poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-17 | |
Pentru orice observator alert majoritatea reclamelor la TV nu au nici un sens.
Ce importanță pot avea 20 minute în plus pe abonament în rețea dacă în realitate nu știi cum să activezi mai repede opțiunea silențios? De ce te-ai duce la Altex sa le demonstrezi că ai găsit ceva cu 10 bani mai ieftin decât la ei, ca să îți dea ei de 10 ori diferența (când numai benzina necesară să pleci cu diferența în buzunar te costă de 10 ori cât îți returnează ei)? Ce relevanță au că alții fac prețurile knock out când salariul tău este groggy de când te știi? Nu am înțeles niciodată acestea până un bun și grizonat amic al meu mi-a atras atenția asupra guțanului. Guțanul este un nume generic care încadrează consumatorul tipic român. El are un comportament ierbivoro –- rumegător , cu tendința de a pășuna îndelung ierbuță de proastă calitate, pentru care se lasă muls, tuns, inseminat și ciomăgit. Ciobănașul îi este cel mai bun prieten și guțanul tipic ascultă, cu boticul din ce în ce mai umed cuvintele calde și mîngâietoare care transformă fânul în otavă, grajdul în Hilton și căruța în SUV. Cu mugetul timid guțanul încuviințează și scoate bănuțul din blăniță, semnează orice leasing cu copituța și își pironește ochișorii pe produsele sclipitoare și cvasiinutile pe care ciobănașul i le așează ca prin magie în față. Guțanul are 2 momente fundamentale existențiale : - “guțanul cu boticul umed” – extaziat, cu cardul pregătit, ochișorii lucioși, boticul plin de bale ; în momente electorale se manifestă zgomotos , cară găleți portocalii, pungi de alimente roșii și umbrele galbene ; termenul de “bizon electoral” este la fel de adecvat - “guțanul nervoșel” – are boticul uscat, fundulețul penetrat și o dispoziție homicidală față de ciobănel, pe care nu o mai poate împărtăși adecvat, acesta fiind în altă parte.În principiu în acest moment guțanul posedă unități de fond, dar nu bani, minute libere de abonament dar un telefon nefuncțional, cameră cu vedere la mare dar fără apă caldă, teren intravilan, dar fără drum, canalizare, electricitate sau apă potabilă, frigider care merge bine dar răcește prost, mașină care are aproape toate opționalele plătite dar consumă cu 5 litri % mai mult decât spusese ciobănelul, etc. Sigur oricât de înduioșător e guțanul nervoșel nu se compară cu bizonelul sodomizat; acesta are pielea (de fapt mai multe piei) jupuită de fel de fel de impozite și TVAuri, porția de arat i s-a dublat și ieslea conține cu 25% mai puțin fânișor. O ură necaracteristică îl macină și tare ar lua în cornițe ciobăneii electorali, dar aceștia, ca niște picadori netrebnici ce sunt au dispărut din pășune unde mai există de obicei doar un toreador chel, cu un râs neplăcut care îi tot explică că și cu mai puțin fân e la fel de bine dacă îl rumegi de 2 ori și că la nivel de cireadă lucrurile merg spre bine Din păcate atât guțanul nervoșel cât mai ales bizonelul sodomizat au memoria destul de slabă și creierașul lor vioi în a sări de la un gând la altul se dovedește destul de impropriu procesării corecte a acestora. Ca urmare o mînă de ierbuță, o pălmuță pe dîrlogi sau câte un îndemn blajin îl readuce la suprafață pe guțanul cu boticul umed / bizonul electoral, într-o poveste fără de sfârșit. Care dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate