixați în ecranul calculatorului, suferind de blocaj major de imaginație, ca urmare a frigului - din pricina datoriilor la Termoficare, se întârzia livrarea de agent termic în apartamente, Nimeni rostește rar, liniștit: - La restaurantul „Hanul hangiței”, local mărginaș al orașului, dar căutat, îndeosebi, pentru nunți și botezuri, petrecerea era în toi, invitații prinseseră chef după tăria de la aperitiv și după vinul tămâios; așa că, în pauza de masă, de după servirea fripturii, își zgâlțâiau, cu voluptate, burțile, să facă, astfel, loc băuturii ce avea să urmeze. Lăutarii cântau de zor, abia ținându-se de solista grăbită să-și încheie programul și să plece la o altă nuntă angajată, iar mesenii, transpirați leoarcă, nu mai pridideau cu hora, o nebunie în ritm îndrăcit. La acea oră înaintată a serii dar de mare trafic, doi indivizi mai puțin comuni, discută numai pe înțelesul lor: - Oglindeală la nicovală!, spune primul. - Bufet lustruit, ușchi legătură, șalupe cu scârț?, întreabă al doilea. Sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră nu pricep o iotă din ciudatul dialog, așa că eu care am studiat „Limbajul infractorilor”, de Traian Tandin, o să vă traduc: „Privește discret în spatele tău!”, spune primul. „Care-i victima, tipul care arată bine hrănit, fără cravată și poartă pantofi cu toc?”, întreabă al doilea. Un tip cu voce educată răspunde în locul celui care reușise să coboare în stație: - Dumneata ai face la fel. Mai ales dacă ai fi grăbit... - Aici te contrazic, se zburlește bătrânul, cu poftă de arțag. În viața mea, am făcut mulți kilometri la picior. Acum am luat autobuzul că merg în celălalt capăt al orașului. Că, pentru o stație, nu mă mai înghesuiam. Mă uit, însă, la ăștia mai tineri, parcă s-au născut în mașină... Da’, la o adică, dumneata de ce te amesteci? Te simți cu musca pe căciulă ori faci, cumva, pe avocatu’? - Nici una, nici alta, spune educatul. Dar să știi și mata că autobuzul poate fi folosit de toți cetățenii, fără deosebire de sex, vârstă, greutate, că de-aia îi zice mijloc de transport în comun. Firește, contracost. - Chiar și pentru o stație? - De ce nu?! - Dacă tăceai,... filozof te chemai... Adaugă Nimeni, într-un târziu: - Mâncare copioasă, cântece de pahar, de dor și jale, „La fereastră stau și plâng”, „Elodia e moartă, dar lumea tot mai speră”, interpretate de un tuciuriu, acompaniindu-se singur la țambal, apoi veselie bestială, distracție la maximum, încât toți nuntașii se simțeau de parcă li s-ar fi administrat energizante... Și... „Nașule, unde ai pus banii”, urla virtuos, cântăreața. Dar, cum înmormântare fără râs și nuntă fără lacrimi nu s-au văzut, în toiul nunții se petrece un lucru care o întristează pe mireasă. Prietena ei cea bună, cu fața spălată în lacrimi și rimel, i se confesează, trăgând-o spre ușă: „Prietenul meu e la spital, accidentat grav și, ca o premoniție, ieri-noapte, am visat că o să-mi cadă un dinte din față, adică o să-mi moară cineva apropiat!”, iar miresei îi pare nespus de rău, îi înțelege prietenei suferința și o urmează orbește în frigul de afară, spre a o consola, fără a se gândi vreo clipă că, astfel, dădea o mână de ajutor la „furatul miresei”. Când realizează că tocmai fusese răpită, se afla deja împreună cu a sa bună prietenă și cu alți doi tineri, colegi de-ai mirelui, în mașina parcată strategic în apropierea restaurantului. "Ha, ha, râdea tânărul de la volan, puțin cam amețit de la păhărel, să vedeți ce mutră o să facă nașul!", zice el cu referire la cine o să plătească răscumpărarea miresei; căci după obicei, dacă era furată înainte de miezul nopții, răscumpărarea o plătea nașul iar dacă se întâmpla după, plătea mirele. "Îl știu pe calic!", zice tovarășul său de pe scaunul de alături, într-un acces de euforie bahică. - Nexam covrigi pe clapă! Husăn cu feștilă, glicerină în parlament, spital cu răsuflători lux, saftea la căldură! Servit? „Nu, nu te-ai orientat bine! Este vorba despre o victimă sigură: tipul care fumează este băut, are buzunarele largi la palton, care este deschis la nasturi, iar la haină se observă portofelul în buzunarul interior. Aici trebuie acționat. Tu îl vei fura, ai înțeles?” - Servit! „Am înțeles!” Vorbește, apoi, Nimeni, ca de unul singur: - În mod obișnuit, miresele furate erau duse la meciuri de fotbal, în vreo discotecă sau în vreun bar, la o terasă în parc, sau erau plimbate prin oraș cu limuzina, timp în care se purtau negocieri pentru răscumpărare în bani, în băutură sau în prestații artistice gen cântece de cătănie, recitări de poezii patriotice, din partea nașului ori a mirelui. De astă dată, răpitorii hotărâseră să plimbe mireasa cu mașina personală prin oraș, iar cel care purta negocierea la telefonul mobil era tocmai tânărul de la volan: "Alo? Domnul mire? Tocmai am furat mireasa. Ha, ha, ha"... "Nu se poate! Am fost mereu cu ochii pe ea". "Hai, hai, lasă-te de chestii! Cu cine negociem?" "Cum cu cine?! Cu mine!" "Hai, zi, ce oferi?" "O ladă cu bere"... "Numai atât? Așa-ți dovedești dragostea pentru mireasă?" "Plus o ladă de șampanie"... "Ești pe-aproape, dar nu de ajuns". "Ziceți voi, ce mai vreți?!" "Să faci un dans pe masă după ce pleacă nuntașii"... "O.K! Dar să prezentați dovada răpirii"... "Pantoful, desigur!" Apoi, se întoarce către mireasa aflată pe canapeaua din spate a mașinii: "I-auzi, să-i ducem un pantof! Care, de la stângul sau de la dreptul? Ha, ha, ha"... Autobuzul curge anevoie pe șoseaua aglomerată; șoferul obosit, după o noapte de chef, ardea de nerăbdare să iasă din tură și să o țină acasă direct în pat. În autobuz, o hărmălaie de nedescris; oamenii erau nervoși la capătul zilei, unii veneau de la muncă, alții de la crâșmă, iar alții veniseră la buzunărit, dar șoferul nici că auzea: - Salt la maimuță, mumie cu coviltir, mărar pe șanuri, moară galbenă, lămâi berechet! „Eu voi fura din poșeta femeii aceleia, distantă, elegantă, care poartă pălărie, are păr pe picioare, ceas de aur la mână, și foarte mulți bani!” -Tataie, ține-te bine de bară, i se adresează bătrânului un bărbat în floarea vârstei, vânjos ca un copac de munte. N-am chef să te duc în spinare. - Adicătelea, ce vrei să spui? Că eu stau pe spinarea ta? Þapinarule! - Eu, țapinar?! Mă întreb de ce m-aș pune cu un individ ca dumneata... - Tac’tău e individ, auzi, nu eu! Să-ți fie rușine, jignești oamenii așa, fără motiv... Mă cunoști de undeva, de mă faci individ? - Vezi-ți, domne, de cale! Ai ieșit cu șnapțul în nas la plimbare, noaptea!... Fosilă alcoolică! - Cum? Ce-ai zis? Þi-o fost silă... de mine? Þie să-ți fie silă? Nespălatule! I-auzi, i-e silă de mine! Hai, coboară cu mine, să te dau pe mâna poliției! Iar tu, ăsta, ce te holbezi așa? Nu vezi că vreau să trec mai în față? Dă-te, mă, la o parte! Dați-vă la o parte! Ați ajuns toți niște simandicapați! - Spuneați că mergeți la capăt de linie!, îi reproșează educatul bătrânelului. - Voi să mergeți! Până pe lumea ailaltă! Că acolo e bine, nu e înghesuială ca aici. Animalelor! În cameră, din ce în ce mai frig. Nimeni grăbește finalul poveștii: - Peste puteri de obosit, ațipind la volan, șoferul pierde controlul autobuzului; rămas fără direcție, mastodontul se ciocnește violent cu bolidul care venea din față și în care se afla mireasa. În nefericitul accident au pierit câțiva oameni cu dorință mare de viață, fără lumânare și neîmpărtășiți. Din acest motiv, se zice, negăsindu-și liniștea, în fiecare an, în același loc și la miezul nopții se întâlnesc fantomele celor morți. În aceeași lună și zi din an și în același loc, își fac prezența umbre, spirite ale celor care au murit fără a le fi sunat ceasul și care încă bântuie pe locul de care memoria și energia lor s-a legat. Și între aceste forme ciudate, se conturează o vedenie în alb, cu înfățișare de mireasă și cu un pantof în mâna întinsă spre trecători... Iar peste ani și ani, gingașa fantomă încă mai bântuie locul acela blestemat, denumit de localnici „Mireasa furată”... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate