M-am sucit deodată brusc către lampa din plafonul intrării, am observat ceva ciudat, parcă eram urmărit de acolo din sticla aceea curată a abajurului, transparent, dar cu lucrări de o frumusețe reală. Imediat am luat primul scaun ce mi-a picat în mână și am ajuns lângă el, dar nu era decât un șurub prăpădit, ce fusese odată cromat, iar acum mijlocul avea paloare, asemenea unui obiectiv. Am răsuflat ușurat și aproape că-mi venea să râd de unul singur, adevărul că deja atenționarea privind curajul meu debordant, mă punea pe gânduri. Am luat loc pe șezlongul de afară și am rămas încă o dată năucit de pădurea deasă din fașa mea. Aerul curat și mireasma aceea mi-au tăiat simțurile și am adormit fără să-mi dau seama. Se zice că dacă în orice condiție, dormi undeva anume, locul acela îți dă pacea în suflet.
Se făcea că eram undeva pe munte și mă chinuiam să ies din hățișurile pădurii căutând lumina, dar ceva mă oprea să mai zăbovesc în locul acela. M-am oprit dezarmat și am privit în jur să văd ce anume mă ține în loc, mai mult decât liniștea mormântală și mii de crăcuțe verzi nu observam, dar totuși am ascultat de îndemn mai departe. Un cerb imens s-a apropiat din spatele meu și m-a mirosit cu botu-i ud, n-am reușit să întorc prea bine capul, îl priveam înțepenit cu coada ochiului, iar în ochi lui mari vedeam sudoarea ce-mi curgea de pe față, cerbul a observat-o și el, apropiindu-se cu botul de fața mea a scos limba ștergându-mi sarea de pe obraz. Am sărit ca ars și mi-am pus mâna pe obraz, dar eram tot în fotoliu, iar pe pieptul meu nu era decât o frunză de tei ce-mi atinse obrazul.
Am intrat în cabană zâmbind cu piele de găină și prima cameră de lângă intrare a fost a mea. Nu era cine știe ce, de fapt nici nu-mi trebuia, eu venisem cu cortul, dar dacă a picat așa și sunt curajos vorba aia, e bine așa. Era o cameră stil dormitor din orice casă de oameni normali numai că m-ai avea o ușă ce ducea la baie. Patul pe mijloc, nu prea mare, avea o cuvertură crem, acum fac eu legătura și am observat că este o culoare plăcută acestei familii. Două perne mari la o tăblie la fel de imensă, în prelungirea cărora observam două noptiere în aceeași culoare, cu câte o lampă veche, având un picior ca o arcadă modelată în relief și nici nu mi-a mult să ghicesc modelul; era un mic trandafir urcător ce se încolăcea pe tijă, iar abajurul era un trandafir din sticlă. Baia, la fel ca toate băile, duș chiuvetă și restul.
Am luat patul cu asalt și am închis ochi sperând că cerbul nu a plecat, dar n-am putut să mai închid ochi. Mirosul nu mai era ca cel de afară, am deschis imediat fereastra ce dădea către partea de pădure la care am adormit afară, am tras tare pe nări și aerul curat mi-a adus din nou aminte de cerb, așa că m-am aruncat în pat rapid, cu ochi la fereastră. Ochi nu vroiau să doarmă și pace, cu toate că eram suficient de curajos pentru a da ochi cu namila aceea păroasă ce părea atât de blândă. Cerbul nu a venit, în schimb Angela a bătut ușor în tocul de la fereastră și apropiindu-și capul precaută a observat că stăteam pironit cu ochi la tavan.
- M-am gândit eu că n-ai să poți închide ochi, într-o casă străină este mai greu, din prima așa.
- Așa este Angela, dar vroiam să mă întâlnesc cu un animal frumos.
- Cu cerbul sau cu soția lui?
Am sărit ca ars din pat, mâinile îmi tremurau un pic, ceea ce m-a determinat să le dau la spate. Nu știam cum putea să-mi citească gândurile atât de corect.
- De data aceasta chiar nu-mi dau seama de unde atâta telepatie Angela, îi vorbeam cu vocea tremurată, gândindu-mă la ce este mai rău.
- Stai liniștit, nu este nici un fel de telepatie, bunicul meu când venea de pe mare, dacă era vară, înainte de orice, se așeza pe șezlongul de intrare și-mi spunea că de fiecare dată, cum adormea cu ochi ațintiți către frunzișul întunecat, visa un cerb, iar noi râdeam de el spunându-i că era mai de abordat o căprioară frumoasă fiind singur.
- De cât timp a rămas singur?
- Pe bunica n-am cunoscut-o decât din poze. Tata a fost singurul lor copil și se zice că a fost un accident cumplit imediat după nașterea tatei, ei stăteau în apropierea portului, ca orice familie tânără de marinari. Credeau că dacă sunt mai aproape de port, soția suporta altfel singurătatea, privind portul pe fereastra camerei.
- Ce s-a întâmplat de fapt Angela?
- Duran, nu mai bine mâncăm noi ceva și vedem altă dată. Am pregătit totul pe prispa casei noi, te aștept.
- Vin imediat.
- Auzi, măcar pe mâini să…
- Bine, bine… stai liniștită.
Angela părăsise fereastra la fel cum venise, nici nu i se auzeau pașii, imediat m-am apropiat de fereastră să-mi explic, dar a fost simplu, nu erau decât două picioare frumoase pe care se sprijineau două mingii neastâmpărate, ce se îndepărtau goale pe caldarâm.
- Aici e mai rece, am strigat zâmbind pe fereastră.
Privirea mi s-a mutat imediat pe desișul din față, mi-a apărut în memorie cerbul uriaș din vis, dar nu m-am putut stăpâni și am râs la gândul că putea fi o pocitanie de căprioară, așa că mi-a zis - căprioara nu m-ar fi plăcut.
Într-un colț umbros aproape de piscină, Angela mă aștepta cu masa pusă și-mi arătă că are papuci de data aceasta.
- Sunt sigur că nu mai ai 18 ani.
- Doar 19, te rog frumos!
- Frumoși ani! Dar să ști că până la urmă, având în vedere că veneam la mare cu cortul, oasele simțeau cam același lucru ca astăzi, numai că acum dorm în…
- Nu-mi spune… mă bucur că te-am salvat din sălbăticie.
- Adevărat grăiești, măria….
- Maria era soția lui bunicul, așa o chema.
- Nu credeam că vrei să intrăm așa de repede într-un subiect atât de delicat Angela.
- Bine! Dacă nu vrei, atunci poftă bună!
- Poftă bună, Angela!
- Duran, sunt curioasă, doar puțin, puțin de tot, soția ta de ce nu este…
- Nu suferă dormitul în cort, deși cred că este doar un moft, odată am dormit cu toții în cort și ea a fost singura care a sforăit cel mai mult.
- Aerul curat de! Și acum?
- Păi nu ți-am spus!
- Nu adevărul Duran.
- Presupun că nu te pot minți, pentru că deja ști răspunsul, ceea ce mă face să tac în continuare liniștit.
- Nu, nu știu acest răspuns. De data aceasta!
- Adevărul este că avem împreună serviciul în același loc și din cauza aceasta iarnă și vară, nu putem părăsi corabia decât separat.
- Mi-ai spus că toți dormeați.
- Doar nu crezi că un băiat de 20 de ani, necăsătorit, la cât de nebun este legănam la copii dacă îi făcea, venea cu mine la mare!
- Într-adevăr… îmi pare rău pentru singurătatea…, dar poate că tot răul spre binele meu.
- De ce spui asta? La anii tăi pari atât de pierdută, la început m-am gândit că ești obosită din cauza slujbei ca mine, dar mi-am dat seama mai târziu că tata, după o logică simplă, nu și-ar lăsa odrasla să tragă din greu.
- Lasă-mă pe mine, cu nebunia mea Duran, dacă aș putea ți-aș înlocui soția și aș trimite-o imediat aici la tine.
- Stai liniștită, îi prinde bine puțină liniște. Cu doi bărbați alături e destul de obositor.
- Mie-mi spui! Cu bunicul o mai plesneam, deoarece cât a fost activ pleca pe mare, dar după aceea a ieșit la pensie și-ți dai seama!
- Tatăl tău… doar n-o să-mi spui…
- Vezi… telepatia a început să funcționeze și la tine.
- Îmi pare rău pentru mama ta.
- A murit la fel de tânără ca bunica, numai că dându-mi viață.
- Și bunica?
- Este dezastruoasă povestea, poate altă dată.
- Poate că era mai bine să mă lași cu capul pe rucsac la malul mării.
- Nu ești chiar atât de dur pe cât credeam.
- Nu spune niciodată…
- Niciodată! Cunosc expresia dintr-un film.
- Mă rog.
- Chiar, hai ia și mănâncă, s-a răcit totul cu vorbăria noastră.
Pieptul de pui stătea țanțoș lângă pastele de orez, mai ales că era făcut la grătar. O salată la fel de consistentă, venea în completare cum nu se putea mai bine. Era din rădăcinoase, printre care și morcov, mazăre și scoici proaspăt pregătite, totul era atât de perfect, dar ceva mă făcu să nu mai mănânc.
- Stai liniștit, ai tăi sunt bine, dacă ar fi fost probleme suna telefonul.
- Ai dreptate! Apropo de telefon, i-am zis să nu sune în prima zi, măcar să dorm după drumul istovitor.
- Cred că e primul tău drum cu trenul la vârsta aceasta.
- După cum spuneam, le ști pe toate.
- Acum mănâncă, măcar salata e mai ușoară. Hai te rog! Eu știu de ce nu merge, doar am trăit lângă bărbați ți-am zis.
- Nu, pot rezista fără alcool, cu toate că aveam de gând să fac o băută pe cinste în una din nopțile astea.
- Acum că ți-ai găsit un pat și o gazdă, nu cred că alcoolul poate curge la fel de bine ca pe nisip.
- Așa mă gândeam și eu… de fapt la nopțile reci de lângă mare…
- Pe care le încălzeai cu ceva… nu mai bine folosești tu o frecție bună și o aspirină pe măsură.
- Cine să mă frecționeze și cine să-mi aducă aspirina la ușa cortului!?
- Numai bine că acum ai scăpat de grija asta. Cred că o poți liniști și pe soția ta, să nu mai stea cu grijă!
- Lasă-mă să-mi fac eu grijile astea Angela, știe că nu avem bani de hotel.
- Ai dreptate! O poveste spumoasă cred, că ar fi cea mai potrivită pentru tine!
- Și am pescuit…
- Zi și noapte!
- Norocul meu că mi-a căzut peștișorul de aur din prima zi.
- Bine, ai putea să-i spui că te-ai angajat și muncești la o patroană, tralala, tralala…
- Mâine ar fi aici să-ți implore…
- E chiar așa de geloasă!
- Nu, e prost plătită!
- A, cu cortul ziceai, nu!
- Exact!
- Totuși mănâncă, chiar dacă ai tăi de acasă… n-am vrut, iartă-mă!
- Te iert cu o singură condiție…
- Nu-mi spune deja sunt lângă bar.
Fuge tot fără papuci, la un dulăpior încastrat în perete pe care nici nu l-am remarcat.
- Tărie sau vin?
- Nu, vino înapoi cum te-ai dus, am să fiu băiat cuminte și am să mănânc tot.
- Totuși?
- Poate diseară am să gust ceva vin, doar puțin.
- Asta numai dacă o să-l meriți Duran.
- Ha, ha, ha! Sper că n-ai să mă omori cu munca! Nu mai sunt decât câteva ore până la apus.
- Astăzi, măcar mâncarea să o scoți!